Străin și călător sunt eu,
Pe drumuri interzise,
Sunt despărțit de Dumnezeu,
Prin faptele comise,

Pierdut în labirint de foc,
Încerc să îmi neg vina,
Și mă frământ în echivoc,
Dorindu-mi iar lumina,

Și tot alerg, în cercuri mii,
Căutând o poartă care,
Să-mi lase duhul a păși,
Pe-a vieții noi, cărare.

Prea mult am refuzat un dar,
Crezând că-i amăgire,
Dar jertfa sfântă la Calvar,
Îmi dă azi izbăvire.

Și-ncep să cred, să cercetez,
Ce spune Cartea Sfântă,
Citind mesajul, lăcrimez,
Căci adevăr cuvântă.

Au fost mioare și-un Păstor,
Pe pajiști înverzite,
Avut-au trai nemuritor,
Acuma-s rătăcite.

Păstorul cheamă turma Sa,
În locuri cu verdeață,
Auzi chemarea? Nu mai sta,
Aleargă la fâneață!

Și eu îngenunchez smerit,
Plângând îmi cer iertare,
Părinte drag, m-am răzvrătit,
Primesc a Ta mustrare!

Să curățești tot ce-i stricat,
Tot ce-i pătat în mine,
Să pot să strig: "Sunt vindecat!"
Lumii să-i spun de Tine.

Și drumul meu să fie lin,
Să urce către soare,
Trăirea sfântă, alb de crin
Și glasul, doar cântare.

Iar de oftez, lovit de ploi
Și mijlocu-mi se frânge,
Cred vorba Ta: "Eu sunt cu voi!"
Și-atunci nu voi mai plânge.

12/06/13, Barcelona