Mă-ntreb, de ce sunt avortaţi copiii ?
Autor: Teodor Groza  |  Album: Vegherea înţelepţilor  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de TeodorVS in 16/11/2012
Mă-ntreb, de ce sunt avortaţi copiii ?
Psalmul 139
Mă-ntreb, de ce sunt avortaţi copiii ?
În ţări ce se numesc creştine?
Ori am ajuns mai răi decât păgânii?
Fără lumină, frică şi ruşine?

Dacă-aţi trăit plăcerile de-o clipă,
Şi Dumnezeu a hotărât să zămisliţi,
De ce vă tulburaţi şi prea în pripă,
De pruncii voştri vreţi să vă lipsiţi?

Ce vină au aceşti „boboci” nevinovaţi,
Ce nu pot încă un cuvânt a spune,?
Voi fără milă vreţi să-i condamnaţi.
Dar judecat-aţi voi corect şi bine?

Poate-mi răspunzi că ţie-ţi este greu,
De-abia de te descurci de azi pe mâine.
N-am nici un drept ca să te mustru eu,
Când tu câştigi cu greu un colţ de pâine.

Dacă părinţii tăi gândeau cum tu gândeşti,
Ai fi venit tu oare la vreme pe pământ?
Şi mai aveai tu harul să te naşti, să creşti?
Ori poate erai putred şi fără de mormânt?

Sau poate că-mi vei spune: „Ce să fac?
Sunt tânără, curtată, ispita este mare...
Prietenul insistă acum să-i fac pe plac,
Nu pot să-l văd cuprins de supărare.”

Noi suntem tineri zic, destui cu nonşalanţă,
Mulţimi de pătimaşi parcă ieşiţi din minţi.
Suntem elevi, studenţi, fără servici şi casă,
Nu vrem să ne-asumăm şi rolul de părinţi.

Dar voi nu ştiţi că-n Sfânta Carte scrie,
Că toate câte sunt au rost şi vremea lor?
Unirea e permisă, doar în căsătorie,
Curvia e păcat şi-un duh rătăcitor.

Motivele sunt multe şi scuzele sunt mii,
Când oamenii aleg soluţia grotească,
Dovada necredinţei stă-n genocid de fii,
Şi-n lipsa de iubire şi milă părintească.

Acum eu sunt o voce, ce strigă în pustie:
„Treziţi-vă voi oameni!”, dezastrul îl opriţi.
Prin pocăinţa voastră să fiţi o mărturie,
Luptaţi de azi ‘nainte, pe prunci să-i ocrotiţi.

Să nu ucizi! E clară porunca din Cuvânt.
Doar Tatăl dă viaţa şi poate s-o oprească.
Susţinători ai vieţii să fim toţi pe pământ,
Copiii ce se nasc, pe Domnul să slăvească.

Şi de-ai făcut avort şi-acuma rău îţi pare,
Te-apasă greu povara păcatului hidos,
Te pocăieşte grabnic şi cereţi azi iertare,
Ascultă de Scriptură, urmează-L pe Hristos!

Ev. Matei 11:28-30
de Teodor Groza
16.12.2012
Vişeu de Sus
Statistici
  • Vizualizări: 942
  • Export PDF: 9
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni