Parcă nu-mi venea a crede,
Dar veni şi-n partea noastră
Pe covor de iarbă verde
Primăvara cea albastră.

Din seminţele de Soare
S-a deschis podbalul moale,
Arborii ca în ninsoare
Asaltaţi sunt de petale.

Simfonia înflorită
E o fierbere deplină:
Ori că-i floarea însorită
Ori că-i aur de albină.

Pe-unduiri de dimineaţă
Fluturi poartă dor scânteii
De îţi pare că se-nalţă
Ca să zboare brebeneii.

Iar prin văi din noapte ninse
Cu cristalele de stele
Frăgezimea şi-o deschise
Înspre viaţă viorele.

Unde au rămas grăunţe
Soarele ce le-aruncase
Gingaşe-nfloresc ruşcuţe
Ca poveştile frumoase.

Am visat la primăvară,
Am dorit zile senine
Însă prea mă inundară
Prospeţimile pe mine.

Presupusei că-nflorirea
În splendori va fi eruptă,
Ci pierdută mi-i uimirea
Frumuseţe că-i prea multă.

Nu mi-i prima dată,-a doua
Primăvara când soseşte
Ci acum e-atât de nouă
Că pierdut sunt omeneşte.

Doar din ochi mai pot a bate –
Prea mi-i grosolan cuvântul,
Doamne, ce-s de minunate
Astăzi viaţa şi pământul.

Însă Dumnezeu îmi spune
Că sunt plaiuri mai preciste...
Va putea încă-o minune
Inima-mi să mai reziste?

Avântată-ntreagă-n focul
Minunat al înălţării
Odrăsli-va ca bobocul
Într-o floare-a primăverii!