Flecari despre veșnicii,
Strângători de vremelnicii,
Prinzători de fluturi, mii,
Uneori, părem arbori vii:
Fertili, plini de sevă, avem
Lăstari împrejur, pe copii.

Egoişti ce suntem...
Ne vedem inimoşi,
Trăind două destine,
Ne credem generoși,
Cu mâini de flori pline,
Când de ei ne-ngrijim.

Ei ne umplu viața,
Nu noi ne-o jertfim!
Ne aduc speranța,
Prin har, îi iubim..
Ne dezvăluie noi sensuri,
Inedite-nţelesuri,
Ne grăbesc transformarea:

Credem că-i educăm,
Dar pe noi ne-nvăţăm,
Prin ei, trăim schimbarea.
Vâslim, nu doar pe ţărm,
Contemplăm, statici, marea.

Cum poţi să le spui de-Adevăr,
De nu-L trăieşti în viaţa ta?
Să-i chemi la Mântuitor,
Când nu eşti, în beznă, o stea?

Demnitatea de creștin,
Numele-ți de fiu divin
Nu se moștenește
Prin naștere, firește,
Ci, prin înfiere de sus
Prin credința lor în Isus!

Zi de zi, eu cresc
Și mă pocăiesc,
Cu copiii de mână..
În urmă, o să-mi rămână
Mai creștini decât mine?
O, speranțe divine,
Profeții sfinte, sublime!

Și visul cel mai prețios
Un dor de-azur, luminos,
E să-i predăm Lui Cristos:
Și, să-i înfățișăm
La tronul Cerului, să-i prezentăm:

„Iată-ne, Rege-al celor vii
Pe noi și-ai noștri copii!
Suntem niște semne, minuni,
Am zburat peste multe genuni!
Ne-am sfințit, nu i-am poticnit
Și de tineri, la Tine-au venit!”

Știu, Isuse, că-i doar mila Ta,
De-aceea, eu și casa mea
Vom sluji, cât trăim, Domnului,
Și aici, și în veci, numai Lui!..
Amin!