Cred
Autor: Anax  |  Album: Sunt iubită  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Annaax in 22/01/2015
În timp ce cred în tot ce faci,
Și pacea Ta în mine-o lași,
În timp ce-aștept și mă încred,
Că vei salva ce nu-nțeleg,
Îți spun că tot ce vreau acum
E să Te am și să Te-ascult.

Să nu mă-nșel în așteptare,
Să nu mă pierd la deșteptare.
În inimă să-mi locuiască,
În minte să mi-se-odihnească,
Chemarea Ta și promisiunea
Că pe-al meu cap, Tu pui cununa.

Nu vreau să spun că-s fericită
Și nici prin lume împlinită.
Nu vreau un bine ce nu-l am
Nici idealul ce-l visam.
Nu vreau nimic ce nu Te are,
Ci să Te văd prin fiecare.

Îți cer o inimă înțeleaptă
Ce simte, dar rămâne dreaptă,
Ce-Ți cântă și când se zdrobește
Și strigă când Îți mulțumește.
Nu mă lăsa să stric din teamă,
Ci-nvață-mă să sper în taină.

Ia-mi mintea, sufletul și duhul meu,
Și fii în ele Dumnezeu!
Să nu rămână neîmplinit,
De neînțeles sau neiubit
Nimic din tot ce-ai pus în mine,
Ci veșnic locuit de Tine.

Stau cunoscută și descoperită în fața Ta
Doar grația m-acoperă și mă ține prin ea.
Pentru totdeauna iertată și primită,
Iubită, ținută și făcută fericită.
Azi nu știu să cred în ce va fi..
Dar Tu crezi și știi din veșnicii!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 981
  • Export PDF: 2
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni