Nu stingeţi Duhul!
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Pulbere de stele  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de lboltasu in 27/08/2013
Toți să veghem și treji să fim,
Căci ziua Domnului e-aproape,
Vine curând, să n-ațipim,
Acest moment să nu ne scape!

Noi nu suntem ai umbrei fii,
Ca să dormim cu nepăsare,
Suntem ai Tatălui copii,
Avem în noi raze de Soare.

Ca fii ai zilei, să luptăm,
Armura crezului să fie,
Pacea și dragostea căci stăm,
Doar la un pas de veșnicie.

S-avem nădejdea mântuirii,
Precum un coif de apărare,
Căci Dumnezeu ne-a rânduit,
S-avem prin Fiu eliberare.

Isus Cristos, al nostru Domn,
Murit-a pentru noi pe cruce,
Îl așteptăm cuprinși de somn,
Sau treji, sub norul ce străluce?

Căci mântuirea o primim,
Ca dar al dragostei de sus,
De-aceea frații să-i iubim,
Urmând exemplul lui Isus.

S-aducem pace, mângâiere,
Celor ce trec prin încercări,
Să cerem Tatălui putere,
Pentru cei ce-s cârmuitori,

În dragoste să-i prețuim,
Din pricina lucrării sfinte,
Iar noi mai mult să ne sfințim
Și la Cuvânt să luăm aminte.

Celor ce stau în rătăcire,
Să le-adresăm câte-o mustrare,
Să-ntoarcem răului, iubire
Și-n toate să avem răbdare.

Întotdeauna bucuria,
Să ne-nsoțească, rugăciunea,
Să ducă cerului solia,
Acelui ce-a făcut minunea,

Lui Dumnezeu, cu mulțumire,
Să ne-nchinăm, în tot și toate,
Căci asta-i voia Sa, sfințirea
Prin Domnu-Isus, eternitate!

Nu stingeți Duhul, cercetați,
Din toate luați doar ce e bun,
Fugiți de rău și Domnul păcii
Să vă sfințească pe deplin!

Și trupul, sufletul și duhul,
Păzite-ntregi ca să ne fie,
Când Isus va lăsa văzduhul,
Să fim curați, pentru vecie!

27/08/13, Barcelona- Lucica Boltasu


Amin, Doamne ajută-ne!Frumos,bogat mesaj, biblic, de mare preț. Domnul să te binecuvinteze, sora Lucica dragă și să ne vorbească neîncetat prin versurile tale atât de frumoase.
Adăugat în 28/08/2013 de ana_haz51
De lăsăm rebela fire
Să vorbească minții noastre
Atitudini de jignire,
În noi repede s-or naște
Și lipsa de prețuire
Stăpânind se va cunoaște!

Alungăm pe Duhul Sfânt
Atunci când cu răutate
Pe vre-un frate l-am privit,
Judecând cu nedreptate
Felu-ncare a slujit
La amvon sau, altui frate!

Ne-ntristăm Mântuitorul
Când lipsiți de precauție
Încântăm auditoriul
Vorbind pentru „audiție”
Neglijând tot adevărul
Și a Domnului cerințe!

Duhul Sfânt Îl întristăm
Mult, cu-a noastră nepăsare
Și-atunci când nu ne rugăm
Cu credință-n Adunare,
Și nu vrem să insistăm
În rugăciuni pentru Lucrare!
Adăugat în 29/08/2013 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 1474
  • Export PDF: 764
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni