Sunt călător prin lumea asta
Autor: Teodor Groza  |  Album: Vegherea înţelepţilor  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de TeodorVS in 02/04/2014
Sunt călător prin lumea asta

Sunt călător prin lumea asta,
Mult timp am fost pierdut, stingher,
Prin Biblie am primit lumină,
Şi-acum călătoresc spre Cer.

Merg prin credinţă înainte,
Chiar dacă drumul este greu,
Iar când mai cad sub grea povară,
Sunt ridicat de Dumnezeu."

Păşesc cu grijă pe cărare,
Ţin drumul strâmt cu orice preţ,
Poverile sunt trecătoare,
Eu am un ţel, înalt, măreţ.

Am întâlnit pe drumul vieţii,
Mulţi călători de fel şi fel
Şi am primit atâtea lecţii,
De la creştini cu trai model.

Dar deseori am întâlnit,
Şi oameni fără omenie,
Prin traiul lor nesocotit,
Seamănă doar zădărnicie.

Nu-i drumul meu numai cu flori,
Ci sunt şi spini şi lupi în haită,
Mă lupt pentru cereşti comori,
Şi-a credincioşilor răsplată.

Nu ştiu din drum cât mi-a rămas,
Nici de-o fi greu sau mai uşor,
Urmez pe Domnul, pas cu pas,
Spre lumea veşniciilor.

de Teodor Groza
Vişeu deSus
o2.04.2014
Statistici
  • Vizualizări: 1169
  • Export PDF: 7
Opțiuni