Să fim de El aleși, în veșnicii!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Calea iertarii  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 25/07/2014
Să fim de El aleși, în veșnicii!


Credința noastră e nezdruncinată
Chiar și atunci când pentru ea răbdăm
La ea, noi, nu vom renunța vreodată
Căci pe Isus din cer, Îl adorăm

Prin încercări noi am trecut ades
Am fost dați la o parte, mărginiți
Dar noi pe Domnul Vieții L-am ales
Și vom fi veșnic, fiii Lui iubiți.

Am fost respinși de semeni, nu o dată
Priviți cu ură, desconsiderați,
Dar, gândul nostru n-a fost niciodată
Să ne lăsăm de ei, descurajați

Noi, am strigat la Domnul cu tărie
Prin Duhul Său putere să avem,
Ca să vedem a Lui Împărăție
Și-n veșnicie, cu El ca să stăm

Să fie al nostru Tată îndurător
Chiar dacă suntem slabi și mai greșim
În lupta noastră, nu este ușor
Dar El, e Domnul nostru și-L iubim

Credința noastră, vie să rămână
Să nu ne dăm bătuți, orice ar fii
Când Domnul nost' pe ceruri o să vină
Să fim de El aleși, în veșnicii.

Amin

Câmpia Turzii, 23 iulie 2014
Minunat mesaj, cu adevărat ziditor, Domnul să te binecuvânteze, sora mea, să ai biruință.
Adăugat în 26/07/2014 de ana_haz51
Statistici
  • Vizualizări: 724
  • Export PDF: 7
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni