Samariteanul milos


Un om se cobora la Ierihon,
Venind de la Ierusalim,
Dar de tâlhari a fost el atacat,
Bătut şi jefuit de tot,
L-au dezbrăcat şi l-au lăsat aproape mort.

Un preot chiar atunci trecea,
Căci şi el,tot la Ierihon se cobora,
Dar când el l-a văzut pe bietul om,
Mai iute alerga spre Ierihon,
Şi nici nu s-a uitat la el măcar,
De teamă să nu fie şi el atacat,
Slujbaşul se porni pe alergat.

De la Ierusalim mai vine şi-un levit,
Şi se părea că este omul potrivit,
Să-i vină omului în ajutor,
Ca să le dea exemplu tuturor.
Dar ca şi preotul când l-a văzut,
Într-o clipită se făcuse nevăzut,
Şi ce în Templu el a învăţat,
Spre marea lui ruşine nu a aplicat.

Îngerii din cer priveau,
Şi-n tăcere aşteptau,
Să mai vină cineva,
Primul ajutor să-i dea,
Şi apare pe cărare,
Un samaritean călare.

El să fie totuşi oare,
Cel ce-i vine-n ajutor,
Spre ruşinea tuturor?
Tocmai un samaritean,
Ce în Lege n-a citit,
Ca un preot şi-un levit,
El să ştie ce-i iubirea,
Şi împreună simţirea?

Dar samariteanul milos,
Necunoscător de Hristos,
Într-o clipă a descălecat,
Pe om l-a cercetat şi l-a bandajat,
Şi pe dobitocul său l-a urcat,
La un han a oprit,şi l-a îngrijit,
Iar omul şi-a revenit.

În cer a fost bucurie,
Că s-a găsit omenie,
Unde nu se credea,
La un samaritean care trecea,
Pe-acel drum din întâmplare,
Ce minune,ce minune mare!

06.10.2013
Cornel Jigău