Dacă-ar fi iubirea...
Autor: Ioan Hapca  |  Album: Din rutina cugetului nou  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Ioanhapca in 12/01/2015
Dacă-ar fi iubirea...

Dacă-ar fi iubirea lună
Ar răsare să apună...
De-ar răsare ca un soare
Ar fi prea strălucitoare..

De-ar fi astru impunător,
Nu ne-ar fi de ajutor...
Galaxie chiar de-ar fi
Și tot nu ne-ar folosi...

Dacă-ar fi... dar e și are
Sacrificiu-n ea și doare!
E-un foc tainic ce aprinde
Inima care-o cuprinde

Vrei s-o explici în cuvinte
Și nu ai destule-n minte,
Doar inima-i mai fierbinte
Și nu ești ca mai înainte...

Vorbele-ți devin mai sfinte
Și prin fapte, împlinite
Fără murmur și cârtire,
Pur și simplu din iubire.

Te porți drept, cuviincios
Și nu cauți propriul folos...
Suferi, crezi, nădăjduiești,
Nu te lauzi, nu te fălești...

Ierți orice, renunți la toate
Și te porți cu bunătate,
Să faci rău nu te gândești,
Rabzi, acoperi, te jertfești...

Nu te mai bucuri din fire
De rău și nelegiuire,
Uiți luarea în răspăr
Și te bucuri de adevăr...

Când greșești, te pocăiești,
Ceri iertare, te smerești...
Și într-acestea tu găsești
Plăcere, fiindcă - iubești!

09/01/2015*Ioan Hapca
(Zaragoza)
Înţelepciunea, răspândeste şi ea pe mai departe, înţelepciune! Versurile profunde ne conduc spre dorinţa unei inimi cu adevărat iubitoare, îngăduitoare şi sincere, dezinteresate. Fiţi binecuvântat, mulţumesc Domnului pentru aceste versuri scurte, dar atât de reale şi consistente.
Adăugat în 13/01/2015 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 843
  • Export PDF: 8
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni