Pune Doamne, Tu, zăvor
Autor: Lidia Gheorghe  |  Album: Izvoraș de versuri  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de lidia_romica in 14/01/2013
Pune Doamne, Tu, zăvor

Pune Doamne,Tu, zăvor
La al inimii pridvor!
Să n-am fereastra deschisă
Către lumea compromisă.
Să nu-mi fie tulburată
Si mintea mea totodată.
Şi mai bine să veghez,
Ispitei să nu cedez.

Singur, să nu m-amăgesc,
Prin Duh să mă întăresc,
Să nu mă las păcălit
De vrăjmaş, ca ameţit,
Să nu locuiască-n mine
Nimic rău, decât ce-i bine.
Să-mi fie inima toată,
Umplută de Tine, Tată.

Din Cuvânt să-agonisesc,
Ca să nu păcătuiesc
Căci sunt zilele din urmă,
Şi potrivnicul rău urlă.
Caută să depărteze
Chiar pe cei ce sunt aleşi.
Dumnezeu Și-a dat viaţa
Pentru noi, ca să fim treji.

Să luptăm şi noi un pic,
Şi chiar vom fi răsplătiţi.
Va veni Isus Hristos!
Eu vreau să-I fiu credincios,
Nu evlavios de formă,
Doar când sunt cu voi în turmă,
Orişiunde-n, orice loc
Ochii Lui sunt ochi de foc.

Priviţi! Este prigonire!
Nicăieri nu este bine.
De aceea noi tânjim
Pe Domnul să-L întâlnim.
Hai, mai serios pe cale!
Îmbrăcat, armat cu zale,
Rugăciunea necurmată
Păstrează mintea curată.

Nu te teme! Nu te teme!
În Cuvânt găsim că-i scris.
Fără frică, înainte!
Către locul cel promis.
Cu tărie, înainte!
Cântându-I laude sfinte.
Isus, e-naintea noastră,
Biruinţa este dreaptă.
O rugăciune, cu dorinţa de a avea inima protejată ca de un zăvor pus de Dumnezeu pentru ispitele de zi cu zi, şi de a mi-o deschide pentru El. Ştiind că ochii Lui pătrund înlăuntrul nostru şi pot vedea aşa de bine exact cum suntem.
amin. Frumoase gânduri, minunate dorinţe. Domnul te va ajuta şi pe tine şi pe noi.
Fii binecuvântată.
Adăugat în 14/01/2013 de 1954adina.9mai
O rugaciune frumoasa si plina de continut. Domnul sa te binecuvinteze.
Adăugat în 14/01/2013 de florenta.sarmasan
Statistici
  • Vizualizări: 937
  • Export PDF: 5
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni