O primăvară de neuitat
Autor: Ficard Florica  |  Album: O cântare nouă  |  Tematica: Marturii
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 31/03/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 8 voturi
O primăvară de neuitat

   Simţăminte deosebite îmi cercetau fiinţa...trăiri pe care nu le mai avusesem niciodată până atunci...o bucurie de nespus mă cuprindea, nu una oarecare, o bucurie ce nu poate fi descrisă prin cuvintele omeneşti. Mi-aduc aminte cu mare plăcere de acele zile ale anului 2003. Era început de primăvară, ca şi acum. Eram după o lungă perioadă de "convalescenţă" duhovnicească. Însetată şi înfometată după Adevăr. Nu ajunsesem încă să mă întorc la adunare, însă nu mă mai puteam despărţi de Cuvântul Sfânt. Ori de câte ori aveam o clipă de răgaz, deschideam şi citeam. Sorbeam cu nesaţ din izvorul vieţii şi înţelegeam perfect deşertăciunea trăirii prin firea pământească.

   Cu câtă dragoste a lucrat Domnul în acele zile, cu câtă blândeţe şi răbdare. Ar fi putut să-mi poruncească dintr-o dată: "Gata cu calea ta cea largă, din clipa aceasta trebuie să te hotărăşti: Eu, ori lumea!" 

  Dumnezeu însă nu lucrează după cum gândim noi. Pot spune că am trecut printr-o adevărată şcoală, ca şi cea pământească, de la clasa cea mai mică...Domnul mă învăţa, eu, luam aminte. Şi aceasta place foarte mult Creatorului nostru: să ne deschidem urechea, să ne lăsăm conduşi şi modelaţi, să ne supunem voii Sale. Îl strigam aproape neîncetat cu glasul inimii mele. Cântări necântate, neştiute, veneau deseori pe buzele mele, cântări ce mă înălţau, mă făceau doritoare după mântuire, după ascultare. Nu ştiu dacă voi mai avea vreodată astfel de trăiri, dar nu le mai pot uita nicicum.

   Mi-au revenit cu tărie în memorie pentru că perioada aceasta a anului a fost una specială pentru mine. Eram asemeni apostolului Pavel înaintea naşterii din nou, cu o râvnă nespusă pentru datini şi obiceiuri. Deşi cu mulţi ani în urmă cunoscusem voia Domnului privitoare la aceste lucrări pământeşti, urmam pas cu pas fiecare "rânduială" pe care o auzisem de la femeile mai în vârstă ori de la vecinele mele împătimite după ritualuri. Nu voiam să pierd nimic. Şi totuşi, făceam ceva mai mult decât sufletele de la care învăţasem aceste porunci omeneşti: frecventam cu o dorinţă înflăcărată biserica, lucru pe care ele nu-l făceau decât cu prilejul marilor sărbători din calendarul cultului ortodox - de fapt câteva din ele, nici chiar atunci, deoarece cădeau răpuse de oboseală - (muncă extenuantă datorată pregătirii preparatelor culinare atât de diversificate). Mă puteam dezlipi cu mare uşurinţă de orice, numai să fiu prezentă la slujbele din biserică. Era chiar postul Paştelui. Eu, care până atunci cu mare greutate reuşeam să postesc, devenisem dintr-o dată plină de putere. La început, mergeam la biserica din comună. Doamne, şi ce râvnă pentru rugăciune era în mine! Veneu cuvinte fără încetare, lacrimile curgeau nestăvilite...şi totuşi...ceva mă trezea din stările acelea: femeile din jur mă priveau ca pe o ciudăţenie...ele nu mă puteau înţelege, ele nu se rugau ca mine, ele nu aveau lacrimi pe obraji, ele nu-şi ţineau mâinile împreunate, cred că se şi întrebau "oare ce necazuri ori păcate are această tânără, de nu mai conteneşte cu rugăciunile înlăcrimate?" 

   Simţindu-mă stingherită de privirile întrebătoare, după o vreme, am hotărât să merg în oraş, la o altă biserică, spunându-mi: "Acolo nu mă cunoaşte nimeni, voi putea să mă rog în voie, nimeni nu mă va privi cu suspiciune, nimeni nu va fi curios."  

   Iar Dumnezeu avea răbdare. Şi mă conducea pas cu pas, luminându-mă asupra stării mele. Şi la tot ceea ce făceam îmi răspundea prin Cuvântul Său. Aprindeam lumânări, iar Cuvântul se deschidea: "Eu sunt Lumina lumii", mă rugam "sfinţilor" şi scriam acatiste lungi iar Dumnezeu îmi amintea: "Eu sunt singurul Mijlocitor între oameni şi Dumnezeu-Tatăl" .

   Într-o zi, am avut însă o experienţă înfricoşătoare. Nu  - că Dumnezeu îşi pierduse răbdarea cu mine, dar era vremea să trec un examen!  Pregătisem mai multe alimente pe care să le împart după obicei. Cumpărasem tămâie şi am aşezat-o pe o tăviţă, pe flacăra câtorva beţe de chibrituri. Am trecut tăviţa cu tămâie pe deasupra alimentelor şi apoi după obicei am plecat să "tămâiez " întreaga casă. Nu-mi amintesc prea bine cum s-a întâmplat, dar mi-a căzut din mână deasupra unei pături foarte pufoase, care s-a aprins deodată...Eram acasă doar eu şi fiica mea. Ştiu că am strigat cu putere: "Deschide repede uşa de la balcon!" şi cu o iuţime uimitoare am reuşit să arunc pătura în flăcări şi am auzit un glas care-mi vorbea: "Cu degetul Meu am aprins focul şi-ţi puteam mistui într-o clipă casa, să nu mai aprinzi niciodată tămâie, ştii că acesta nu este un lucru plăcut Mie!"

   A fost o primăvară de neuitat...auzisem glasul Domnului. Domnul, în dragostea Sa faţă de creatura mâinilor Sale îmi vorbise şi mie! Şi de atunci înainte, avea să-mi vorbească neîncetat...Doamne Îţi mulţumesc că-mi vorbeşti!

  Obişnuiam să am aprinsă în permanenţă şi o candelă în bucătărie, aşezată sub calendar. M-am dus degrabă şi am stins-o. Şi în urma acelei întâmplări, am primit eliberare totală de orice datină şi ritual! Cu adevărat avusesem un examen greu...dar Dumnezeu a fost Acela care m-a ajutat să-l trec. Şi mă rugam: "Doamne, vreau să capăt o credinţă adevărată, vreau să am o trăire după voia Ta! Mi-ai arătat încă odată că nu-Ţi place această formă de închinare, că Mă vrei cu gelozie pentru Tine, du-mă înapoi în biserica pe care am părăsit-o cu 21 de ani în urmă, sau du-mă acolo unde vrei Tu să fiu eu!"

  Timpul trecea, iar eu tot amânam...Într-o zi însă, de pe pat de suferinţă, ( de unde mulţi au crezut că nu voi mai avea scăpare) Dumnezeul nostru m-a sculat, şi prin puterea Duhului Sfânt, m-am văzut purtată şi dusă înapoi de unde încheiasem un legământ special. Era prima duminică a lunii iulie. Nu numai printre fraţi şi surori a fost o mare bucurie, ci şi acolo, sus, în cerul Sfânt...căci încă un suflet se întorsese cu adevărat la Domnul. Cât timp a durat slujba, lacrimile nu au încetat să curgă...dar ele, strânse în potir, amestecate cu rugăciunile au avut trecere mare înaintea Creatorului care mi-a dat şi vindecare totală de boala ce mă pusese pe pat greu de suferinţă.

   Dragii mei, acestea toate nu sunt poveşti, eu le-am trăit aievea, iar de atunci, neîncetat dau slavă Celui ce m-a călăuzit şi m-a îndrumat într-o trăire după voia Sa.

   Slăvit să fie Domnul!

Daca as putea,ti-as da multe stelute care sa exprime valoarea eseului scris dar cum nu se poate... Mi-e foarte greu sa mai scriu dupa ce am citit satira de ieri a Adinei ,referitor la cei corigenti ca mine la scrierea pe computer.Mi-e greu si mi-e rusine caci am scris asa cum ti-am spus la telefon ca sunt[o corigenta]!Eu ma exprim mai bine verbal si de acum inainte o sa fiu foarte atenta si scurta in comentarii de teama de a nu stirnii teme de inspiratie. mi-e foarte greu ,crede-ma,mi-e russine.Ma gindeam ca asa este si la biserica din ziua de azi.S-au format clasele sociale si crestinii nu mai impart bucuria impreuna[cei care -s nestiutori de carte,computer.],se bucura numai in Domnul care nu-i respinge si nu-i judeca.Ma adresez Floricai Ficard cea spirituala,numai asa as putea fi inteleasa.M-am rugat pentru noi toti care scriem la RC ca Dumnezeu sa fie intre noi,sa se elimine egourile si sa unga rarurile noastre spre slava Lui .Fi binecuvintata si azi.
Adăugat în 31/03/2012 de sanda_tulics
Intr-adevar, o primavara de neuitat. Domnul sa faca parte cat mai multor semeni ai nostri de o asa reinviere! Domnul sa va binecuvinteze cu darurile sale bogate, ca intreaga viata sa va fie o primavara!
Adăugat în 31/03/2012 de brandusa
Amin. Eseul este minunat, ami aminteste de viata mea, se aseamana foarte mult cu trairile tale din acest eseu, biserica, luminarile, tamaia am trecut si eu prin toate, dar n-am fost niciodata multumita ca l-am parasit pe Acel cu care candva demult, am facut un Legamant pe care l-am rupt, am regretat toata viata aceea ruptura si pot spune ca nu am fost fericita niciodata, degeaba incercam sa ma amagesc cu pioseniamea, cu inchinarile mele, cu luminarile aprinse, totul era fals.Nu mi-am gasit niciodata fericirea si implinirea decat in biserica simpla in care ma puteam ruga eu personal la Tatal. Sora Flori te inteleg atat de bine, am trait aceste lucruri si eu, si sunt bucuroasa ca Tatal m-a iertat, si a mai ingaduit o data sa ma intorc la El.Domnul sa te binecuvinteze si sa iti dea putere sa poti sa faci inca multe pentru Domnul. Florenta Sarmasan
Adăugat în 31/03/2012 de florenta.sarmasan
aceia a fost primăvara ta de neuitat, iar asta va fi a mea şi cred că fiecare din noi are o primăvară de neuitat. Îmi place atât de mult cum scrii, cum dezvăluieşti stările tale, experienţele prin care ai trecut, trăirile tale cu Domnul, învăţăturile pe care Domnul ţi le-a dat şi pe care ni le împărtăşeşti şi nouă. Adevărat este că toată viaţa este o lectie iar Domnul lucrează cu noi în fiecare zi. Felicitări pentru articolul tău, pentru conţinutul lui, pentru felul cum scrii şi multe mulţumiri pentru tot ceea ce ai scris la comentariu. Domnul să te umple cu dragostea Sa, Duhul Sfânt să te călăuzească întotdeauna, Lumina Sfântă să-ţi lumineze calea şi răsplătirile Domnului să se reverse peste tine şi peste toată casa ta.
Fii binecuvântată.
Adăugat în 31/03/2012 de 1954adina.9mai
Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze din plin în fiecare zi și primăvara aceasta să fie tot de neuitat din pricina binecuvântărilor Sale!
Adăugat în 31/03/2012 de Ioanhapca
foarte frumos sorĂ Domnul a fost mereu lângă tine și ți-a adus cea mai frumoasă primăvară în viață și în sufler bucuria mântuiri și siguranța vieți veșnice ,mărturisesc am plâns citind am trăit o emoțe atunci când ai spus că frați s-au bucurat dar și cerul SLAVA FIE A DOMNULUI CARE ȚI-A ADUS VEȘNICA PRIMĂVARĂ UNDE EL E SOARELE IAR TU EȘTI FLOAREA PREFERATA PT CĂ TE-A IUBIT MULT.
Adăugat în 01/04/2012 de tomacoca
Dumnul Dumnezeu sa te tina intr-o ''primavara vesnica'',acolo unde nu se vestejesc florile niciodata!
Adăugat în 04/04/2012 de sanda_tulics
Mi se pare extraordinar acest eseu! Pentru ca pe mine-desi nepoata de preot ortodox-nu m-au atras niciodata ritualurile ortodoxe si nici datinile batranilor, chiar daca fac parte din copilaria mea...Ce minunat v-a adus Domnul inapoi in Casa Lui, in Biserica Lui si v-a vorbit! Acum pricep de ce ii intelegeti asa de bine pe ortodocsii care Il cauta pe Domnul! Acum inteleg ce gafe impardonabile am facut eu!Domnul sa aiba mila de mine!
Adăugat în 11/09/2013 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 1588
  • Export PDF: 3
  • Comentarii: 8
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni