Fiindcă-L iubesc!
Autor: Necunoscut  |  Album: Colectie poezii crestine din 1975  |  Tematica: Paste
Resursa adaugata de mocanmarius in 13/02/2014
Pe Golgota, pe culme sus,
atâtea flori au răsărit!
Căci cu-al Său sânge cald, Isus,
pământul aspru a stropit.

Din fiecare strop de lacrimi
care din ochi I-a picurat,
a dat un spic de grâu ca aurul
şi... s-a făcut un lan bogat.

Şi din pământul sterp şi rece
ce niciodată n-a rodit,
belşug de pâine — pâinea vieţii —
întregii lumi a dăruit.

Iar omenirii întristate
ce-ntuneric se zbătea,
Isus, din ochii Săi cei limpezi
îi dărui lumina Sa.

Dar El, în schimb, cât suferit-a!
El sângele şi L-a vărsat
şi toate lacrimile Sale
ce-atât de des I-au picurat.

Si spinii care, fără milă,
pe frunte-I puseră cunună —
ca să i-o sângere amarnic —
cu bucuria lor nebună.
Si biciuirea aspră, crudă
ce trupul crunt I-a sfâşiat.
Si crucea grea ce a târât-o
Până-n ţărână a picat.


Şi cuiele ce smuls-au carnea
când palmele i-au străbătut.
Şi fierea ce l-au dat atuncea
când sete mare a avut.

Durerea coastei găurite;
ruşinea de a fi fost expus
între tîlhari — în pielea goală
pe cruce, pe Golgota sus!

Si cât de mare-I fu durerea
când — dragostea-I nemărginită –
a fost primită doar cu palme
şi cu batjocuri răsplătită

când a văzut cât de zadarnic
a fost că cerul şi-a lăsat
şi tronul plin de strălucire
şi-un chip de rob umil a luat...

Căci omenirea rea şi oarbă
de dragul căreia venise,
respinse dragostea fierbinte
pe care El i-o dăruise.

Dar, toate aceste suferinţe,
El pentru Sine le-a păstrat,
iar celor care-L răstigniră,
El viaţă veşnică le-a dat.

Şi bucurie le trimise,
ca sol din depărtate zări
si-o revărsare de iubire
bogată-n binecuvântări.

Atunci de ce sunt tristă oare
când aflu cât a suferit?
Când ştiu că-această suferinţă
întreaga lume-a mântuit?

De ce? Fiindcă-L iubesc!

Fiindcă-L iubesc cu o iubire
fierbinte şi nemărginită;
iubire tare cum e moartea
şi tot ca ea de neclintită.

Şi, de-aş fi fost în astă lume
unica fiinţă păcătoasă,
eu nu aş fi primit vreodată
o jertfă-atât de dureroasă.
Si precum Pavel — din iubire
pentru poporul Israel —
a vrut să fie anatema
şi veşnic despărţit de El,

şi eu aş fi ales osânda
în iadul veşnic şi cumplit,
doar El, iubitul meu din ceruri,
nicicând să nu fii suferit.

Dar, vai, întreaga omenire
era pierdută în păcat
şi-a trebuit un miel de jertfă
fără de pată, ne-ntinat.

Atuncea El, de bună voie,
ca s-o răscumpere-a primit
căci cine mai era ca Dânsul
fără cusur, desăvârşit?

Iar eu acuma ce pot face
decât mereu să-L preamăresc?
Să-ngenunchez în faţa crucii
să plâng... şi, mai mult să-L iubesc.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1783
  • Export PDF: 2
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni