Între naștere și moarte
Autor: Ioan Hapca  |  Album: Din rutina cugetului nou  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de Ioanhapca in 05/01/2015
Între naștere și moarte

Între naștere și moarte
Este‑un azi care gonește
Către‑un mâine ce‑i departe
Și‑i tot astăzi când sosește...

Mâine, nimenea nu poate
Zice astăzi că‑l trăiește...
Nu poți merge mai departe
Dacă timpul tău se‑oprește.

Dumnezeu e Cel ce împarte
Timpul și ne dăruiește,
Să ne bucurăm de toate,
Încă‑un azi, dacă voiește.

Și când Anul se înnoiește,
E‑o dovadă a îndurării
Celui care cântărește
Toate fazele „mișcării”...

Căci „în El avem viața”
Și mișcările suflării...
El apropie dimineața,
Ca și vremea înserării,

Dar și clipele plecării...
Renumără, socotește;
Azi, e vremea cercetării,
Mâine - Domnu-l stabilește!

Poate fi... dar de nu este
Unde crezi că o să-ți fie,
După-acele Sfinte teste,
Locul tău în veșnicie? !

05/01/2015*Ioan Hapca
(Zaragoza)


Fiti binecuvantat frate, va doresc un an cat se poate de bun, Domnul sa va poarte in carul Lui de biruinta.
Adăugat în 05/01/2015 de florenta.sarmasan
...asa de adevărat...
Adăugat în 05/01/2015 de floridinmaracineni
intelepte cuvinte,frumoase versuri...asa cum de fapt ne-ati obisnuit! Fiti binecuvantat!
Adăugat în 05/01/2015 de dor-de-cer
Statistici
  • Vizualizări: 1296
  • Export PDF: 8
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni