Cele mai frumoase clipe
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Dincolo de cuvinte  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de lboltasu in 05/02/2014
Cele mai frumoase clipe sunt acelea-n care,
Noaptea îşi dezbracă haina şi în zori de zi,
Răsăritu-mi dă bineţe-n caldă sărutare
Şi-o îmbrăţişare sfântă... Ce mai bucurii!

Peste gândurile toate, se aşterne voalul
Desfătărilor celeste şi-n parfum divin,
Se deşteaptă din visare ţelul, idealul,
De-a-mi găsi identitatea, pe un plai străin.

Cine poate să-nţeleagă mai bine ca mine,
Toată zbaterea din trupul sclav şi-ncătuşat,
Mi-ai mai dat o clipă-n care să mă-mpac cu Tine,
Înc-o zi de cercetare şi de meditat.

Când zăresc sub geana plânsă licărul de soare,
Ce-mi transformă lăcrimarea-n boabe de rubin,
Uit de cicatrici şi boale, de tot ce mă doare,
Căci mă-mbraci cu plinătate şi cu har divin.

Cele mai frumoase clipe sunt acelea-n care,
Noaptea îşi dezbracă haina şi în zori de zi,
În genunchi, cu Biblia-n mână, ruga arzătoare,
Se înalţă-ncet dar sigur, înspre veşnicii! ...

Iar atunci, smerit, dau slavă, Trinităţii Sfinte,
Că mai am o zi sub soare, încă mai trăiesc,
Prea puţin cuprind în slove-a mele simţăminte,
Dar pot spune-n vorbe simple: "Doamne, Te iubesc!"

05/02/14, Barcelona- Lucica Boltasu
.. sunt mai de pret ca aurul .. caci sunt izvorite din inima pe care numai Domnul o cunoaste !
O inchinare la care nu poti sta deoparte ci doar sa te apleci ''in Duhul '' sa te inchini Domnului.
Adăugat în 05/02/2014 de sanda_tulics
Clipe în care recunoaștem prezența Domnului în lucrurile care ne înconjoară, părtășiile din care se
nasc versuri deosebite ca versurile de mai sus, cele mai frumoase clipe sunt condiționate de prezența Domnului. Domnul să-ți dăruiască, sora Lucica dragă, clipă lângă clipă pline de prezența
Lui.
Adăugat în 05/02/2014 de ana_haz51
Se deşteaptă din visare ţelul, idealul,
De-a-mi găsi identitatea, pe un plai străin.

Să nu fiți tristă pentru acest lucru ; aici pe Resurse Creștine, avem toți aceiași identitate cunoscută de Hristos ! De fiecare dată când deschid această pagină , mă simt ca acasă ! Îmi permit să vă spun ; Bun venit acasă soră Luci !
Felicitări pentru versuri ! Domnul cu D-voastră !
Adăugat în 06/02/2014 de viorel1977
Statistici
  • Vizualizări: 1499
  • Export PDF: 760
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni