Credința și dragostea sunt de nedespărțit.Nu poți spune că tu crezi, dar nu iubești. Precum nu poți spune că iubești, dar nu crezi. Este imposibil. Credința va naște în tine dragostea in mod natural. Pentru că a crede este verbul care desemneaza deschiderea față de Dumnezeu. Iar atunci când...
Disciplina Nu încape îndoială că majoritatea trăim vieţi din care lipseşte serios disciplina, ordinea şi rânduiala. Poate că niciodată viaţa nu a fost atât de dificilă pentru un creştin ca în prezent. Lumea şi rânduielile vieţii din jurul nostru...
Disciplina De ce lipseşte disciplina în vieţile acestor oameni, de ce această lenevire, această indolenţă atât de vizibilă? Prima cauză pare să fie faptul că au o persepectivă greşită asupra credinţei. Găsesc aceasta la începutul versetului 5 unde...
În perioada Vechiului Testament a fost emis un principiu rigid: "Tot ce va dărui un om Domnului prin făgăduinţă, din ce are, nu va putea nici să se vândă, nici să se răscumpere: fie om, fie dobitoc, fie un ogor din moşia lui; tot ce va fi dăruit Domnului prin...
"Cristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi." Întru-cât, în planul veşnic al lui Dumnezeu, omul, şi nu o altă făptură, este rânduit să stăpânească, este firesc şi drept ca noi să ne îndreptăm...
Reforma Bisericii - Cugetare Se scrie atât de mult că biserica din ziua de azi are nevoie de reformă... ... dar noi, creștinii-activi-practicanți, nu avem nevoie de reformarea caracterului, modalității de închinare, implicarea cu cea mai mare seriozitate în slujirea lui Dumnezeu? Oare, nu...
Cât de mult te lupţi pentru a birui ispitele şi greutăţile create de vrăjmaş în viaţa ta?
V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău.
„Ați biruit” înseamnă că eşti deja, acum,...
Sufletul viorii... când ''lumea '' te licitează... nu dă niciun ban pe tine... n-ai valoare în ochii ei ci doar... batjocoră, apăsare, rușine și vorbe scoase din adânc să te facă să suferi... ... dar într-o zi, se prezintă la marea licitație Acela care știe cânta pe toate viorile...
Într-o după-amiază, în timp ce unul din copii exersează la pian în camera de alături, recitesc de mai multe ori versetul în versiunea dezvoltată a Bibliei: "Isus a răspuns: Aceasta este lucrarea (slujirea) pe care o cere Dumnezeu de la voi: să credeţi...
VERIFICA-TI PRIETENII !
Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2"Prietenul adevarat iubeste oricand, si in nenorocire ajunge ca un frate." Proverbe 17: 17Am fost creati de Dumnezeu ca fiinte sociale. Drept urmare, una dintre nevoile noastre este aceea de a dezvolta relatii cu cei din jurul nostru. De cele mai multe ori,...
CAND APARENTELE PUN IN PERICOL REALITATEA !
Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2"...Domnul nu se uita la ce se uita omul; omul se uita la ceea ce izbeste ochii, dar Domnul se uita la inima." 1 Samuel 16: 7Stiati ca cel de-al doilea rege al lui Israel era sa fie propus ca imparat dupa aparente ? Bineinteles,...
Oamenii neprihăniţi sunt singurii care pot salva o naţiune de la prăbuşire. Prezenţa celor zece oameni neprihaniţi ar fi putut evita focul care a nimicit Sodoma şi a îngropat pe locuitorii ei în propria lor cenuşă. Într-adevăr, acea judecată a fost...
Cum de este Isus Hristos rege?Cum de un rege ajunge să fie crucificat și batjocorit de vrăjmașii Săi care:- Nu au control peste viața Sa;- Nu au autoritate asupra vieții Sale;- Nu au reușit să-l prindă când au plănuit;- Nu l-au copleșit prin putere;- Nu au reușit să-I dovedească vinovăția;Cum de...
Să răbdăm cusururile altora! Ceea ce nu poţi îndrepta nici la tine nici la alţii, trebuie să suferi cu răbdare, până când Dumnezeu va rândui altfel. Gândeşte-te că poate e mai bine aşa, pentru ca să te înveţi cu RĂBDAREA, fără de...
Râul Iordan - Biruinţa asupra morţii Râul Iordan arată spre puterea morţii; aşadar, trecerea Iordanului înseamnă biruinţa morţii. ACEASTA ESTE RĂPIREA. Această parte a călătoriei are o legătură aparte cu Domnul Isus, căci Domnul Însuşi a fost...
Mândria binecuvântării Când Dumnezeu oferă mai mult decât manifestarea obişnuită a dragostei Sale, atunci inima creştinului este în pericol de a se umfla, în secret, de mândrie. Deoarece pare că Dumnezeu îi acordă o atenţie deosebită, el...
Ca o zbatere de aripă zboară clipele, zilele, anii. Rând pe rând, chiar și amintirile pleacă de la noi, lăsând în urmă doar goluri, care se vor umplute cu ceva. Iar noi, tot mai neîmpliniți, încercăm cu propriile puteri să îngrămădim acolo unde...
Îndemn către sfinţi Sute de oameni sunt nimiciţi zilnic de diavolul, deoarece ei nu au platoşa neprihănirii care să le apere inimile împotriva loviturilor lui ucigătoare. Dacă Dumnezeu te-a făcut bogat şi renumit în această lume, dar nu sfânt, El nu...
Perseverenţa este o trăsătură specifică unui soldat adevărat al lui Cristos. "Biruind totul" include conflictul nostru cu moartea. Noi n-am făcut totul până când nu câştigăm şi această bătălie. Cuvântul semnifică A TERMINA O LUCRARE, A REZOLVA PE DEPLIN O...
Izvorul luminii De unde vine lumina? În primul rând Isus Cristos este lumina noastră."Isus le-a vorbit din nou şi le-a zis: "Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii"." ...