Pentru tot ce-a fost in urmă
Autor: Ioan Vasiu  |  Album: Cetatea credintei  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de ioanraul in 28/05/2013
Motto: "Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem
pe Cel ce este adevărat.
Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui.
El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică." Amin!
1 Ioan 5:20




Supuşi firii pământeşti, cât eram de rătăciţi!...
Eram fiii neascultării, de plăceri eram robiţi;
Eram fără înţelepciune şi trăiam în răutate
Şi cu toţii eram morţi în greşeli şi în păcate

Dar pentru marea Să-ndurare, să Îi mulţumim mereu
Şi binecuvântat să fie Domnul nostru Dumnezeu!
Care ne-a născut din nou prin învierea lui Hristos,
Cel ce ne-a răscumpărat cu sfânt sângele-i preţios.

Pentru tot ce-a fost în urmă, pentru tot trecutul meu
Mă încred în bunătatea şi-n mila lui Dumnezeu;
Pentru ce-nseamnă prezentul în viaţa mea şi a oricui,
Am nădejde neclintită în dragostea şi harul Lui.

Ce va fi în viitor nu pot şti, dar neîndoios
Am nădejde-n mijlocirea Domnului Isus Hristos;
Ca prin credinţa în Hristos vom primi neprihănire
Şi mărturisindu-l Domn, ne imbraca-n mântuire.

Doamne, lasă peste noi o ploaie din cer să vină
Să ne spele de păcate, să ne umple de lumină;
Fata Ta să lumineze credinciosul Tău supus
Iar în inima să-mi fie pacea Domnului Isus.

Ploaia Ta să ne sfinţească, să ne facă alb vesmântul,
Pacea-n suflet să unească cerurile cu pământul
Într-o contopire sfânta, să sporim în rodnicie,
Şi împăcaţi cu Dumnezeu pentru întreaga veşnicie.
Amin!
Statistici
  • Vizualizări: 751
  • Export PDF: 7
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni