Dacă inima n-ar plânge
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Frământări  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de lboltasu in 30/01/2014
Dacă inima n-ar plânge şi n-ar suspina,
Câte oare-n ea ar strânge şi cât s-ar văita?
Zi de zi apar probleme, grijuri şi nevoi,
Ea n-ar şti decât a geme, de n-ai fi cu noi.

Când apare-o încercare-ncepe-a lăcrima,
Căci e carne şi o doare, nu e stâncă, ea!
Dar aflatu-a, sărmana, că există-un leac,
Singurul ce leagă rana şi-i vine de hac.

Nici o doctorie-n lume, minuni n-a adus,
Numai Tu, Isus, Sfânt Nume, răul ai răpus!
M-ai schimbat, mi-ai dat salvare, de aceea spun,
Tuturor de har, iertare şi cât eşti de bun!

Cetăţean al slavei, iată, prin Tine sunt eu
Şi-asta n-am să uit vreodată, Dumnezeul meu!
Eşti balsam de vindecare, dragoste şi har,
Pentru vremi, naţiuni, popoare, bornă de hotar.

Inima cântă, vibrează, chiar de-i este greu,
A-nţeles că-n ea veghează Duh de Dumnezeu,
Chiar de un oftat mai scapă, nu uită să dea,
Cinste, laudă Acelui ce-I salvarea sa.

Aleluia, slavă Ţie, Dumnezeu Preasfânt,
Mulţumesc pentru iertare şi pentru Cuvânt,
Harul Tău deajuns îmi este, sunt privilegiat,
Am crezut în Buna Veste şi m-ai vindecat!

30/01/14, Barcelona- Lucica Boltasu
...daca inima n-ar plinge.. nu s-ar primeni,
'n haina alba si curata spre a Te sluji...

vers curat, direct, fara ocolisuri sau substitutii,frumos !
Fi binecuvintata !
Adăugat în 30/01/2014 de sanda_tulics
„Inima cântă, vibrează, chiar de este greu,” și cântă atât de frumos! Un glas curățat prin suferință,
cântă spre slava Domnului și spre bucuria copiilor Lui Dumnezeu. Domnul să te răsplătească, sora mea dragă.
Adăugat în 30/01/2014 de ana_haz51
Cand inima e botezata in lacrimi si e taiata imprejur, este un templu pentru Duhul Sfant....
Adăugat în 01/02/2014 de loredanam
Inimile animate de sentimente puternice vorbesc prin însăşi emotiile lor.
Adăugat în 01/02/2014 de COSTELMARYA
Statistici
  • Vizualizări: 1416
  • Export PDF: 758
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni