Trezeşte-mi fiinţa din somnuri complice,
la pas cu uitarea se frânge speranţa;
e cerul deasupra, e mare distanţa -
o şoaptă, căderea, din nou, îmi prezice.

Se stinge în suflet, de tot, siguranţa,
un licăr de viaţă ar vrea să implice,
pe ochi, o lumină de pace ferice,
să schimbe, din albii, la vieţii, nuanţa.


Trezeşte-mi fiinţa când rău se întinde
o pânză de neguri pe drumul spre soare;
mi-e somn în adâncuri de vremuri sfrijite...

Alungă-mi tăcerea, când iar mă cuprinde
o noapte flămândă şi cruda strânsoare -
trezeşte-mă-n ziua nădejdii iubite.