În timp ce această lumină mă învăluia, o altă fecioară a început să se arate înaintea mea... era HARUL.

   Nu stătea ca celelalte doar ținând candela ci mâna ei era mereu în mișcare turnând ulei nou.

   Nu cu grabă, nu cu teamă că se va termina ci cu o liniște adâncă ca și cum izvorul din care lua nu seca niciodată. Candela ei ardea dar nu ca una care se consumă ci ca una care se înnoiește. Iar Domnul mi-a zis că Harul Meu e cel care ține candela aprinsă. Nu e puterea ta, ci e harul Meu care lucrează în tine. Atunci am înțeles ceva ce m-a smerit adânc... că sunt mulți ce încearcă să-și țină candela aprinsă prin puterea lor.

   Prin disciplină, prin efort, prin voință, prin hotărâri făcute în momente de foc... și o vreme chiar pare că merge, dar încet, uleiul se subțiază, flacăra începe să tremure iar omul nu înțelege de ce...

   Pentru că s-a sprijinit pe sine! Dar HARUL nu era așa.

   Ea nu se sprijinea pe ce poate ea, ci pe ceea ce primește!

   Nu se lăuda cu cât are, pentru că știa că tot ce are i s-a dat.

   Am observat că nu se oprea niciodată din turnat. Nu pentru că ar fi fost în lipsă ci pentru că Harul nu lucrează din rezervă ci din curgere.

   Nu ține doar ce ai strâns, ci îți dă mereu nou. Acum am priceput că nu e suficient să fi avut cândva ulei. Nu e suficient să fi fost cândva atins. Nu e îndeajuns să fi ars într-un timp.

   Dacă nu curge, se termină!

   O cercetare adâncă m-a cuprins: de unde îmi vine Lumina? ...

   Din ce am primit odată sau din ceea ce primesc acum? Mă sprijin pe ce știu sau trăiesc din ceea ce îmi dă El? Fiindcă HARUL nu este doar începutul este și ținerea. Nu doar te aprinde, ci te păstrează aprins.

   Am văzut apoi ceva mai adânc... că Harul nu face zgomot. Nu se arată cu putere, nu strigă: Uite ce pot eu! Nu cere niciodată recunoaștere dar fără el totul se stinge.

   Atunci am înțeles că acele candele ce s-au stins nu s-au stins fiindcă nu au avut un început ci pentru că nu au mai avut curgere. Domnul nu mi-a spus că doar Harul ține candela ci fără El, nimeni nu rămâne.

   Nu prin tărie, nu prin înțelepciune, nu prin cunoștință. CI PRIN HAR!

   În timp ce o priveam cum toarnă fără oprire, am simțit că LUMINA vine nu din cât ține candela ci din cât primește vasul.

   Acolo, în acea curgere liniștită, fără început și fără de sfârșit, am observat că o altă fecioară se apropie...