În jur totul e frumos
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Laudaţi pe Domnul  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de valeriamida in 09/03/2013
În jur totul e frumos, natura plină de viaţa,
Câmpul verde mătăsos, flori ce ochiul îl răsfaţă.
Ce frumos, ce minunat, totul este o splendoare,
Doamne, fii în veci lăudat, de tot ce-ai creat sub soare.

Totul s-a trezit la viaţă, e frumos, încântător,
Şi în orice dimineaţă, mulţumesc Lui, Creator.
Cine a împodobit natura şi-a creat tot minunat,
Cine? Ne spune Scriptura: Dumnezeu, El a creat.

Bolta cerului senină, stelele ce strălucesc,
Luna cu a ei lumină, despre El mărturisesc.
Apele reci răcoroase, ce aleargă neîncetat,
Câmpia cu flori frumoase, toate Domnul le-a creat.

Păsări multe, colorate, cu trilul încântător,
Ciripind Îl laudă toate, pe măreţul Creator.
Dumnezeu a creat omul, după chipu-I minunat,
L-a dotat cu înţelepciune şi l-a binecuvântat.

Ai creat cerul, splendoarea, cu a Ta înţelepciune,
Jos, pământul şi cu marea, totul e frumos, minune.
Slavă Ţie Doamne mare, pentru tot ce ai creat,
N-ai în lume asemănare, unic eşti şi minunat.
Amin
Ce-aş putea adauga?
”Slavă Ţie Doamne mare, pentru tot ce ai creat,
N-ai în lume asemănare, unic eşti şi minunat.”
Domnul sa te binecuvinteze!
Adăugat în 10/03/2013 de fidelitate
Mulţumesc, fii binecuvântată!
Adăugat în 10/03/2013 de valeriamida
Statistici
  • Vizualizări: 1176
  • Export PDF: 44
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni