Pe-o uliţă din sat, odată…
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Dincolo de cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de lboltasu in 22/02/2013
Referințe
Pe-o uliţă din sat, odată, mergea un prunc desculţ, flămând,
Privea în colb, doar, doar găsi-va, ceva să-mbuce. Tremurând,
Cu trupul slab, piele şi oase, cu haina ruptă ce-atârna,
Înainta încet sărmanul şi-aceste vorbe murmura:

“Tătucă dragă, promisiunea ce mi-ai făcut, eu n-am uitat,
Am continuat să merg nainte, să rabd, c-aşa m-ai învăţat,
Am acceptat cu resemnare, tot ce mi-ai dat, cu rău, cu bine,
Ştiind că tot ce e în lume, este făcut Doamne, prin Tine.

Am fost lovit, privit cu ură şi poate bine n-am gândit,
C-am îndrăznit să cer iubire… Se vede Doamne, c-am greşit!
O mână am întins spre mama, dar gestul meu a fost omis.
Nu înţeleg! Sunt o povară? Şi pentru ea sunt un proscris? ”

Şi-aşa mergea biata făptură, fără ca nimeni să-nţeleagă,
Că-un trup firav purta pe umeri, în câţiva ani, o viaţă-ntreagă.
De unde-atâta-nţelepciune şi împăcare într-un plod?
De îl vedeai, credeai că-i umbră, un rătăcit sau un nerod.

Dar de priveai atent la chipu-i, vedeai zâmbind doi ochi senini,
Chiar şi cu lacrima în gene, ei răspândeau raze, lumini,
Trăia nădejdea vieţii sfinte, de Dumnezeu era condus,
Avea un ghid de-orientare, Cuvântul Tatălui de sus.

Trecea copilul pe uliţă şi câini lătrau în urma lui,
Dar nimeni nu-l băga în seamă, era un om al nimănui,
Deşi lipsit de însuşi dreptul de a trăi, fiind născut,
Sărmanul, mergea înainte, el n-a vrut să se dea bătut.

Căci a simţit în clipe-amare, o mână ce l-a mângâiat
Şi-un glas duios, o susurare, ce îi spunea: "Nu te-am uitat! "
Privind fiinţa mică cerul şi fredonând un cântecel,
Cu dosul mâinii-şi şterse faţa. Domnul Isus era cu el.

22/02/13, Barcelona- Lucica Boltasu





Minunata expunere, duioasa convingatoare, fi binecuvintata!
Adăugat în 22/02/2013 de sanda_tulics
Foarte frumoasa poezia. Domnul sa va dea har in continuare.
Adăugat în 22/02/2013 de ionelpas
O credință atât de mare într-o ființă atât de firavă, cu siguranță că este un biruitor, că Dumnezeu
i-a dat o fericire veșnică.Înduioșător până la lacrimi dar, dincolo de aceasta, bucuria că există o
astfel de încredințare„Domnul Isus era cu el.” Foarte sensibil și un semnal de alarmă și o învățătură
să ne încredem în Domnul.Dumnezeu să te binecuvinteze, sora Luci, mulțumesc pentru aceste
versuri deosebite.
Adăugat în 22/02/2013 de ana_haz51
Fiti binecuvantati, adeseori trecem prin viata, fara sa luam aminte la ce e langa noi, sunt multi orfani, care nu au pe nimeni si acestia, daca Il au Pe Domnul , pot razbi, dar ce se alege de cei ce nu Il cunosc personal? Aici e deja PROBLEMA fiecaruia din noi, Noi trebuie sa ducem Evanghelia pana la marginile pamantului, nu doar sa "consumam" ceea ce altii ne ofera. Avem aceasta obligatie fata de Dumnezeu si fata de oameni, fata de noi insine, am fost mantuiti, sa spunem si altora despre dragostea Tatalui din cer. Asa sa ne ajute Dumnezeu! Amin!
Adăugat în 22/02/2013 de lboltasu
Duios, dureros şi frumos. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Adăugat în 22/02/2013 de bragagiu
Statistici
Opțiuni