Doamne, împlineşte-Ți voia
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Glasul inimii  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de lboltasu in 26/01/2015
Vreau să urc, să stau pe munte înaintea Domnului,
S-ascult sfintele-I cuvinte, adierea vântului,
Susur blând să poposească, înaine-mi, să-nțeleg,
Că în patria cerească, voi fi sfânt, voi fi întreg.

Vreau să urc, să stau pe munte înaintea Domnului
Şi urechea-mi să asculte, toate sfaturile Lui,
Niciodată să nu-mi fie frică de ce va veni,
Căci cu El în veşnicie siguranța voi găsi.

Vreau să urc, să stau pe munte înaintea Domnului,
Flacăra iubirii sfinte, modelarea lutului,
Să îmi dea puteri o mie şi înțelepciune, har,
Să lucrez cu bucurie, pe al Domnului hotar.

Vreau să urc, să stau pe munte înaintea Domnului,
Față Lui să lumineze, peste fața omului,
Să îmi văd nimicnicia, slava Tatălui din cer,
Harul Lui şi veșnicia, cât sunt eu de efemer.

Vreau să urc, să stau pe munte înaintea Domnului,
Să-mi cobor genunchii-n rugă, s-aud şoapta Duhului.
Când vorbește sfânta-I gură, eu S-ascult, să împlinesc,
Să-mi pun viața în spărtură, să slujesc făr-să cârtesc.

Şi acolo-n înălțime, pe Sion, muntele sfânt,
Duhul Lui să mă anime, să-mi dea har, să-mi dea avânt,
Să spun lumii despre Viață, Cale, Adevăr şi crez,
Despre Evanghelia păcii, pocăință şi botez.

Despre înnoirea minții, despre cugetul curat,
Având ca model pe sfinții ce cu Domnul au umblat,
Să atenționez, să mustru, să îndrept prin Duhul Sfânt,
Cu blândețe să apropii pe cei mulți, înspre Cuvânt.

Să-nțeleagă că viața, e-n van fără Dumnezeu,
Că nu se sfârşeşte aicea! Domnul spune: "Dragul Meu,
Te aștept să vii Acasă, te primesc așa cum ești,
Nu îți cer decât smerenie, să crezi, să te pocăiești! "

Doamne, ruga mea fierbinte împlinește, Tu cunoști,
Că cel rău trăieşte lume, are mii şi mii de oști,
El ne vrea pierduți în gheenă, Tu ne vrei cu gelozie,
Doamne, împlineşte-Ți voia, vrem cu Tine-n veşnicie! 26/01/15, Barcelona
AMIN; Rugăciunea versificată te înalţă, te zideşte, te bucură; fii binecuvântată sora Lucica.
Adăugat în 26/01/2015 de floridinmaracineni
Am citit cu multă placere aceste versuri și am observat cum tema(și chiar modul de versificare) se aseamănă cu poezia NEMURIRE. Fii în veci binecuvântată. Cu drag George Cornici
Adăugat în 26/01/2015 de geocornic
Statistici
  • Vizualizări: 1145
  • Export PDF: 512
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni