Mãrturie, Familia Lacatus !
Autor: Simona Lacatus  |  Album: Mãrturii  |  Tematica: Experiente cu Dumnezeu
Resursa adaugata de SimonaLcT in 25/06/2022
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi

  Mãrturie - Martie 2021

                       Familia Lãcãtus

 

   Slãvit sã fie Domnul!

 

 În urmãtoarele rânduri vã vom povesti despre bunãtãtile si îndurãrile lui Dumnezeu. Cum El ascultã rugãciunile oamenilor si cum lucreazã cu putere chiar si în secolul XXI.

 

 Pe parcursul cãsniciei noastre, Dumnezeu ne-a binecuvantat cu douã fetite. Pentru cã timpul trecea, ne rugam Domnului ca sã fim binecuvântati cu încã un copilas.

Dumnezeu nu ne-a rãspuns o vreme la aceastã rugãciune iar noi ne doream din ce în ce mai mult.

În luna Septembrie a anului 2020, am luat hotãrârea sã stãm mai mult în post si rugãciune pentru aceastã cauzã. Timpul se scurgea dar noi încã nu primeam rãspuns la rugãciunea noastrã.

Cu cât zilele treceau, cu atât ne rugam mai înflãcãrati pentru aceast copilas.

 În bunãtatea Sa cea mare, Dumnezeu a trimis rãspunsul mult asteptat de noi.

În noaptea de 4 Ianuarie 2021 mama soacrã a avut urmãtorul vis: "Familia noastrã avea tripleti, acestia fiind 3 bãieti."

În luna Februarie, Simona a rãmas însãrcinatã. Încã nu stiam dacã Dumnezeu chiar dorea sã ne binecuvanteze cu tripleti dar am început sã Îi multumim Domnului si sã ne rugãm în felul urmãtor:

"Doamne, dacã vom avea tripleti, îi vom primi cu bucurie în familia noastrã." 

Ne-am rugat astfel pânã la primul ecograf.

Sarcina a decurs normal în primele sãptãmani apoi în data de 2 Martie 2021, Simona a început sã aibe primele simptome de rãu, simptomele normale care sunt într-o sarcinã.

Stiind din sarcinile anterioare cã acest rãu se va amplifica, am luat hotãrârea sã stea cinci zile în perfuzii, pentru a o ajuta.

În aceeasi seara de 2 Martie, Simona a luat prima perfuzie. Dar dupã perfuzii s-a simtit si mai rãu si chiar a început sã vomite.

În data de 10 Martie am sunat la doctorita la care dorea sã se înscrie, i-am explicat situatia ei iar dumneaei ne-a spus sã mai ia o perfuzie iar a doua zi sã o duc la spital sub supraveghere medicalã.

În dimineata de 11 Martie, Simona nu reusea sã se ridice din pat. Avea deja o sãptãmânã de când nu mâncase si vomita de doua/trei ori pe zi. M-am plecat pe genunchi lângã patul ei si L-am rugat pe Dumnezeu sã o întãreascã ca sã poatã ajunge pânã la Suceava. Iar El, în bunãtatea Lui cea mare m-a ascultat.

În acea zi i s-a confirmat cã sarcina este bine. A tinut-o douã ore în perfuzii, apoi i-a prescris încã sase zile de perfuzii acasã.

Tot în aceeasi zi am primit confirmarea cã Dumnezeu a zãmislit în pântecele ei un singur copilas. Însã în urmãtoarele sãptãmâni avea sã îndure un rãu cât pentru trei copii la un loc.

In data de 13 Martie, dupã a 9 a perfuzie a simtit primele îmbunãtãtiri. Simona chiar a început sã mãnânce mâncare usoarã si sã nu mai vomite. Iar noi i-am dat Slavã Domnului pentru aceasta! !

Dar aceastã bucurie a tinut doar o sãptãmânã. Dupã terminarea perfuziilor, trei zile mai târziu, corpul ei a început din nou sã refuze mâncarea, se simtea foarte rãu si a început din nou sã vomite. Pe lângã acestea a început sã aibã o salivã excesivã, trebuia sã scuipe din secundã în secundã iar aceasta îi provoca si vomã.

În data de 22 Martie 2021 am ajuns din nou la spital cu ea datoritã unor scurgeri care îi apãruserã. Din nou i s-a confirmat cã sarcina evolueazã bine si au trimis-o acasã.

Din acea searã a început sã îi fie si mai rãu, urmând o sãptãmânã foarte grea atât pentru ea cât si pentru noi ca familie. O sãptãmânã în care nu a mâncat deloc ci doar vomita.

Pe parcursul acestor sãptãmâni a stat doar în pat, obosea sã meargã chiar si pânã la baie si de fiecare datã îmi cerea ajutorul. La orice miscare fãcutã, dacã nu avea grijã vomita si ori de câte ori dorea sã se ridice din pat spunea: " Doamne ajuta-ma! Doamne întãreste-mã!" I se fãcea rãu chiar si atunci când veneam sã o întreb ceva. Asa de mult obosea când se forta sã îmi rãspundã, cã în urmãtoarele minute vomita.

Dar, nu a îndrãznit niciodatã sã cârteascã ci doar se ruga ca Dumnezeu sã facã voia Lui si sã o ajute sã ducã aceastã suferintã pânã la capãt. Era constientã cã altii treceau prin suferinte mult mai grele si cea mai mare mângâiere o avea atunci când se gândea la cât de mult suferise Domnul Isus si pentru ea.

 Dar, Îi multumim Domnului pentru noptile care au fost mai usoare. Se putea odihni si chiar îsi putea potoli setea cu ceai de mentã. Atât îi accepta corpul pe timp de noapte.

 

Revenind la ultima sãptãmânã, Luni 22 Martie 2021, din acea searã a început sã fie si mai rãu. Dimineata dacã încerca sã ia ceva în gurã, în urmãtoarele minute vomita tot. Dupã ce vomita era linistitã câteva minute apoi se lupta cu un rãu insuportabil vreo 3-4 ore, si astfel pânã ce venea noaptea stãtea ghemuitã în pat fãrã sã mai mãnânce altceva.

În momentele în care vomita, deoarece stomacul îi era gol, credea cã îsi dã ultima suflare. În acele momente simtea nevoia sã se descarce. Când eram lângã ea imi spunea pe un ton mai ridicat: "Marius! Nu mai pot, nu mai rezist!" Când nu eram în camerã, vorbea cu Dumnezeu si Îi zicea: "Doamne, ce mai vrei sã Îti dau? Nimic nu mai am, doar Duhul mi-a mai rãmas. Dacã vrei, poti sã îl iei."

Asa au trecut zilele de Marti, Miercuri, Joi si Vineri. În aceste zile tot timpul s-a gândit doar la ungerea cu untdelemn dar nu a îndrãznit sã-mi spunã. Chiar în seara de 25 Martie a adormit rugându-se la Dumnezeu ca sã trimitã niste slujitori sã îi facã ungerea pentru cã simtea cã corpul ei nu mai rezistã.

În acea sãptãmânã numa plângea, era cu totul la pãmânt. Mi-a mãrturisit cã nu s-a temut de moarte nici o secundã, era încredintatã cã dacã ea va pleca, Dumnezeu ne va purta nouã de grijã. Dar nici ea nu îsi putea explica ce anume o determina sã plângã.

În ziua de 26 Martie 2021, dupã amiaz eram plecat de acasã si am primit un mesaj de la ea cã nu mai poate si nu mai rezistã. Apoi si-a fãcut curaj si mi-a scris cã doar la ungerea cu untdelemn se gândeste si crede cã numai Domnul o mai poate salva. Credea în tãmãduirea rãnilor în Sângele lui Isus si mai credea cã mare putere are rugãciunea fierbinte a celui neprihãnit.

(Dorim sã specificãm cã în perioada aceasta ne-am rugat, am postit dar Simona simtea tot timpul cã trebuie ceva mai mult. Chiar într-o searã din acea sãptãmânã grea, când îi era foarte rãu si nu îsi putea reveni, a primit îndemn de la Domnul sã îi spunã lui Adi Bobu sã se roage pentru ea. În urma rugãciunii lui, a simtit cum o mânã a venit si i-a luat dintr-o datã tot rãul, dar în acelasi timp parcã îi spunea cineva cã în situatia ei trebuie ceva mai mult.)

Astfel, am ajuns acasã în acea zi de Vineri, 26 Martie, ca sã stãm de vorbã cu privire la dorinta ei. Am discutat si cu alti membrii ai familiei noastre dar niciunul nu stia dacã si în cazuri asemãnãtoare se procedeaza astfel. Am încercat sã îi spunem Simonei dacã nu ar fi bun sã o ducem la spital dar a refuzat categoric. Nici nu ar fi putut rezista singurã acolo fãrã însotitor. Depindea de mine în totalitate.

Apoi am sunat din nou la doctorita la care era înscrisã. Mi-a spus cã nu are ce sã îi facã. Putea sã o interneze douã zile în spital sau sã chemãm din nou acasã o asistentã ca sã îi administreze perfuzii. Dupã aceasta am sunat o sorã care este si asistentã dar nici de la dumneaei nu am primit un rãspuns concret cã ar putea venii. Apoi l-am rugat pe Cornel, cumnatul meu, sã îl întrebe pe tatãl sãu, Nelu Bostiog, cum ar trebui sã procedãm în situatia de fatã. În acest timp Simona numa se ruga:

"Doamne, fã-i pe toti sã înteleagã cã am nevoie de ungerea cu untdelemn." 

Am venit din nou în camerã la ea si atunci a început sã plângã si m-a întrebat:

"Marius, de ce la toti vi se pare anormal sã apelãm la Dumnezeu si mai degrabã cãutati ajutor la oameni?

Apoi mi-a zis: "Marius, cine m-a creat pe mine?" DUMNEZEU!"Cine a zãmislit acest prunc în pântecele meu?" DUMNEZEU!

"Marius, cine stie mai bine decât DUMNEZEU ce am eu nevoie?" Rãspunsul nostru a fost: NIMENI! ! Numai DUMNEZEU stia! !

În urmãtoarele minute m-a sunat din nou Cornel si ne-a spus cã ceea ce cere Simona e biblic, si dacã ea are aceastã dorintã, tatãl sãu Nelu Bostiog vine cu toatã inima sã îndeplineascã dorinta ei. Aceste cuvinte au fost pentru Simona ca un balsam.

Înainte sã îl sun pe fratele Petricã Boghian, Simona mi-a spus urmãtoarele cuvinte: "Marius, cred din toatã inima în puterea lui Dumnezeu, dar sã stii, dacã El hotãrãste sã nu mã vindece nu o sã mã clatin. Pe mine nimic nu mã mai poate clãtina! !"

În seara de 26 Martie 2021, fratele Petricã Boghian împreunã cu fratele Nelu Bostiog au venit si i-au facut ungerea cu untdelemn în Numele Domnului. Pentru noi, chiar si pentru copiii nostri, a fost o searã memorabilã si nu o vom putea uita niciodatã.

Nuu, Dumnezeu nu a sculat-o din pat ca pe ologul din Biblie dar în acea searã Simona a primit pace, nãdejde, o bucurie de nedescris si chiar toatã fiinta ei a fost umplutã de putere.

Tot în urma ungerii cu untdelemn, Dumnezeu s-a atins într-o mãsurã si de trupul ei. Din acea searã, saliva excesivã care o chinuia de o vreme a dispãrut cu totul si nu a mai fost nevoie sã scuipe niciodatã din cauza ei si tot în urma ungerii ea a fost vindecatã si de scurgerile pe care le avea.

În aceeasi searã, dupã ungerea cu untdelemn am primit rãspuns cã în urmãtoarea zi, asistenta va ajunge pentru a vedea starea Simonei.

Dar, Dumnezeu a hotãrât sã îi mai punã credinta la încercare pentru câteva zile, pentru a vedea dacã intr-adevar nu avea sa se clatine.

În dimineata de 27 Martie 2021, s-a trezit cu aceeasi stare de rãu. Dar, a avut aceeasi bucurie în inimã, aceeasi pace si nãdejde o însoteau iar în tot trupul ei rãsunau urmãtoarele cuvinte: "DÃ SLAVÃ DOMNULUI!" si "BUCURÃ-TE FIICÃ CÃ AI CÃPÃTAT TRECERE ÎNAINTEA MEA!"

În jurul orei 12:00 a vomitat si m-a chemat sã îi fac o baie, stiind cã în dupã amiaza aceea soseste asistenta. Pânã am reusit sã vin i se fãcuse din nou rãu si mi-a zis cã nu se mai poate ridica din pat. În urmãtoarele minute a încercat sã se ridice si din nou a vomitat. Imediat am ajutat-o sã îsi facã o baie, dar asa de mult slãbise cã abia mai reusea sã respire. În timp ce o îmbrãcam, cu greu si cu mult efort a reusit sã îmi spunã: "Marius... sunt... pregãtitã... nu... mã... tem!"

A încercat din nou sã vorbeascã dar nu a reusit sã zicã decât: Marius... si din cauza respiratiei greoaie nu a mai putut rosti niciun cuvânt. Am ajutat-o sã se aseze în pat. Desi respiratia încã îi era neregulatã, mi-a spus din nou: "Marius... . sunt... . pregãtitã!"

Am plecat din camera unde se afla ea si atât de mult am plâns înaintea Domnului si L-am rugat sã nu mi-o ia. Atât de multe gânduri mi-au trecut prin minte în acea zi... ! ! În acele clipe chiar am simtit cã o pierd.

Si tot la câteva minute deschideam usa sã vãd dacã mai respirã.

Avea o respiratie greoaie, gura îi era uscatã (mã mai ruga sã vin cu un servetel umed si sã îi tamponez buzele). . pe lângã aceastã respiratie avea o stare cã tot îsi scãpa capul iar ochii nu îi putea tine deschisi. Când o strigam, încerca sã se uite la mine dar imediat i se închideau la loc.

În acest timp, Simona se ruga Domnului si Îi spunea: "Doamne, dacã în cartea vietii mele gãsesti scris cã zilele mele sunt pe sfârsit, te rog, ia-mã si nu îmi mai lungi suferinta" dar "dacã în cartea vietii mele gãsesti scris cã încã mai am zile pe acest pãmânt, te rog, tãmãduieste-mã!"

Nu a cersit de la Dumnezeu nici mãcar o zi în plus. Era convinsã cã voia Lui era cea mai bunã pentru familia noastrã. Credea cu toatã inima cã atât eu cât si fetitele noastre, vom rãmâne în Bratul Domnului si nimic rãu nu ni se va întâmpla, dacã ea va pleca. Credea cã Dumnezeu avea sã-si împlineascã fãgãduintele Lui chiar si fatã de familia noastrã.

În acea zi a asteptat linistitã sã se întâlneascã cu Creatorul ei. Din cauza stãrii în care se afla, simtea cã corpul ei va ceda iar asistenta nu o va mai prinde în viatã.

Dar, Dumnezeu în bunãtatea Sa cea mare a tinut-o în viatã, iar în jurul orei 17:00 am ajuns cu sora asistentã. Ceea ce ne-a uimit pe noi cel mai mult, a fost faptul cã sora respectivã, înainte sã vinã în casa noastrã, ne-a spus cã a cerut ajutorul Domnului. A cerut ca El sã o lumineze si sã îi arate exact de ce medicatie are nevoie Simona.

Vãzând în ce stare se aflã Simona, doar a clãtinat din cap si a spus cã sotia mea are mare nevoie de ajutor si o sã facã tot ce îi stã în putintã, dar numai cu ajutorul lui Dumnezeu, ca sã o punã pe picioare.

În acea searã i-a administrat o perfuzie complexã. (Nu vom folosi termeni medicali pentru cã nu ne pricepem la acestea). Dar, cam pe la jumãtatea perfuziei, Simona a simtit primele semne de ameliorare. Nici în aceeasi searã corpul ei nu a cerut mâncare si la fel a continuat sã vomite. Ziua de duminicã a fost la fel, perfuzie, corpul ei refuza mancarea si inca vomita.

Luni, 29 Martie 2021, a fost cea mai neagrã zi din viata noastrã, fiind a saptea zi consecutiv fãrã mâncare pentru ea. De dimineatã a avut iarãsi o stare de rãu. Nu mânca, nu putea nici sã vorbeascã. Stãtea ghemuitã în pat si cu toatã puterea isi apãsa pumnul în piept pentru a împiedica voma. Dupã ora 9:00, începuse din nou sã-i aparã respiratia greoaie si avea numai o stare de somnolentã. Am sunat imediat asistenta, i-am explicat exact starea ei si am întrebat-o la ce orã pot sã merg dupã ea.

În timp ce fãceam curat în camerã, Simona mi-a adus aminte de o descoperire: "Dumnezeu va intra într-o familie si se vor vãrsa multe lacrimi." I-am rãspuns cã poate nu în familia noastrã va intra Dumnezeu în felul acesta. Si ea a continuat sã-mi vorbeascã: "Marius, nici noi nu putem fi scutiti!" 

Am lãsat-o sã se odihneascã si m-am reîntors pe la ora 11 fãrã câteva minute.

Starea ei devenise si mai rea. A reusit sã-mi spunã: "APÃ!" Dar, abia a doua oarã am reusit sã înteleg ca doreste sã îi aduc apã rece. I-am adus repede dar nu a reusit sã bea. Respiratia ei devenise si mai greoaie si sacadatã, (mai apoi am aflat cã respiratia ei era artificialã), gura si buzele îi erau complet uscate si doar cu gura deschisã reusea sã mai respire. Capul si-l scãpa într-o parte iar ochii nu reusea sã îi mai deschidã.

Mi-a mãrturisit apoi cã în acele momente, ultima ei rugãciune a fost:

"Doamne, dacã prin moartea mea un singur suflet e câstigat pentru Împãrãtia Ta, se meritã sã pierd viata aceasta."

 Atunci am vãzut cã nu mai reactioneazã când o strig si cred cu tãrie cã numai Dumnezeu m-a cãlãuzit sã o înghiontesc de câteva ori cu mâna. În momentul acela a tresãrit si si-a revenit în simturi. I-am dat imediat câteva guri de apã rece si a început sã îsi revinã. Chiar a repetat de câteva ori urmãtoarele cuvinte:

"Marius, apa asta parcã îmi dã viatã!" 

Asta a simtit în tot trupul ei. Apoi i-am spus cã mã duc repede sã aduc asistenta dar imediat m-a oprit. M-a rugat sã îi schimb hainele si sã o ajut sã meargã la baie ca sã îsi curete dintii. În timp ce o schimbam mi-a spus din nou: "Marius, dacã cumva trebuie sã mã duci de urgentã la spital, si eu nu voi fii constientã, te rog, sã mã speli si sã mã îmbraci doar tu!" I-am promis cã asa voi face.

Când m-am întâlnit cu asistenta mi-a spus cã trebuie sã aibe HIPOGLICEMIE. Cum am ajuns acasã asistenta i-a luat glicemia si

într-adevãr, Simona avea hipoglicemie.

Mi-a spus sã îi dau repede douã lingurite de zahãr si apoi i-a administrat perfuzia pentru a îi ridica zahãrul din sânge. Dupã ce a început sã îsi revinã, asistenta ne-a spus cã poti sã fii sãnãtos tun, dar dacã îti scade glicemia esti ca si mort. Si ne-a confirmat cã aceste stãri pe care le avea, puteau duce la comã sau chiar la deces.

Si din nou am vãzut mâna lui Dumnezeu, cum exact în ultimul moment i-a descoperit acestei surori cauza de la care îi era atât de rãu Simonei si de la care apãreau acele stãri.

Tot în aceeasi zi, sora asistentã a învãtat-o din nou sã mãnânce. Trupul ei se obisnuise sã nu mai primeascã mâncarea si la fel nici creierul ei nu mai cerea. Atât spunea: "Dacã mãnânc, eu vomit." Si asta îi repeta asistentei de fiecare datã când încerca sã îi vorbeascã de mâncare. A stãruit de ea si i-a spus mãcar câte o gurã sã încerce si nu s-a lãsat pânã nu a vãzut cã a încearcat. Mereu îi spunea: "Ajutã-mã ca sã te ajut!" Din acea zi, 29 Martie 2021, a început sã mãnânce si nu a mai vomitat. A învãtat-o sã ia o gurã de apã, sã o poarte de trei ori prin gurã si apoi sã o înghitã. Cu mâncarea la fel, sã ia o gurã sã mestece chiar si 5 minute apoi încet sã înghitã, repetând tot la 15 minute. O portie de mâncare pe care noi o terminãm în 10 minute, ei îi lua si 3 ore pâna la ultima înghititurã. Asa a reusit sã-si învete din nou creierul sã cearã mâncare si stomacul sã o primeascã. Astfel, a urmat o perioadã de recuperare si încet, încet cu ajutorul lui Dumnezeu si-a revenit.

Tot în data de 29 Martie, Dumnezeu ne-a binecuvântat si pe partea materialã printr-o familie cu inimã mare, care a ascultat de glasul Lui.

Apoi, în seara de 9 Aprilie, eram cu Naomi si Ruth. La un moment dat, Naomi mã întreabã:

"Tati, asa-i cã banii care i-am primit de la Domnul Isus s-au cheltuit?"

I-am spus cã: "Da Naomica, pentru cã mami a avut nevoie de multã medicatie."

Atunci ea mi-a spus astfel: "Tati, hai sã ne rugãm la Domnul Isus ca sã ne trimitã niste bani!"

Vã mãrturisesc cã nici prima datã nu am cerut nici mãcar 1 leu de la Dumnezeu, desi 7 sãptãmâni a trebuit sã întrerup în totalitate lucrul. Si nici de aceastã datã nu vroiam sã o fac pentru cã deja Dumnezeu ne purtase de grijã. Dar, ca sã nu o descurajez pe Naomi, i-am spus cã se poate ruga ea pentru aceasta.

În ziua de 10 Aprilie 2021, la prima orã a diminetii, am fost sunat de cãtre o altã familie care mi-a spus cã doreste sã ne dea ceva în Numele Domnului.

Am rãmas muti de uimire. Dumnezeu ascultase rugãciunea unui copilas de 5 anisori si îi rãspunse într-un timp atât de scurt. (Seara a rostit o rugaciune simplã iar in dimineata urmãtoare Dumnezeu i-a trimis raspunsul).

În aceeasi zi, am calculat toatã medicatia Simonei de care a avut parte în cele 6 sãptãmâni. Vã mãrturisim cã Dumnezeu ne-a dat totul înapoi si chiar ne-a plãtit si motorina, deoarece 19 zile am fost nevoit sã merg dupã asistente.

Prin aceasta am vãzut cã Dumnezeu când te trece printr-o încercare, pe lângã faptul cã e acolo cu tine în cuptor, El nu te lasã sã iesi în pagupã nici pe partea materialã.

În timpul sarcinii, pe data de 3 Iunie 2021, Simona a scris urmãtoarele versuri:

 

~ Simon - Mostenire de la Dumnezeu! ~

 

Cãci iatã ei sunt mostenirea - rãsplata datã de Isus;

Copiii, rodul pântecelui nostru - veniti ca dar, din cer de sus.

Cea mai aleasa bogãtie trimisã celor muritori,

Sunt ei copiii ce în slavă vor fi pe veci mostenitori.

 

 

Prin luptã si perseverentã - chiar stãruintã-n rugãciuni,

Sã cerem dar cãlãuzire si biruintã-n slãbiciuni.

El Dumnezeu sã intervinã - ca OM suntem neputinciosi

Si-atunci când noi stricãm sã 'ndrepte - ei sã rãmânã credinciosi.

 

 

Caci Dumnezeu are un plan si ei nu sunt la intamplare;

Chiar cu copilul tãu cel slab - El poate face o lucrare.

De-aceea prin întelepciunea primită de la Duhul Sfânt,

Sã-i cresti pe toti în ascultare de Dumnezeu pe-acest pãmânt.

 

 

Picioarele să îti croiascã cãrãri doar drepte înspre cer

Si urmele rãmase-n spate conducã al tãu mielusel,

Cãtre eterna fericire - înspre eternul glorios,

În Paradisul plin de slavă - acolo unde-i și Hristos.

 

 

Epistolã sã-ti fie viata si-ai tãi copii sã înteleagã

Ca sã ajungã-n Paradis - pe El trebuie sã-L aleagã.

Trãirea ta i-o carte vie în care ei citesc mereu

Si vei avea mare rãsplatã de-L vãd în ea pe Dumnezeu.

 

 

Cãci El a spus: Lãsati copiii - Împãrãtia ea a lor!

Nu fiti o piedica pe cale - conduceti-i spre Salvator.

Chiar de e grea cãlãtoria - ispite nãvãlesc mereu,

Voi să luptați căci vine Domnul si-atunci va trece orice greu.

 

Urmãtoarele luni de sarcinã au trecut cu bine, iar în data de 20 Octombrie 2021, familia noastrã a primit o frumoasã mostenire, un copilas de parte bãrbãteascã.

 

La sfârsitul acestei mãrturii recunoastem cã noi suntem doar niste robi netrebnici pe care Dumnezeu îi iubeste atât de mult. Nu existã un har mai mare decât acesta, sã Îl vezi pe Dumnezeu cã e cu tine în încercare.

În aceastã perioadã relativ scurtã dar foarte grea, Dumnezeu a rãspuns la mai multe rugãciuni de-ale Simonei si am învãtat împreunã mai multe lectii.

 

1. Simona a crezut tot timpul în puterea lui Dumnezeu dar niciodatã nu s-a multumit doar sã citeascã în Biblie despre ea sau doar sã audã de la altii minunile pe care El le-a facut. Astfel, mult timp s-a rugat în felul urmãtor,"Doamne vreau sã simt pe pielea mea si sã vãd cu ochii mei minunile Tale ca sã le pot mãrturisi si eu!" 

În timpul vietii noastre, L-am chemat pe Dumnezeu atât în lucrurile mici cât si în cele mari si El a lucrat. Dar Simona nu si-a dat seama atunci ce anume cere. În aceastã încercare chiar a simtit pe pielea ei si a vãzut cu ochii ei cum Dumnezeu a intervenit exact atunci când trupul ei nu mai fãcea fatã. Când era la un pas de moarte si când astepta sã închidã ochii pentru totdeauna, Dumnezeu a rostit în dreptul ei VIATÃ. Am învãtat cã trebuie sã treci prin vãi adânci ca sã ajungi sã vezi si sã simti adevãrata putere a lui Dumnezeu. Nu dorim la nimeni sã treacã prin vãi adânci dar vã dorim la toti sã gustati mãcar odatã din bunãtatea Domnului!

2. În al doilea rând, Simona de multe ori întreba: "Doamne, ce simti când esti în fata mortii? Când vezi cã trebuie sã pãrãsesti pãmântul acesta! CE simte bolnavul când e pe patul mortii si vede cã nu mai are nicio sansã sã trãiascã? Si se cutremura la aceste gânduri! !" Si Dumnezeu a hotãrât sã îi rãspundã si la aceste întrebãri si sã o lase sã vadã cu ochii ei.

Atât putem sã zicem: E un har pentru mortii care adorm în Domnul! Atât de linistitã mi-a spus cã este pregãtitã si cã nu se îngrozeste deloc de moarte, de aceastã trecere în vesnicie. În acele clipe Dumnezeu revarsã peste fiinta omului atâta pace, atâta bucurie, atâta nãdejde. Mi-a mãrturisit cã în acele momente nu îi pãrea rãu de nimic de pe acest pãmânt. Gândul ei era îndreptat doar spre cer, doar la Creatorul ei si doar asta conta.

3. În al treilea rând, Simona s-a rugat foarte mult pentru acest copilas si la un momentdat a fãcut urmãtoarea rugãciune, nestiind ce urma sã o astepte:

"Doamne, chiar dacã ar trebui sã-mi jertfesc timpul, noptile, sã mã jertfesc pe mine, sunt gata sã fac asta pentru cã îmi doresc aceastã binecuvântare!"

În decurs de o lunã si jumatate, Simona si-a jertfit trupul, si-a jertfit timpul si tot ceea ce a avut pentru acest copilas.

 

Dumnezeu fie lãudat! Amin!

Minunată este această mărturie, ce bucurie că mai sunt creștine care, avand doi copii, se roagă pentru al treilea!
Adăugat în 09/07/2022 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 814
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni