Timpul trece foarte repede!
Autor: Victoria Nehale  |  Album: fara album  |  Tematica: Experiente cu Dumnezeu
Resursa adaugata de Iertare77 in 19/04/2011
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

Mărturia Victoriei Nehale despre vizitele lui Isus Cristos

 M-am născut şi am trăit în Namibia(vestul Africii) toată viaţa mea, şi mi-am dăruit viaţa lui Isus Cristos în 6 Februarie, 2005. Domnul Isus mi-a dezvăluit multe lucruri din regatul spiritual, inclusiv prin cîteva călătorii în iad. Domnul mi-a spus să împărtăşesc experienţa mea şi lumii. De asemenea, El m-a averitizat să nu adaug nimic sau să neglijez vreunul dintre lucrurile pe care El mi le-a arătat şi spus. Pînă cînd am terminat scrierea acestei cărţi, pe la sfîrşitul anului 2006, am fost vizitată de 33 de ori de Domnul Isus Cristos. De fiecare dată cînd eram vizitată, Domnul obişnuia să îmi spună înainte să plece că: Timpul Trece Foarte Repede!

Prima Călătorie În Iad

La sfîrşitul săptămînii de 23 iulie 2005, am luat un taxi pentru o călătorie de 30 de minute din oraşul Ondangwa, unde lucrez şi locuiesc, spre satul meu natal, ca să îmi petrec sfîrşitul săptămînii cu părinţii mei. În drum spre casă, am avut o presimţire că ceva remarcabil o să se întîmple în seara aceea. Am ajuns acasă în jurul orei 18 şi oamenii se pregăteau pentru cină. Eu eram în bucătărie cu restul familiei mele, întinsă jos pe o bucată de pătură veche, în timp ce nepoatele şi nepoţii mei cei mici cîntau cîntările lor de Duminică. Pe neaşteptate, am simţit o binecuvîntare grea peste mine, corpul mi-a fost sleit de putere, şi am simţit că sînt sub puterea lui Dumnezeu. Am văzut un bărbat îmbrăcat într-o robă albă lungă, încins pe la mijloc cu un cordon de aceiaşi culoare, îndreptîndu-se spre locul unde eram întinsă. Acolo era o lumină strălucitoare în jurul Lui, era ca şi cum aceasta radia din interiorul bărbatului. În picioare purta sandale de culoare marou;  trăsăturile Lui se asemănau cu ale oamenilor din Orientul Mijlociu, şi El avea o piele bronzată frumoasă. Faţa Lui era foarte iertătoare şi plină de glorie, dar nu am putut să privesc în ochii Lui. Cînd a vorbit, vocea Lui era calmă şi delicată, dar şi prietenoasă şi drăgăstoasă; valuri de dragoste emanau din fiinţa Lui. El şi-a întins mîna către mine şi m-a ridicat sus din locul în care eram întinsă. Deodată m+am trezit că sînt într-un corp transformat frumos. Arătam la fel ca atunci cînd aveam 18 ani. Eram îmbrăcată cu o robă albă încinsă cu cordon. Cu toate că roba mea era albă, materialul nu se asemăna cu cel din roba bărbatului. Roba Lui era dintr-o mătase strălucitoare pe care nu ştiu cum să o descriu. El a spus, într-o voce delicată şi iubitoare: “-Victoria, Eu vreau ca tu să vii cu mine! O să-ţi arăt lucruri îngrozitoare şi o să te duc într-un loc unde nu ai fost niciodată !” M-a apucat de mîna dreaptă şi am plecat. Am simţit ca şi cum păşeam pe aer şi tot timpul coboram în jos. După un tomp de mers pe drum, am obosit foarte tare şi i-am spus bărbatului că nu pot să mai continui călătoria, şi l-am rugat să-mi permită să mă întorc înapoi. Atunci El m-a privit cu gingăşie şi a spus: “-Tu nu eşti obosită, tu eşti bine. Dacă oboseşti, o să te car eu, dar în prezent eşti bine. Pacea să fie cu tine. Să mergem!” Locul în care am ajuns era foarte uscat, şi arăta mai rău decît orice deşert ştiut de om, fără nici o urmă de viaţă de vreun fel. Acolo nu era nici măcar un copac sau un fir de iarbă, ori ceva care are viaţă. Era cu adevărat un loc foarte deprimant. La un moment dat am ajuns în faţa unei porţi şi bărbatul s-a întors către mine şi a spus:  “-Victoria, o să intrăm pe această poartă şi lucrurile pe care o să le vezi te vor speria şi tulbura, dar tu poţi fi sigură că oriunde te voi duce, vei fi bine protejată. Tu deschide-ţi doar ochii şi observă toate lucrurile pe care am să ţi le arăt.” Am fost înspăimîntată şi am început să plîng. Am protestat şi am insistat cerîndu-i bărbatului să mă ducă înapoi. I-am spus că nu vreau să mă duc în locul acela, şi că eu pot privi prin poartă ce se întîmplă înăuntru dincolo de ea. El s-a uitat la mine şi a spus: “-Pacea să fie cu tine! Eu sînt cu tine! Noi trebuie să intrăm înăuntru, pentru că timpul trece repede.” Atunci am intrat amîndoi pe poartă. Nu pot să vă descriu groaza din locul acela. Sînt convinsă că nu există un alt loc neplăcut ca acela în întregul univers. Locul era extrem de mare şi aveam sentimentul că se extindea tot timpul. Era un loc extrem de întunecos şi căldura de acolo nu s-ar fi putut măsura atît era de mare. Era mai fierbinte decît cel mai fierbinte foc. Nu am putut vedea nici o flacără de foc sau sursa căldurii, dar era Foarte Cald. Locul acela era plin de muşte de toate mărimile, verzi, negre şi gri. Toate felurile de muşte imaginabile erau acolo. În afară de asta, acolo mai erau viermi negri, scurţi şi groşi peste tot, urcîndu-se peste tot. Viermii au început să se urce pe noi şi muştele erau în jurul nostru. Locul acela era plin de cel mai dezgustător miros. Nu există cuvinte care ar putea descrie intensitatea mirosului din acel loc. Mirosul era asemănător cu cel de carne stricată, dar era de 100 de ori mai rău decît cea mai stricată carne pe care am văzut-o şi mirosit-o vreodată în viaţa mea. În locul acela se auzea peste tot o gălăgie de jale şi de scrîşnire a dinţilor şi rîsete de demoni. Cel mai cumplit lucru din acel loc era faptul că el era plin cu oameni. Acolo erau atît de mulţi oameni încît nu îi puteai număra. Oamenii erau în formă de schelete. Pot să spun sigur că aceste schelete erau oameni pentru că am recunoscut acolo cîteva din rudele mele foarte apropiate şi oameni din satul meu. Oasele lor erau de culoare închisă cenuşie şi extraordinar de uscate. Ei aveau dinţi lungi şi ascuţiţi ca animalele sălbatice. Gurile lor erau mari şi largi, limbile lor erau lungi şi roşii strălucitore. Mîinile şi  picioarele lor aveau degete lungi şi subţiri, cu unghii lungi şi ascuţite. Cîţiva dintre ei aveau coadă şi coarne. Acolo erau demoni amestecaţi cu oameni, demonii în aparenţă arătau ca aligatorii şi umblau în patru labe. Ei erau confortabili în mediul acela şi permanent îi necăjeau şi torturau pe oameni. Sunetul pe care demonii îl făceau era mai mult ca o sărbătoare, şi ei păreau că sînt fericiţi şi fără griji. De asemenea ei săreau şi dansau tot timpul. Oamenii, pe de altă parte, arătau jalnic şi trişti. Ei erau într-o stare de neajutorare şi deznădejde. Gălăgia făcută de oameni era din cauza suferinţei lor de acolo. Ei plîngeau, ţipau şi scrîşneau din dinţi de durere. Erau într-o situaţie disperată de agonie şi durere de neînchipuit. Oamenii din acest loc erau fără număr, dar am putut să văd clar că marea lor majoritate erau femei. Ei erau împărţiţi în multe grupuri diferite. Chiar dacă erau în grupuri, nu am putut să apreciez numărul lor din niciun grup, pentru că grupurile erau extrem de mari. Bărbatul m-a dus la unul dintre grupuri, în partea estică a locului. El m-a privit şi a spus: “-Victoria, acesta este un grup de oameni care au refuzat să-i ierte pe alţii. Eu le-am spus de multe ori, în diferite feluri, să-i ierte pe ceilalţi, dar ei m-au refuzat. Eu le-am iertat lor toate păcatele, dar ei au refuzat să-i ierte pe alţii. Timpul lor s-a scurs şi au ajuns acum aici. Ei vor rămîne aici pentru totdeauna. Şi ei se hrănesc acum cu rodul muncii lor pentru totdeauna. În orice caz, este dureros pentru Mine să-i văd în locul acesta groaznic şi în situaţia asta, pentru că-i iubesc.” Apoi am fost dusă la următorul grup, şi bărbatul care era cu mine mi-a spus că oamenii din grupul acesta erau oameni cu datorii. În grupul acesta erau trei categorii diferite. În prima categorie erau oameni care erau datori altora, ei puteau să-şi plătească înapoi datoria, dar au tot lăsat şi amînat. Ei pretindeau că o să plătească mîine, săptămîna viitoare, anul viitor, pînă cînd timpul lor s-a scurs şi acuma au ajuns aici. Aici o să rămînă pentru totdeauna, şi ei se hrănesc aici cu rodul muncii lor. În cea de-a doua categorie se aflau oamenii care au avut datorii pe care şi le-au permis să le plătească înapoi şi au fost dispuşi să plătească, dar din cauză că le era teamă de consecinţe, probabil, dacă spuneau adevărul ar fi fost respinşi sau trimişi în puşcărie, ori lumea întreagă ar fi aflat şi ei ar fi fost umiliţi pentru faptele comise. Bărbatul a spus: “-Nici unul dintre ei nu a venit la Mine să Mă întrebe de rezolvarea problemelor lor. Dacă ar fi făcut asta, Eu le-aş fi arătat cea mai simplă cale de ieşire. Ei şi-au folosit înţelepciunea lor şi raţionamentul lor care în final nu i-a ajutat în nici un fel. Timpul lor s-a scurs şi au ajuns singuri în locul acesta de unde nu vor mai pleca niciodată. Ei se hrănesc acum cu rodul muncii lor.” Apoi a  continuat: “-În cea de-a treia categorie se află cei care au avut datorii şi nu au avut mijloacele necesare să le plătească înapoi, dar din nou, nici unul dintre ei nu Mi-a spus că are datorii şi că nu este capabil să le plătească înapoi. Dacă ar fi făcut asta, Eu le-aş fi plătit datoriile. De asemenea şi aceştia au încercat să-şi folosească raţionamentul şi înţelepciunea lor proprie, care nu i-a ajutat sub nici o formă. Acum ei au ajuns singuri în acest loc unde vor rămîne veşnic. Ei se hrănesc acum cu rodul muncii lor. Mă doare inima pentru toţi aceşti oameni pentru că îi iubesc mult.” În primul grup, am văzut două femei dintre rudele mele foarte apropiate, la fel şi o fată de doisprezece ani, de asemenea rudă cu mine. Am ştiut că era de doisprezece ani pentru că asta a fost vîrsta ei cînd a murit. În grupul următor am mai văzut cîteva dintre rudele mele, la fel şi un pastor pe care îl ştiam foarte bine. Jakes, prietenul meu care s-a sinucis pentru că mi-am dăruit viaţa lui Cristos, era şi el în grupul acesta. Am mai văzut apoi şi cîţiva dintre vecinii mei în cele două grupuri. Am recunoscut oamenii pe care i-am ştiut înainte ca aceştia să moară, la fel şi ei m-au recunoscut pe mine. Rudele mele s-au înfuriat foarte tare cînd m-au văzut acolo şi au început să ţipe şi să strige folosind cuvinte obscene, murdare la adresa mea. În timp ce mă blestemau, foloseau cel mai grosolan limbaj. Unul dintre ei mi-a spus că nu sînt vrednică să-l urmez pe Bărbatul care era cu mine. Ei spuneau despre lucrurile pe care le-am făcut înainte să-mi dăruiesc viaţa lui Cristos. Ei nu spuneau nici o minciună, lucrurile de care mă acuzau erau adevărate. Jakes spunea că eu îi aparţin lui şi că eu trebuie să merg acolo unde este şi el, pentru că am comis acelaşi păcat ca şi el. La început, pastorul părea fericit să mă vadă şi mi-a spus că am făcut bine că am venit, dar atitudinea lui s-a schimbat imediat cînd a văzut cine mă însoţea şi s-a alăturat apoi şi el celorlalţi în blesteme şi în folosirea cuvintelor murdare la adresa mea. Bărbatul care era cu mine mi-a spus să-i ignor pentru că ei nu ştiu ce fac. Eu eram deja ameţită şi din cale afară de tristă. Corpul meu tremura şi nu mai puteam sta într-un loc şi de aceea plîngeam necontrolat. Bărbatul s-a întors către mine, m-a îmbrăţişat şi mi-a spus: “-Pace ţie Victoria!” Puterile mi-au revenit după aceea şi m-am simţit în siguranţă în îmbrăţişarea Lui. După aceasta EL mi-a spus că trebuie să părăsim locul acela şi să ne întoarcem înapoi. Apoi s-a uitat la mine şi a spus: “-Victoria, Eu ţi-am arătat aceste lucruri! Acum tu trebuie să alegi în care dintre grupuri vrei să fii. Alegerea este în mîinile tale. Tu trebuie să le spui oamenilor toate lucrurile pe care le-ai văzut şi experimentat aici, dar fără să adaogi sau să neglijezi ceva.” Îmi amintesc că am părăsit locul acela de groază împreună, dar nu îmi aduc aminte unde m-am despărţtit de El pentru că după aceea am devenit iar conştientă. Am deschis ochii şi eram acum din nou în corpul meu natural, zăcînd pe un pat din spitalul Oshakati. Aveam o perfuzie în mîna stîngă şi am văzut-o pe mama mea şi alţi vecini din satul nostru într-un colţ al camerei, de unde mă priveau toţi cu uimire. Am putut vedea pe faţa mamei mele că plînsese. Am întrebat-o pe una din asistentele medicale dacă ştia ce s-a întîmplat cu mine, dar ea mi-a spus în glumă: “-Tu ai fost trimisă înapoi. Probabil că ai făcut ceva rău şi ai nevoie să te căieşti.” Asistenta încerca să-mi vorbească despre starea mea, dar mi-am dat seama că  ea se temea să se apropie de mine. Am cerut atunci să-l cheme pe doctorul care mă supraveghea. Cînd el a ajuns la mine, mi-a spus că el nu ştie care este problema cu mine. Iniţial el a crezut că am contractat malaria, dar rezultatele erau negative. El continua să-mi spună că temperatura, pulsul şi tensiunea mea arterială erau totuşi periculos de scăzute şi că el nu poate să găsească cauza sau să+mi dea vreo explicaţie. Apoi mi-a spus că nu poate face nimic pentru mine şi nu mă poate interna pentru că nu eram bolnavă. Perfuziile care mi-au fost administrate nu şi-au făcut efectul la început, dar cînd am deschis ochii, au început treptat să-şi facă efectul. Doctorul a recomandat ca asistenta să-mi administreze încă o perfuzie după ce prima se va termina, ca să prind suficientă putere să merg acasă. Am fost foarte marcată şi înspăimîntată de lucrurile pe care le-am văzut în locul acela şi de aceea nu mă mai puteam opri din plîns. Mirosul din locul acela înfiorător continuă să rămînă real ca şi atunci cînd am fost acolo. Scenele din locul acela apăreau înaintea ochilor mei tot timpul. De aceea am fost incapabilă să dorm şi tot corpul meu era în dureri mari. Mă simţeam ca şi cum toate mădularele mi-au fost luate deoparte şi puse din nou laolaltă. Mă simţeam îngrozitor! Am avut diaree şi durere de cap o săptămînă întreagă după aceea. Pînă la urmă, m-am hotărît să nu vorbesc cu nimeni despre experienţa mea pentru că, oricum, cine m-ar fi crezut? Ce-ar fi crezut oamenii…? Continuam mereu să-mi spun că niciodată nu voi spune această  experienţă la cineva. Dar trei zile mai tîrziu, una din profesoarele mele m-a sunat să mă întrebe despre sănătatea mea, pentru că i-am trimis un mesaj scris rugîndu-o să se roage pentru mine. Fără să îmi dau seama i-am povestit experienţa mea. Cînd am realizat ce-am făcut, ea ştia deja toată povestea. Am vrut atunci să mă lovesc şi am plîns pentru că am fost convinsă că am făcut cea mai mare greşeală din viaţa mea. Acum toată povestea mea a fost spusă şi nu mai aveam nici o posibilitate să o mai ascund. Acum ştiu că dacă Dumnezeu vrea ceva să fie spus, va fi spus! El este Dumnezeu, la urma urmei. În 19 August, m-am trezit. Eram bolnavă şi tremuram toată, şi în timpul acesta simţeam valuri de energie care treceau prin tot corpul meu. În seara aceea am văzut o lumină strălucitoare venind în cameră şi în mijlocul ei era acelaşi Bărbat. De data aceasta, El a stat jos pe un scaun lîngă patul meu. Idee n-am de unde a apărut acest scaun, dar el a apărut acolo de îndată ce El a fost pregătit să se aşeze pe el. Scaunul acela era un scaun minunat, făcut din aur curat. Forma lui era asemenea unui scaun tradiţional cu suport la spate. Pe fiecare picior era cîte o stea de argint încorporată în aur. O altă stea asemănătoare mai era şi în mijlocul suportului de la spate al scaunului şi fiecare picior avea cîte o roată. După ce m-a salutat, El mi-a spus că ştia că am multe întrebări despre identitatea Lui şi a venit să-mi dezvăluie cine este El şi să îmi explice anumite lucruri pe care le-am experimentat. Apoi El a spus: “-Eu sînt Isus Cristos, Salvatorul tău. Dacă ai vreo îndoială, priveşte-Mi mîiniile. Locul în care am fost este iadul.” Cînd i-am privit mîinile, am văzut urmele cuielor care L-au  străpuns. Prieteni dragi, vreau să vă spun şi vreau să înţelegeţi că iadul nu este rodul imaginaţiei, iadul este un loc cît se poate de REAL şi cît se poate de neplăcut. Iadul nu a fost făcut pentru oameni, ci pentru Satana şi demonii lui. Locul nostru legal este în Rai cu Domnul Isus, dar noi trebuie să-L alegem pe El, înainte să fie prea tîrziu. Astăzi, cînd auzi vocea Lui, nu îţi împietri inima ta. Acceptă-l astăzi pe Isus ca Salvatorul tău personal şi trăieşte pentru El. Iadul este un loc înspăimîntător, este un loc de groază şi tristeţe, este un loc veşnic de tortură şi de scrîşnire a dinţilor. Satana vrea să ducă la el pe cît mai mulţi oameni posibil. De aceea tu nu colabora cu el, colaborează în schimb cu Isus şi tu vei trăi veşnic şi nu vei muri. Nu puteam să înţeleg de ce Domnul mi-a spus să aleg unul din cele două grupuri pe care mi le-a arătat în iad, cînd eu deja eram Creştină. L-am acceptat pe Isus în viaţa mea şi încă El îmi mai spunea să iau o decizie, dacă vreau să mă duc în iad sau nu? Nu puteam să înţeleg lucrul acesta. Am început apoi să mă rog şi i-am cerut lui Dumnezeu să îmi dezvăluie ce vrea să-mi spună cu asta şi ce ar trebui să fac. Şi Domnul Isus mi-a dezvăluit că încă mai am în inimă neiertarea faţă de una din surorile mele, la fel şi faţă de verişoara mea.  I-am cerut atunci Domnului să mă ierte pentru spiritul de neiertare, pe lîngă acestea i-am cerut surorii mele să mă ierte pentru că am păstrat supărare şi amărăciune în inimă faţă de ea. Domnul mi-a spus să-mi cer iertare şi de la verişoara mea. În plus, El mi-a mai amintit că eu am obţinut serviciul meu de profesoară, folosindu-mă de o diplomă necinstită şi de aceea El consideră asta un păcat şi un furt. M-am hotărît să fac ce este corect şi drept şi i-am cerut Domnului să mă ajute cu această problemă şi să-mi arate o cale uşoară de ieşiredin această situaţie, pentru că fapta mea era considerată de lege o crimă serioasă care m-ar putea pune în spatele gratiilor. El m-a sfătuit să merg la Ministerul Educaţiei şi să mărturisesc ce am făcut. Am fost pregătită să merg şi la puşcărie dacă era cazul şi dacă nu puteam scăpa altfel. Am avut parte de favoarea pe care Domnul mi-a făcut-o în acest sens şi m-am bucurat foarte mult. Funcţionarii de la Ministerul Educaţiei mi-au spus să decid ce vreau să fac, ori plătesc înapoi salariul primit de la guvern ori nu. Ei mi-au promis că nu vor depune plîngere împotriva mea pentru că erau şocaţi de mărturia pe care le-am făcut-o. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu credincios care îşi respectă cuvîntul. Dacă eşti într-o situaţe asemănătoare cu a mea, vreau să te încurajez să faci ceea ce este drept înaintea Domnului, indiferent care sînt urmările. S-ar putea ca tu să fii băgat la puşcăria aici pe pămînt, dar asta este doar temporar. Nici o durere însă sau ruşine nu se vor compara cu separarea veşnică de Dumnezeu ! Iadul nu este un loc frumos, este mai bine să-i permiţi lui Dumnezeu să te judece acum decît mai tîrziu. Noi nu trebuie să ne temem de judecata lui Dumnezeu atîta timp cît sînten sub har. Trebuie să-i permitem lui Dumnezeu să ne arate orice este rău în vieţile noastre, cît timp mai avem vreme să ne îndreptăm aici pe pămînt, pentru că dincolo de groapă nu mai există iertare.

 

A Doua Călătorie În İad

 În 18 Octombrie, 2005 m-am trezit la ora 5:30 dimineţa, dar nu am putut să merg la lucru. Mă simţeam foarte slăbită şi ameţită, nu mă puteam mişca sau răsuci în pat, şi am simţit atunci prezenţa Domnului în cameră. Tremuram şi simţeam un curent prin tot corpul. Domnul a venit să mă ducă chiar înainte de ora 8, pentru că ultima dată cînd m-am uitat la ceas, era 7:48, şi El a sosit foarte curînd după aceea. El m-a salutat şi a spus că trebuie să mergem încă odată în acel loc, pentru că timpul trece foarte repede. M-am ridicat în picioare şi am început amîndoi să mergem. Felul în care am umblat în ziua aceasta era foarte diferit de toate celelalte. Chiar dacă picioarele noastre păreau că se mişcă, noi, mai mult pluteam decît mergeam. În timp ce ne aflam pe drum, Domnul Isus mi-a spus că toate păcatele sînt rele şi că nu există păcat mic sau păcat mare. Toate păcatele duc la moarte, nu contează cît de mari sau cît de mici sînt. Domnul mi-a spus că o să vizităm din nou iadul şi m-a întrebat dacă îmi este frică. Am răspuns că îmi este frică şi atunci El a spus: “-Spiritul de frică nu este de la Tatăl Meu sau de la Mine, acesta vine de la diavol. Frica te face să faci lucruri care te duc în cele din urmă în iad.” Fără  credinţă este imposibil să fii plăcut lui Dumnezeu şi frica este contrară credinţei. Este evident că lui Dumnezeu nu-i place frica, pentru că ea distruge credinţa omului. Pe toată perioada drumului, am umblat amîndoi unul lîngă altul, iar îndată ce am ajuns la poarta iadului, Domnul Isus mi-a luat mîna mea în mîna Lui şi m-a ţinut fiecare secundă cît am stat în iad. Am fost foarte fericită că Domnul Isus mă ţinea de mînă pentru că strîngerea fermă a mîinii Lui mi-a îndepărtat frica pe care o aveam. Locul pe care l-am vizitat era exact acelaşi. Nimic nu s-a schimbat de la prima noastră vizită. Acolo erau muştele, viermii, căldura extremă, mirosul urît, scheletele, gălăgia aceea enormă. Toate lucrurile erau exact aşa cum au fost şi prima dată cînd am fost acolo. Noi am intrat pe aceaşi poartă urîtă, din nou, şi Domnul m-a dus la un grup de oameni. Acolo erau mulţi oameni pe care i-am cunoscut pe cînd trăiau încă pe Pămînt. Săracii de ei, erau într-o stare groaznică, arătau înspăimîntător şi erau în chinuri foarte mari, dar partea cea mai rea din toate era, privirea fără speranţă de pe feţele lor. Domnul mi-a arătat la un moment dat o femeie de vîrstă mijlocie, pe care eu am cunoscut-o înainte ca ea să moară. Ea a murit într-un accident de maşină la începutul anului 2005. Am fost uimită s-o văd pe femeia aceea în iad, pentru că toţi ştiam că ea era o femeie cu frică de Dumnezeu şi că-l iubea pe Dumnezeu. Domnul Isus mi-a spus că femeia L-a iubit, şi El de asemenea, a iubit-o. Ea i-a slujit Lui cînd a fost pe pămînt şi a îndrumat mulţi oameni către Dumnezeu şi a cunoscut Cuvîntul foarte bine. Ea era bună cu cei săraci şi nevoiaşi şi îi ajuta în multe feluri. A fost o slujitoare bună Domnului în multe feluri. Cuvintele Domnului m-au şocat şi mai mult atunci şi de aceea L-am întrebat de ce a îngăduit cuiva care i-a slujit cum trebuie, să sfîrşească în iad? Atunci El s-a uitat l-a mine şi a spus că această femeie a crezut minciuna Satanei. Cu toate că ea ştia bine Scriptura, ea totuşi a crezut minciuna diavolului care spune că sînt păcate mici şi păcate mari. Ea a crezut că un păcat mic, nu o va duce în iad, pentru că la urma urmei ea era Creştină. Apoi Domnul a continuat: “-Eu Am vizitat-o de mai multe ori şi i-am spus să pună capăt lucrurilor pe care le face, dar de multe ori ea a fost convinsă că nu era nimic grav şi avertizările mele le punea pe seama sentimentelor proprii de vinovăţie. A fost o perioadă de timp cînd s-a oprit, dar apoi s-a convins singură din nou că avertismentul nu este de la Mine, şi că este doar vocea ei, pentru că păcatul acela era prea minor ca să-L mîhnească pe Duhul Sfînt.” L-am întrebat din nou pe Domnul şi i-am cerut să-mi spună ce fel de păcat a comis femeia aceasta. Şi Domnul mi-a răspuns: “-Această femeie avea o prietenă care era asistentă la Spitalul Oshakati. Cînd femeia aceasta era bolnavă, ea nu mergea la spital să plătească pentru cardul spitalului, aşa cum se obişnuieşte, ci ea doar punea mîna pe telefon şi-i spunea prietenei sale să fure medicamente pentru ea din Farmacia Spitalului. Prietena ei întotdeauna asculta şi-i spunea să fure medicamentele la o anumită oră din zi. În primul rînd, ea s-a hotărît să accepte minciuna Satanei despre păcatele ei mici şi mari, şi a refuzat adevărul Meu. Ea a  făcut pe altcineva să păcătuiască şi să fure în folosul ei, dar cel mai rău lucru pe care l-a făcut a fost că ea l-a mîhnit Duhul Sfînt. Din pricina asta este ea în iad. Nu are nici o importanţă dacă aduci milioane de suflete la Domnul; este posibil să fii trimis în iad pentru că ai necăjit pe Duhul Sfînt. Tu nu trebuie să te îngrijeşti doar de salvarea altora, tu trebuie să fii atentă să nu uiţi de sufletul tău propriu. Fii tot timpul atentă şi ai grijă cu Duhul Sfînt! “ După ce Domnul Isus mi-a spus aceste lucruri, El a spus că trebuie să ne întoarcem înapoi. Mulţi Creştini au dubii cînd aud acestă poveste. Întotdeauna unii din ei mă întreabă: “-Cum este atunci cu justificarea, mila şi iertarea? Este posibil să-ţi pierzi salvarea după ce ai primit-o? Nu este asta prea sever, prea aspru din partea lui Dumnezeu? Poate Dumnezeu să fie atît de nemilos?” Aşa cum am mai spus şi în cartea mea, eu nu prezint aici nici o teologie. Eu vă spun doar ceea ce Domnul Isus mi-a arătat, m-a învăţat şi am  experimentat. Vă rog adresaţi-vă Bibliei pentru răspuns. Citiţi următoarele versete şi trageţi singuri concluzia. Corinteni 9:27: “Ci îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun robiei ca nu cumva, propovăduind altora, eu însumi să mă fac netrebnic.”  Romani 6:1-2: “Ce vom zice deci? Rămîne-vom oare în păcat ca să se înmulţească harul? 2: Nicidecum! Noi care am murit faţă de păcat, cum vom mai trăi în păcat?”  Romani 6:12: “Deci să nu împărăţească păcatul în trupul vostru cel muritor ca să vă supuneţi poftelor lui.”  Evrei 10:26-27: “Căci dacă păcătuim din voia noastră, după ce am luat cunoştinţă despre adevăr, nu mai rămîne pentru păcate nici o jertfă.” 10:27: “Ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici.” Poate şi tu vei zice: “Pot să merg în iad după ce am slujit Domnului şi îndrumat pe mulţi la Domnul?”  Judecă tu singur !

Nesupunerea

Într-o zi de Luni, 6 Martie 2006, am fost trezită de ceasul deşteptător la ora 5:30. Am început rugăciunea şi am realizat că o binecuvîntare grea este peste mine. Corpul meu era lipsit de putere şi tremuram toată, simţind valuri de curent peste tot în mine. După-amiază, cum stăteam întinsă în pat, am văzut o lumină strălucitoare care a umplut toată camera. Am văzut mărgele rotunde, mici şi albe, de mărimea unui cap de ac de gămălie. Mărgelele cădeau ca picăturile de ploaie şi se scufundau în pielea mea la atingere. În plus, am văzut un nor alb de ceaţă coborînd de sus, acesta a umplut camera şi a intrat în pielea mea cînd m-a atins. După aceea, l-am văzut pe Domnul Isus venind către mine, în mijlocul unui nor de ceaţă. El s-a aşezat jos, pe scaunul lui, alături de patul meu. Nu am idee de unde a venit scaunul, în mod obişnuit acesta apărea de îndată ce Domnul era gata să se aşeze pe el. Era un scaun frumos făcut din aur curat. Forma lui se asemăna cu un scaun tradiţional cu suport la spate. Pe fiecare picior avea cîte o stea de argint, o stea asemănătoare, dar era mai mare în mijlocul suportului de la spate. Fiecare picior avea roţi rotunde. Isus m-a salutat, şi-a întins mîna spre mine şi mi-a spus să mă ridic pentru că timpul trece repede. El m-a tras sus de mînă şi am şezut pe pat. Apoi mi-a spus: “-Victoria, să ne rugăm!” Domnul Isus se ruga într-o limbă pe care eu nu o înţelegeam, dar am înţeles numai cuvîntul Amin. Pe urmă a continuat să mă întrebe dacă am văzut ceva şi i-am spus că am văzut grupuri de oameni care mergeau la muncă şi alţii care au ajuns la muncă. În plus am mai văzut aceleaşi mărgele, mici şi albe, căzînd pe aceia pe care au ajuns întîi la locul lor de muncă. După primul grup, un alt grup a ajuns mai tîrziu. Între timp ploaia de mărgele mici a încetat să mai cadă. De asemenea, am mai văzut diferite grupuri de oameni ajungînd la diferite biserici Duminica dimineaţa. Ploaia de mărgele albe începea să cadă de îndată ce primii veniţi intrau în curtea bisericii. Acestea continuau să cadă pentru cîtva timp şi după aceea se opreau. Cei veniţi mai tîrziu, nu mai găseau nimic. Isus m-a întrebat dacă înţeleg care este semnificaţia acestor viziuni şi i-am spus că nu înţeleg. Atunci El mi-a explicat: “-Aceste viziuni înseamnă că fiecare loc în care trebuia să fii la ora fixă, şi tu ştiai ora la care trebuia să fii, acolo sînt totdeauna îngeri care împărţesc binecuvîntare pentru timpul acela specific. Dacă ajungi l-a timp, tu îţi vei primi binecuvîntarea, dar dacă ajungi tîrziu, tu îţi vei pierde binecuvîntarea pentru ziua respectivă pentru că îngerii împărţesc binecuvîntare numai pentru perioada aceea. Victoria, vreau să te avertizez pentru că tu întîrzii la servici şi mai ales tu mergi tîrziu la slujbele religioase. Tu trebuie să ştii că n-ai avut niciun motiv întemeiat să întîrzii. Tu ai pierdut pentru totdeauna binecuvîntarea acelor zile. Niciodată acestea nu se vor mai întoarce la tine. Victoria tu trebuie să te opreşti şi să nu mai faci altădată aşa ceva, înafară de cazul cînd ai un motiv să întîrzii.” Cînd Domnul mi-a spus aceste cuvinte, am dorit cu adevărat să dispar sau să găsesc o scuză acceptabilă pentru indisciplina mea. I-am spus că uneori dorm mai mult, dar El m-a privit drept în ochi şi mi-a spus că mint şi că am o tendinţă rea de a mă întoarce înapoi în pat, după ce m-am trezit, şi că îmi place să dorm cîteva minute mai mult. După ce Isus m-a avertizat, aceste lucruri El a spus: “-Ridicăte sus! Să mergem! Timpul trece repede şi avem multe lucruri de făcut.”  De data asta Domnul m-a dus într-un loc în care nu am mai fost niciodată înainte. A fost prima dată cînd am mers pe drumul acela. Am ajuns apoi într-o grădină plină cu flori foarte frumoase şi pomi verzi frumoşi. Nimic de pe Pămînt nu se poate compara cu frumuseţea de acolo. Acolo erau flori foarte frumoase de toate felurile şi de multe culori strălucitoare. Noi ne-am aşezat jos pe o bancă frumoasă din grădină, care era făcută din aur curat şi steluţe mici de argint strălucitor. Cînd ne-am aşezat jos, El a arătat cu degetul în faţa noastră spre un loc şi a spus: “-Victoria, priveşte, vezi oraşul acela?” Cînd m-am uitat mai bine, am văzut un oraş strălucitor şi foarte mare. Era de o frumuseţe de nedescris! Oraşul avea o poartă strălucitoare de aur şi la această poartă era un bărbat care stătea şi care avea o vîrstă înaintată. Bărbatul acela avea barbă lungă albă şi părul alb. L-am mai văzut pe acest bărbat şi mai devreme, atunci cînd l-am întrebat pe Isus cine era bărbatul acesta, şi El mi-a spus că era Avram, tatăl credinţei. Am văzut multe străzi în oraşul acela, care de asemenea, erau pavate cu aur. Acolo erau construcţii înalte şi ele străluceau ca aurul. Strălucirea şi sclipirea din oraş sînt de nedescris! Isus s-a întors către mine şi m-a întrebat: “-Ce părere ai despre oraşul acela?” Am răspuns că este foarte frumos şi că vreau să merg acolo. Atunci Isus a spus: “-O să te duc acolo dacă continui să fii ascultătoare, pentru că acolo o să fie şi casa ta. Rămîi supusă, pentru că dacă nu vei fi ascultătoare,Victoria, ciori vor zbura în casa ta. Casa ta va fi domiciliul bufniţelor şi terenul de joacă al scheletelor. Oricum, nu te teme, pentru că Eu sînt cu tine, doar ascultă! Pentru cel care nu ascultă, casa lui va avea ciori care vor zbura. Va fi reşedinţa bufniţelor şi terenul de joacă al scheletelor.” Isus Cristos este real şi ne iubeşte pe toţi cu o dragoste care nu se poate descrie în cuvinte. Cea mai mare dorinţă a Lui este ca noi să alegem viaţa şi să petrecem veşnicia cu El. Inima Lui este îndurerată pentru toţi oamenii care mor şi merg în iad pentru că au ales şi respins mîntuirea pe care Isus le-a oferit-o şi ei au vrut în schimb moartea. Fie că tu eşti sau nu, Creştin născut din nou, te rog adu-ţi întotdeauna aminte de un singur lucru:

Timpul Trece Foarte Repede!

Tradus de Nicolae İbăşfălean

[email protected]



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1589
  • Export PDF: 7
Opțiuni
Iosua 24:15 Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de râu, sau dumnezeilor amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.”