Mă așezai cu ziua toată
Și cugetul lângă izvor
Privind la apa-nvolburată
Ce bulbucește ca un dor.

Nu mă cufund în meditare -
Șed liniștit și doar privesc
Pe sus cum cârduri de cocoare
Trec peste traiul omenesc.

Prind ape în căușul palmei
Și fața-n prospețime șterg
Dus de la zgomotul avalmei
Însinguratul tuareg.

Timpul pe-alături se petrece,
Clipe,-necându-se, se zbat
În izvorașul mic și rece
Cu-un cristalin nemăsurat.

În vale-i înflorit un zarzăr
Ce nu se pierde în amurg
Mai bate toaca des o barză,
Iar apele tot curg și curg.

Tot e o lege - e o cale,
Totul răspunde cum i-i pus,
Iar eu parcă n-aș fi în jale
Și de visări nu sunt supus.

Ce-s totuși, Doamne, eu în viață
Care mi-i legea pe altar?
Uite cișmeaua cum mă-nvață
De nesfârșire și hotar.

Mi-arată floarea înflorire,
Cocorii - zbor peste noroc,
Iar cocostârcul a iubire
Fără cuvinte bate-n cioc.

Isuse, ce sunt eu pe lume
Ce rânduială mi-ai ales -
Sunt rece la-nălțări de nume
Și la poftiri de interes.

Oare așa și voi rămâne
O negândire peste val
Și cum e azi așa-i și mâine
Zbătânda apă lângă mal?

Vremii i-i dat să se întâmple
În secole ce sar mărunt,
Ce este-n mijlocul de timpuri
Un om nelacom și cărunt?

Și unde curgerea senină
Îndreaptă pulsul său plăpând
Înspre-o visare de lumină
Ori se va pierde ca un gând?

O zi ce va cădea în noapte
Fără răspuns și amintiri
Ecou înăbușit din șoapte
Ce-oftau cuvinte de iubiri.

Suspină cumpene cu ciuturi
Că stele-n apele lor cad,
Tu, izvorașule, tot scuturi
Cu stihul în amurgul smead.

Inima-mi palma își îndreaptă
Să vă adune ca pe flori:
Sorgintele cu apa toată,
Stârci și petale, și cocori.

O undă a mai prins căușul,
Din apă limpede-am sorbit
Continuându-mi iar urcușul
În traiul meu nelămurit.

Nu văd și nu aud pe nimeni
În pământescul univers,
Doar inima îmi cântă-n rime
Și-mi scrie-n cuget noul vers.