Doamne, când Te am pe Tine
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Sublimul Dragostei  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de lboltasu in 14/02/2014
Doamne, când Te am pe Tine ghid şi-orientare,
Pot uşor să trec prin viaţă-n orişice-ncercare,
Am umbrar Crucea durerii, Dealul Căpăţânii
Şi lumină... Betleemul, sfânta Casă-a Pâinii.

Modelat în profunzime-am fost de Trinitate,
M-a spălat în sfântul sânge, hainele-s curate,
Sufletul... eliberare, dragoste-a aflat,
De când bunul meu Părinte-a binecuvântat.

Revărsări de har trimite peste gânduri, fapte,
Spicele din lanul vieţii sunt aproape coapte,
Pregătit sunt! Secerişul se apropie, iată!
De-acest "azi" curând voi spune că "a fost odată"!

Şi Îi mulţumesc întruna pentru îndurare,
Pentru binele din viaţă, pentru încercare,
Cu cât e mai cruntă lupta ce o duc pe cale,
Cu atât m-agăţ de ceruri şi-nalţ osanale.

Nimeni şi nimic pe lume nu o să-mi răpeacă,
Pentru-n gram de neveghere, slava cea cerească,
Mai bine o clipă-n lacrimi aici jos pe glie,
Ca apoi, în Ţara sfântă-n pace-o veşnicie.

14/02/14, Barcelona- Lucica Boltasu


Amin! Versuri perfecte, pline de înțelepciune, Doamne ajută-ne așa să privim lucrarea pe care o desăvârșește El în noi. Domnul să-ți dea tărie sfântă pe Cale, sora Lucica dragă.
Adăugat în 14/02/2014 de ana_haz51
Lucrarea lui Dumnezeu în viaţa unui suflet cu inima predată si cu dorinţă sfânta de mântuire, fiţi binecuvântată.
Adăugat în 15/02/2014 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1294
  • Export PDF: 755
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni