Rugăciune
Autor: Viorica Stela Dan  |  Album: Bobite de roua  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de fidelitate in 14/01/2015
RUGACIUNE

*
Revarsă Doamne, a Ta milă...
Peste sufletul care suspină.
Potolește vântul tristeții,
Cu roua seninătății.

Revarsă harul blândeții,
Peste pașii grei ai vieții.
Risipește norii durerii,
Cu zorii primăverii.

Revarsă Isus îndurare...
Când zilele-s fără de soare.
Stinge a bolii dogoare,
Cu a nemuririi floare.

Revarsă darul vindecării,
Peste arșița încercării.
Alină văpaia suferinței,
Cu puterea credinței.
Amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1391
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni