Nu mai e timp, sau poate nu ne pasă
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Pulbere de stele  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de lboltasu in 21/11/2012
La casa Domnului cu drag am alergat,
Dorind să-mi întâlnesc acolo fraţii,
Înfiorat, în adunare am intrat,
O vorbă bună, un îndemn am aşteptat,
Am vrut să mă feresc de ostentaţii.

Şi m-am rugat cu patos şi ardoare,
Ca să cunosc pe fraţii de credinţă,
Să-nalţ cântări, cu-ntreaga mea fiinţă,
Să strig :”Osana!”, semn de biruinţă,
Dar am rămas cu dor, în aşteptare.

Doar o privire, de curiozitate,
Evaluare din cap în picioare,
Privirea lor, o, Doamne, ce mă doare,
Sunt un sărman ce haine multe n-are,
Dar Ţie-Ţi dau Isuse-ntâietate.

Tu nu te uiţi la haina mea săracă,
Nici că-s olog, Tu ştii că trupu-i tină,
Tu ai văzut în mine-a Ta lumină,
Cu Tine-alături, lumea mi-e străină,
Nu vreau să pier în astfel de bulboacă.

De ce evaluări, de ce mirare,
În loc să te apropii cu iubire?
Puteai să laşi un strop de fericire,
În ochii trişti, fărâmă de sclipire,
Căci ne uneşte-o jertfă salvatoare.

Nu mai e timp, sau poate nu ne pasă,
Sau poate am uitat porunca sfântă,
Să ne iubim, căci Biblia cuvântă,
Dacă-mplinim, spre ceruri ne avântă,
Pe toţi aleşii, ne va duce-Acasă.

Prieten drag, nu haina-ţi dă valoare,
Nici purpura, mătasea cea mai fină,
Dacă în suflet dragostea-i străină,
Imploră cerul să îţi dea Lumină,
Vei fi uimit de-ntreaga transformare.

Isus Cristos, ne-a dăruit iertare,
A Sa iubire necondiţionată,
În ascultare de Măritul Tată,
Nu S-a uitat la haină niciodată,
Să-L onorăm, căci ne-a adus salvare!
21/11/12, Barcelona

Domnul să vă binecuvânteze!
Atât de frumos aţi transpus în versuri o realitate tristă din unele biserici!
Salutări sfinte!
Adăugat în 21/11/2012 de maria23luca
Amin! Ne -a adus salvare, sa nu ne impiedecam in privirile ''curiosilor''ci sa ne fie mila noua de ei, caci ..atit pricep,sa se uite, sa judece, si sa ofenseze prin astfel de atitudine.Iubirea Lui,mingaie, iarta, alunga tristetile,da bucurie si partasie sfinta.Sa cautam aceasta prietenie cu Domnul si n-o sa mai suferim daca nu suntem acceptati.Numai bine!
Adăugat în 25/11/2012 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 1407
  • Export PDF: 913
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni