Uneori, mă aplec la răscruce de drum,
Caut o urmă pierdută-n ţărână şi scrum
Şi purtat de-amintiri, vreau acut rezolvări,
Pentru tot, pentru toate, răspuns şi-strigări.

Mă cheamă văzduhul, m-atrage mai mult,
Pe aripi de vis mă înalţ şi ascult,
Un foşnet de frunză în plânsă cădere,
Transmite-n tăcere perena-i durere.

Epopeea-şi descrie eternu-i fior,
Ghergheful Iubirii ţese tainicul dor,
Iar funia ce leagă pământul de cer,
Deschide cărări, dezleagă-un mister.

Mă aplec şi mai mult pământul s-ating,
Ca floarea ce trece, la fel eu mă sting,
Dar firul de iarbă în verdele-i clar,
Exaltă, vorbeşte: " Mai există un Har! "

Decât un copac pe pământ, fără rod,
Mai bine o trestie răsfrântă în glod,
Decât un ocean plin de valuri, furios,
Mai bine-un izvor ce doineşte sfios!

Tu nu ai valoare aici pe pământ,
De nu cauţi frumosul şi tot ce e sfânt,
Căci astăzi exişti dar mâine-i o zi,
Ce nu-ţi aparţine, nu şti de-i mai fi.

Nu frumuseţea îţi dă o valoare
Nici înălţimea, eşti mic sau eşti mare,
Nimic ce te leagă de praf şi de glie,
Nu-ţi dă paşaportul spre rai, veşnicie.

Eu caut frumosul în tainice şoapte,
Când soarele-adoarme în braţe de noapte,
Legănat de visări, mângâiat de Cuvânt,
Mă scutur de tină, spre ceruri m-avânt,

Iertare îmi cer Tatălui Sfânt Dumnezeu,
Puţin mi-a cerut, mai puţin am dat eu,
Primeşte-mă, Doamne, mi-e sufletul plâns,
Atâta povară şi-amărăciune am strâns!

Să mă cureţi în foc şi trăirea să-mi cerni,
În sufletul meu Duhul Tău să-L aşterni,
La răscruci de voi fi, pe genunchi mă aşez
Şi-aşteptând ca să vii, la ce sunt meditez!

18/09/13, Barcelona- Lucica Boltasu