Vreau să știi
Autor: Anax  |  Album: Sunt iubită  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Annaax in 22/01/2015
Am luat cu Mine-al tău păcat
Și te-am făcut nevinovat.
Am luat în Mine și trădarea
Să-Mi poți cunoaște iertarea.
Am luat în trupul Meu durerea
Ca tu să simți azi mângâierea.
Am luat în Mine și ocara
Ca să-ți primești încurajarea.
Am luat cu Mine neputința
Să crească-n tine doar credința,
Am luat atât de multă ură
Să fii iubit fără măsură..
Am luat ce te-a dezamăgit
Să pot să-ți dau ce ți-ai dorit.
Am dus cu Mine frica ta
Ca să-ndrăznești a te lupta,
Am dus și răni și suferințe
Să fii întreg în biruințe.
Am luat deasupra ta blestemul
Să poți vedea din nou Edenul,
Am luat chiar și neascultarea,
Să-Mi cunoști binecuvântarea
Și ți-am purtat blestemul morții
Să intri-n moștenirea vieții..

Vreau să știi, s-a meritat!
Să iau asupra Mea orice vină și păcat..
Ca să te văd azi ridicat, înnoit, restaurat,
Vreau să știi, s-a meritat..
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 728
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni