De-atâţia ani în valea unor plângeri,
îţi cântă frigul cântece de jale,
se-neacâ gându-n lacrimile tale,
când bântuie trecutul de înfrângeri.

Pustiu e tot şi niciun cor de îngeri
n-auzi acum să cânte osanale,
fiori de teamă îţi mai fac escale,
cu ei ispite grele şi constrângeri.

Refugiul tău e undeva pe stâncă,
dar drumu-i lung şi panta e abruptă,
nădejdea ta mai licăreşte încă
şi puntea vieţii-i şubredă şi ruptă -
nu simţi de sus o dragoste adâncă?
Ridică-te... şi luptă, luptă, luptă!