Un mire trist

Prieteni, frați, surori,
Cu ce eu v-am greșit ?
Când v-am chemat la nuntă,
Iar voi nu ați venit.
De ce m-ați refuzat ?
Când eu v-am invitat,
Cu brațele deschise,
Pe toți v-am așteptat.

Nu ieri eram cu toții,
O soră și un frate ?
Nu ne plângeam pe umeri,
A noastre grele fapte ?
Ca ieri noi am mâncat,
Cu toții dintr-un blid,
Și m-ați făcut la nuntă,
Să fiu un trist, timid.

Pe ce cărări cu glod,
Stau astăzi șifonate?
Ale mele invitații,
Cu margini creponate.
V-am cântat la mese,
Și v-am cântat din fluier.
Iar cântul meu a fost,
Un ascuțit de șuier.

Ați râs când v-am chemat,
Și n-ați crezut că-s mire.
Și mi-ați sfidat mireasa,
Ce-i scumpa mea iubire!
Nu v-am cerut ofrande,
Nici daruri mai de soi.
Am vrut cu-a mea mireasă,
Ca să petrec cu voi.

Ce bine știți prieteni,
Răspunsuri ca să dați,
Acelor ce vă are,
Pe liste, invitați.
Rămâneți dacă vreți,
În spuma nepăsării.
Eu însă nu vă dau,
Nicicând, pe voi uitării.

Am să mă fac din nou,
Părtaș cu voi când plângeți.
Și am să râd cu voi,
Atunci când o să râdeți.
Ca ieri am fost un mire,
Iar azi vă sunt un frate.
Deși la bucurie,
Pe rând m-ați dat deoparte.

Nu-s trist. Ba, dimpotrivă,
Sunt fericit mereu !
Că am în dar mireasă,
Şi-L am pe Dumnezeu.
Fiți sănătoși prieteni !
Vă dau în schimb un sfat:
Ieșiți din ignoranță!
Altfel, va fi păcat.

Viorel Balcan 16 mai 2013