Ologul
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Glasul inimii  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de lboltasu in 04/01/2014
La poarta "Frumoasă" am stat ani la rând,
Cerând milostenie, oftând și plângând,
Olog din născare, speranță n-aveam,
Priveam înspre zare, minuni așteptam.
Și lumea spre Templu trecea-n sus și-n jos,
Nădejdea din suflet n-a fost de prisos,
Am fost luat de mână, am fost ridicat,
Prin har și credință am fost vindecat.

Uimit de lucrare-am săltat bucuros,
La toată mulțimea spuneam de Cristos:
Nu am nici un merit! Le-am zis răspicat:
Dați slavă Acelui ce-I Domn și-Împărat!
Prorocii-n vechime vorbeau de Isus,
C-o fi dat la moarte, pe cruce răpus,
E planul salvării gândit, făptuit,
S-a dat jertfă vie, căci mult ne-a iubit!

Azi Tatăl, Yehova ne spune-n Cuvânt,
"A voastră revoltă v-a dus pe pământ!
De trudă, durere, puteți fii salvați,
Nu-mi trebuiesc jertfe, aminte luați!
Un suflet smerit mai mult prețuiesc,
Aștept, am răbdare și nu pedepsesc,
Pe-acel ce se-ntoarce Acasă! Deci tu,
De-asculți azi strigarea, nu-Mi spune iar, nu!"

Mai este o vreme, o zi sau un ceas,
Răspunde chemării, mai fă doar un pas,
Predăți astăzi viața, vei fii transformat,
Vă spune ologul, ce-a fost vindecat...
De-ai sta în țărână bolnav, părăsit,
Cum stat-am o vreme... la asta-ai gândit?
Ce cale-ai alege? Să mori în păcat,
Sau plin de credința-n Isus, nou, iertat?

Se-ndreaptă spre Templu în sus și în jos,
Mulțime de oameni slăvind pe Cristos,
Se-ntorc fii lumii la Cruce spășiți,
Nu e altă cale de-a fii mântuiți,
Mai sunt ici și colo surzi, orbi și ologi,
Nu-ntoarce privirea! Îți pasă? Te rogi?
Îndreaptă pe cale pe cei oropsiți
Le dă Vestea Bună: Și ei sunt iubiți!

Se-apropie clipa să vină Acel
Numit Domn al Păcii și Emanuel,
Să-și ducă Mireasa, Biserica Sa
În slavă la Tatăl... Faci parte din ea?
De stai încă-afară, Tu cheamă-L acum,
El vindecă rana-ți deschide nou drum,
Cunoaște-vei pacea! Primi-vei în dar,
Iubirea, pecete-a mărețului har.

04/01/14, Barcelona- Lucica Boltasu


Frumos, biblic, si izvorat din experienta personala, acest poem este inca o piesa autentica, de valoare..
Adăugat în 04/01/2014 de loredanam
Subiectul versului e dureros ,il stim ,il vedem in jur,il cunoastem dar poetic, este glorios.
Adăugat în 04/01/2014 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 2569
  • Export PDF: 765
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni