Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

De ce ?
Autor: Necunoscut  |  Album: Colectie poezii crestine din 1975  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de mocanmarius in 13/02/2014
Aseară am stat îndurerată 
privind spre zările senine 
şi mă-ntrebam îngândurată, 
cum vom trăi noi fără Tine?

Iar harfa mea pe care, adesea, 
din taina inimei am spus; 
pe care s-au născut în plânset 
şi-n doruri sfinte de nespus,

atâtea cântece de jale 
şi strigăte de bucurie; 
chemări de dragoste fierbinte 
şi bocet trist de Elegie,

stătea uitată, părăsită
şi fără viaţă, într-un ram,
în timp ce eu privind spre ceruri
la Tine, Domnul meu, visam.

Si mă simţeam atât de mică, 
de părăsită, de uitată, 
de parcă-n casa din Betania, 
Isuse, n-ai fi fost vreodată.
 
Atunci am izbucnit în plânset — 
şi-ntr-un suspin sfâşietor 
strigat-am: „Unde eşti Isuse? 
În care cer? Pe care nor?

Spre care zări nemărginite 
Te-ai dus pe aripi înălţat?
Sub care bolţi albastre, pure, 
de îngeri eşti înconjurat?

Spre care lumi necunoscute 
Te-ndrepţi cu oştile cereşti, 
ca alte fiinţe, neştiute, 
la rândul lor, să mântuieşti?

Iubirea Ta neasemuită 
spre care noi dureri Te-ndreaptă 
Spre care moarte — mai cumplită 
ca cea ce-ai suferit odată?
Ce chinuri noi, cu mult mai crude, 
va trebui să mai suporţi? 
Şi-n pieptul Tău, ce jale-adîncă 
şi ce suspini ai să mai porţi?

Cu ce? Şi care Magdalenă 
picioarele Îţi va spăla? 
O, Domnul meu! E-atât de groznic 
la toate acestea-a cugeta!"

Şi-am plâns amarnic multă vreme 
cu faţa-ascunsă-n iarba moale 
şi-au plâns cu mine pomii-n floare 
cu lacrimi roze de petale.

Şi-n liniştea desăvârşită — 
sub bolta-naltă, înstelată — 
au auzit suspinul tainic 
din inima-Ţi îndurerată.
 
Pe care unde nevăzute 
trimisu-mi-ai suspinul Tău?
Sau ai venit chiar Tu, Isuse 
să-mi curmi durerea fără frâu?

O, ce n-aş da să Te văd iar 
venind pe drumul prăfuit 
înspre căsuţa din Betania, 
cum şi-altădată ai venit!

...Dar, nu! Suspinul dulce, jalnic 
n-a fost al Tău! Suspinul stins 
a răsunat din harpa tristă, 
de care vântul s-a atins.

Doar coardele prin care-n taină, 
zefirul mâna şi-a plimbat, 
au murmurat motivul dulce 
cântat de mult şi-acum... uitat!

Chemarea dragostei divine, 
suspinul cald — nepotolit —
născutu-s-a din contopirea 
zefirului îndrăgostit

cu harfa tristă şi stingheră 
uitată-n ramul înflorit, 
cum — şi eu azi — mă simt uitată 
Isuse, Domnul meu iubit!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 786
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni