La cine aş putea s-alerg?
Autor: Maria Luca  |  Album: Glasul inimii  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 19/10/2013

În cine Doamne să mă-ncred
Când totu-n jur e falsitate?
Surâsul este doar o mască
Şi lumea-i plină de păcare...

În cine să îmi pun nădejdea
Când văd în jurul meu minciuna
Şi banul cum ajung în frunte
Iar adevărul plânge-ntruna?

La cine aş putea s-alerg
Când mă simt singur, părăsit?
Cine-ar putea să lase pacea
Să ştiu că sunt şi eu iubit?

Şi unde să găsesc speranţă
Când vorbe mă rănesc...şi doare?
Cine-ar avea acea putere
Să dea alin şi vindecare?

Când aplecat sub grea povară
Mai cad la margine de drum
De unde vine cu iubire
Samariteanul drept şi bun?


Atâţia ani m-au frământat
Atâtea zeci de întrebări...
Căutam răspunsuri şi priveam
Uimită către-albastre zări...

Parcă un gând... 'lăuntrul meu
Îmi tot şoptea să strig la Tine...
Să-Ţi chem prezenţa-n viaţa mea
S-alung şi temeri...şi ruşine...

Şi a venit o zi senină
Când mi-ai vorbit Isus Iubit
Când Te-am primit în viaţa mea
Şi-acum am pace-s fericit!

Acum mi-e viaţa sărbătoare
De Tine, Doamne luminată...
Îţi mulţumesc că mă iubeşti
Şi m-ai iertat precum un Tată!

Vulcan-19-10-2013
Mary
..unde sa ma duc eu Doamne, cind mi-e sufletul zdrobit....este raspunsul meu la aceste versuri ,fi binecuvintata!
Adăugat în 19/10/2013 de sanda_tulics
FOARTE FRUMOS DL SA TE BINECUVINTEZE
Adăugat în 19/10/2013 de tomacoca
Totala incredere in Mantuitor/Fii binecuvantata,george cornici
Adăugat în 19/10/2013 de geocornic
Statistici
  • Vizualizări: 938
  • Export PDF: 6
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni