Cu Tine Doamne merg pe cale....
Autor: Maria Luca  |  Album: fara album  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 29/07/2013

Cu Tine Doamne merg pe cale,
Cu Tine mă trezesc în zori,
La pieptul Tău e-atâta pace
Şi-atâtea sfinte sărbători!

Cu Tine trec prin valuri grele...
De-ar fi furtuna cât de mare
Tu eşti la cârma vieţii mele,
Doar Tu eşti Stânca de salvare!

Şi în cuptorul plin de flăcări
De-aş fi....cu Tine nu mă tem
Căci mi-ai promis că-n orice loc
Vei fi cu mine când Te chem!

Cu Tine Doamne prind putere
Când drumu-i greu şi-am obosit...
Întinzi din ceruri Mâna-Ţi sfântă
Şi-mi spui din nou că sunt iubit!

Cu Tine Doamne merg pe cale
Şi-s mai aproape zi de zi
De clipa când voi fi cu Tine
În Ţara sfântă din vecii!

Vulcan-28-07-2013
Mary
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 935
  • Export PDF: 9
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni