Se ţes amintiri peste valuri de timp,
Clepsidrele curg, şiruind în tăcere,
Ne trecem uşor într-un alt anotimp
Şi picură anii pe al vremii răstimp,
Născând contestaţii şi legi efemere.

Se-nalţă fatidic noi lumi şi percepte,
Iar ura împroaşcă în juru-i durere,
Ne-omoară cu zile perfide concepte,
Speranţa nu tace, nu vrea să accepte,
Să piară, iar astăzi, invocă putere.

În falduri de clipe ce dor tot mai tare,
Se-ascunde de veacuri o mână de lut,
Un duh care caută cu sârg consolare,
Un suflet ce-aşteaptă o remodelare,
Din partea Acelui ce e Absolut.

Mă fac tot mai mic. . . cu un dor de Acasă,
Cu zbucium şi patimi, cu tot ce sunt eu,
Păşesc peste praguri de timp şi angoasă,
Îmi zic: "Ce e omul? " Cu tot ce m-apasă,
În zbor solitar, mă-ndrept spre Dumnezeu.

28/11/12, Barcelona- Lucica Boltasu