Ai mulțumit creștine bun, vreodată ?
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Cu Isus, pe calea dreaptă!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 29/06/2015
Ai mulțumit creștine bun, vreodată?


Ai mulțumit creștine bun vreodată
La Cel ce din țărână te-a creat?
Și te-ai gândit că inima ți-e dată
Ca să-L primești pe Acela sfânt, curat?

O, bun creștin, mereu să-I mulțumești
Cu al Lui sânge sfânt, El te-a spălat,
Să-L crezi din suflet și să Îl cinstești
El este Domnul cel adevărat!

Nu conteni ca să te rogi creștine,
Celui care ți-a dat chiar viața Sa
Acelui care, face numai bine,
N-a ezitat păcatul tău să-l ia.

Tu, omule, pe Domnul să -L cinstești
Pe cruce a murit în locul tău
Și tuturor din jur să le vestești
Că El e-adevăratul Dumnezeu.

Nu cel din piatră care e sculptat
Ci Domnul cel din cer, ce este viu,
Nici cel care-i așa frumos pictat...
Nu fii naiv... nici eu nu vreau să fiu!

Creștine, ia aminte la Isus
Nu amâna momentul să-L primești,
Împărăția Lui e-n ceruri, sus,
Al Lui să fii, mereu să Îi slujești!

Amin

Câmpia Turzii, 28 iunie 2015
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1718
  • Export PDF: 7
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni