Cuvinte
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Dincolo de cuvinte  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de lboltasu in 14/09/2013
De ce nu gândim înainte?
De-a scoate o vorbă din gură?
Lăsăm ca să zboare cuvinte,
Ce n-au pic de har şi măsură,

Silabele parcă-s de ceară
Şi graiul ce-ades îl vorbim,
Sub flacără-ncepe să doară,
Căci spunem ce-n cuget urzim,

De-ar fi mintea noastră senină
Şi sufletul plin de Cuvânt,
Din vorbe-ar răzbate lumină,
Lăstare-ale Duhului Sfânt,

E cert, fapta-aceasta acuză!
Sub masca purtată-n Sabat,
Cuvântul ce-aşteaptă pe buză,
Rostit, spune clar: "vinovat!"

Vinovat de-aţipire şi teamă,
De lipsa cântărilor sfinte,
Când Glasul pe ape ne cheamă,
Ne-ascundem sub val de cuvinte,

Şi-atunci mă întreb unde oare,
E Logosul, Duhul, Olarul?
Citeşte prin vocabulare
Şi-nvaţă ce-nseamnă Calvarul!

Credinţa, trăire înseamnă,
În faptă, în vorbă şi-n gând!
Cuvântul, duios ne îndeamnă:
"Fiţi sfinţi, voi veni în curând!"

14/09/13, Barcelona- Lucica Boltasu


Amin ! Fără să vrem, spunem multe, dar oare câte din ele, au valoare în fața lui Dumnezeu ?
Vă mulțumesc pentru versuri. Domnul Isus să vă fie mereu alături !
Adăugat în 14/09/2013 de viorel77
Da! Să-L aşteptăm cu bucurie sfântă!

Multe binecuvântări cereşti!
Adăugat în 14/09/2013 de Duverna
Gura-ți vorbește supusă
Din a inimii tale preaplin,
Omule umple-o cu Miere,
N-o umple mereu cu venin.
Așa spune Cuvântul, din preaplinul inimii vorbește gura, Dumnezeu să ne umple inimile cu înțelep-
ciune și Dragoste.Ai scris o poezie frumoasă plină de înțelepciune, Dumnezeu să te binecuvinteze,
sora Lucica dragă, m-am bucurat ieri ascultându-ți glasul, minunatele poezii recitate.
Adăugat în 14/09/2013 de ana_haz51
"Vinovat de-aţipire şi teamă,
De lipsa cântărilor sfinte,
Când Glasul pe ape ne cheamă,
Ne-ascundem sub val de cuvinte," Aceasta poezie strapunge pana in suflet si cu adevarat simtim vinovatia traiului nostru caldicel..Domnul sa te-ntareasca in trup si-n vers, in continuare!
Adăugat în 14/09/2013 de loredanam
Minunat! Domnul să vă binecuvânteze! Doamne, dă-ne înţelepciune, ca să avem doar vorbe bune, să mângâiem şi să-nălţăm, cu gura doar să binecuvântăm! Pacea Lui zi de zi!
Adăugat în 14/09/2013 de Simo_7
Minunate versuri,pline de sfat duhovnicesc
Î-ți doresc multe binecuvântări,din visteria bogată a Domnului.
Adăugat în 14/09/2013 de hazcornel
..fiti sfinti, voi veni in curind!
De-am intelege si traii mesajul cuvintelor, nu ne-am gindi la judecata viitoare .
Fi binecuvintata si innoita in darurile Duhului Sfint!
Adăugat în 15/09/2013 de sanda_tulics
de luat bine seama...Domnul să lumineze orice inimă care citește. Fii binecuvântată.
Adăugat în 16/09/2013 de Ioanhapca
Cuvinte...bine gandite...
Adăugat în 17/09/2013 de francu.cristina
Statistici
  • Vizualizări: 1426
  • Export PDF: 765
  • Comentarii: 9
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni