Vindecarea celor doi orbi
Matei cap. 9:27-31


Când Domnul Isus a plecat
După a fetiţei, înviere
Doi orbi, pe drum L-au aşteptat
Să-i ceară lui Isus, vedere

Pe drum, cei doi oameni strigau
Isus, de ei să aibe milă
Căci cei din jur care-i vedeau
Îi ocoleau, le era silă

Căci oameni ce-s nepăsători
Nu simt, a altora durere
Dar ei, erau încrezători
Ştiau de-a lui Isus putere

Într-o casă Domnul s-a dus
Şi aicea cei doi L-au găsit
Cu greutate, au ajuns
Cu Domnul, iaraşi au vorbit

L-au rugat să-i tămăduiască
Căci ei cred în a Sa putere
A lor boală să lecuiască
Şi ei, să capete vedere

Domnul, cu milă I-a privit
Ei, chipul Său nu Îl vedeau
Ştia ce mult au pătimit
Simţea, necazul ce-l aveau

El, încă o dată I-a întrebat
Pe cei doi oameni necăjiţi
Dacă ei cred cu adevărat
C-ar putea fii tămăduiţi?

Cu toată inima au răspuns
Căci El, Domnul, are putiinţă
Atunci, au căpătat răspuns
Să fie după a lor credinţă

Cu mâna ochii Le-a atins
Şi cei doi, bine s-au făcut
Ei au văzut şi s-au convins
Ce au spus ei, Domnu-a putut

Isus, cu cei doi a vorbit
Le-a spus, ca nimeni să nu ştie
Că văd, că I-a tămăduit
Aceasta, o taină să fie

Dar ei, pe Domnul L-au slăvit
Şi plini de bucurie au fost
Vestea, iute s-a răspăndit
Iar cei din jur, au aflat toţi

Căci ei, secretul n-au păstrat
Trăiau o mare bucurie
De ce-au promis, tot au uitat
Voiau, ca cei din jur să ştie

Şi-n gura mare L-au slăvit
Pe Isus, ce i-a vindecat
De El, la toţi le-au povestit
Prin El, vedere au căpătat

Când orbii s-au îndepărtat
Cu bucurie toţi vorbeau
Şi gloatele s-au minunat
De lucruri, care le vedeau.

Amin

Câmpia Turzii, 19 martie 2014