Cerere la Dumnezeu
Autor: Jeni Preda  |  Album: CHEMAREA LUI ISUS  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de jenipreda in 03/01/2014






Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi;
bateţi, şi vi se va deschide.

Matei 7:7

Cerere la Dumnezeu

Doamne-ţi cer câteva lucruri de o mare importanţă,
Ține-mă în pocăință, dă-mi putere, dă-mi speranță,
Dă-mi o inimă curată cum cuvântul Tău pretinde,
Iubirea să-mi fie mare, cât oceanul se întinde.

Dorința de rugăciune, să nu plece niciodată...
Să Te pot sluji pe Tine cu o inimă curată.
Pacea și ințelepciunea, să-mi fie nedespărțite.
Ține-mă pe sfânta cale, ca să merg, tot înainte.

Să Te laud zi și noapte,
Să-Ti slujesc cum se cuvine,
Să rămân în ascultare,
Până voi veni la Tine.

Când am venit la DOMNUL, anul 1983,în biserica din Moreni Dâmbovița nu avea nimeni o carte de poezii creștine iar eu îmi doream mult sa-L laud pe DOMNUL. Atunci am plâns și L-am rugat sa-mi spună EL cum sa-i aduc slavă.In noaptea aceea am visat ca eram în biserica și recitam această poezie.Când m-m trezit,am reținut cuvintele si le-am scris. De fapt, toate poeziile pe care le-am scris de-a lungul anilor,mi-au fost inspirate într-un fel sau altul de Duhul -Sfant . Mulțumesc Tată !


Ai scris o poezie frumoasa, ai scris o rugaciune frumoasa, Domnul Isus sa Te asculte si sa ne asculte de fapt pe toti, cand ne rugam.
Adăugat în 03/01/2014 de florenta.sarmasan
Statistici
  • Vizualizări: 1427
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
Opțiuni