M-am întors din nou la Tine!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Cu Isus, pe calea dreaptă!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 12/07/2014
M-am întors din nou la Tine!


M-am întors din nou la Tine
Domnul meu și m-ai primit
Ai avut milă de mine
Căci, tot timpul m-ai iubit

Chiar dacă m-am amăgit
Că mi-e bine cum trăiesc
Doamne, știu că am greșit
Astăzi vin și mă smeresc

De la Tine-mi cer, iertare
Toate să le poți uita
Și în mila Ta cea mare
Să lași îndurarea Ta

Peste trupul meu zdrobit
De păcat și desfrânare
Eu, Te rog, Tată iubit
Să îmi dai a Ta iertare

Să ștergi petele înnegrite
Ce conștiința mi-au pătat
Faptele-mi nesocotite
Ce inima, mi-au stricat

Toate gândurile mele
Ce m-au depărtat de Tine
Faptele multe și rele
Care mi-au adus rușine

Am umblat răzleț prin lume
Multe lucruri am trăit
Însă astăzi eu pot spune:
La nimic n-au folosit!

Doar ca să mă întristeze
Să mă simt că-s murdărit
Inima să-mi înnoreze
Să înțeleg, cât am greșit

Doamne-n mila Ta cea mare
Iartă-mă, să pot uita
Căci eu simt a Ta mustrare
Dar văd, bunătatea Ta

Inima mea, Te așteaptă
Gata, ca să Te primească
Să mă duci pe calea dreapta
Mâna Ta, să mă ocrotească!

Amin

Câmpia Turzii, 7 Iulie 2014


Slavă Lui căci ne primeşte cu braţele deschise, fii binecuvântată.
Adăugat în 12/07/2014 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 902
  • Export PDF: 7
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni