Te-am aşeptat în seri târzii
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Sublimul Dragostei  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de lboltasu in 18/08/2013
Te-am așteptat în seri târzii,
Isuse drag, să-mi bați în poartă,
Încă Te-așteptă ca să vii,
O inimă aproape moartă.

Rănită, bate murmurând,
De ce nu vii, de ce n-asculți?
Nu vezi Tu ochii lăcrimând,
Primind osânda celor mulți?

De ce nu vrei o clipă doar,
Să Te oprești în dreptul meu?
Sau ruga mea e în zadar?
Sunt lepădat de Dumnezeu?

Dar Doamne, ai promis că Tu,
Mă vei ierta deplin de vină,
Păcatului de-oi spune nu,
Îmi vei da pace și lumină.

Și-ncerc o, Doamne să-mplinesc,
Tot ce îmi spui în Cartea Sfântă,
Să fiu alt om, să mă-noiesc,
Dorința-aceasta mă avântă!

Să fiu greșit? E voia mea,
Sau voia Ta este în toate?
Părinte drag, nu mă lăsa,
În toate-Ți dau întâietate!

Acolo unde eul meu,
A încercat substituirea,
Așează Doamne, Tronul Tău
Și sfânt altar, să ardă firea!

În foșnet cald de amurgiri,
Aud un glas șoptit ce spune:
"Ți-am pus tot cerul în priviri,
Tu vezi doar soarele ce-apune.

Ți-am dat izvoare, ți-am dat ploi,
Să nu-nsetezi, după trudire,
Tu vezi pedeapsă și noroi,
Nu o cerească răsplătire.

Te-am binecuvântat mereu,
Cu apă, pâine, sănătate,
Tu spui mereu că este greu
Și ceri și-aștepți, le vrei pe toate.

Dar vai! Cum, nu auzi strigarea?
Eu stau și bat neîncetat,
Aștept răspuns, dar nepăsarea,
Ține-al tău suflet ferecat!

Descătușează-te de vină,
Eu ce-am promis, voi împlini,
De azi, pășește în Lumină,
Cu Domnul tău, spre veșnicii!"

Mă înfior, ascult în noapte,
O simfonie a iertării,
Printre luciri și ploi și șoapte,
Văd harul binecuvântării!

18/08/13, Barcelona-Lucica Boltasu
„Mă înfior, ascult în noapte,/O simfonie a iertării,/ Printre luciri și ploi și șoapte,/Văd harul binecu-
vântării!”.Slăvit să fie Domnul că ne-a dat o inimă mulțumitoare și înțelepciune să-I fim recunoscă-
tori pentru toate binecuvântările primite de la El.Domnul să-ți păstreze vie în inimă bucuria mântu-
irii, să-ți asculte cererile și să le împlinească, sora mea dragă.Deosebit de frumoase versuri, un me-
saj de trezire și cercetare.
Adăugat în 18/08/2013 de ana_haz51
Pacea Domnului Isus.
"Te-am așteptat în seri târzii,
Isuse drag, să-mi bați în poartă,
Încă Te-așteptă ca să vii,
O inimă aproape moartă...."Si totusi ,El e singurul si sigurul ce a venit si inca va veni,El Bunul Dumnezeu,asteapta doar o chemare.A-ti facut chemarea ,acum asteptati,El are sa vina,a venit si va veni intotdeauna,in special la o "inima aproape moarta".Minunata poezie.."o simfonie a iertarii",minunata.Ma opresc ca sa nu stric ceva,cu vreun cuvant nepotrivit din partea mea.Dumnezeu sa va binecuvinteze cu ce are El mai bun.Multumesc mult.
Adăugat în 19/08/2013 de statornicul
"Acolo unde eul meu,
A încercat substituirea,
Așează Doamne, Tronul Tău
Și sfânt altar, să ardă firea!" Sfanta rugaciune, nobila si smerita strigare catre Miel, Domnul sa raspunda!
Adăugat în 20/08/2013 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 1081
  • Export PDF: 766
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni