Când Mirele a apărut, nu a fost ca o intrare grăbită, nici ca o venire anunțată de oameni, ci ca o prezență care umple totul fără zgomot și fără îndoială. Nu a trebuit să spună nimeni: IATĂ-L! pentru că inima celor pregătiți L-a recunoscut înainte ca ochiul să-L vadă deplin. Și în clipa aceea s-a făcut o despărțire care nu s-a rostit dar s-a descoperit. Cinci dintre ele aveau candelele pline și luminoase. Nu era doar o flacără frumoasă, ci o Lumină așezată, adâncă, în răbdare, în nopți în care nimeni nu le vedea. Nu s-au aprins atunci... . ele erau deja aprinse... nu s-au pregătit atunci... ele erau deja pregătite.

   Și când Mirele S-a apropiat, ele nu s-au tulburat, nu au alergat să caute, nu au strigat să primească, nu au cerut să li se dea. Au intrat! Au intrat cu bucurie dar nu cu o bucurie zgomotoasă, ci cu acea liniște plină care vine când știi că nu ai așteptat în zadar. Și poarta s-a deschis pentru ele ca și cum le-ar fi cunoscut dinainte. Și au trecut dincolo... și lumina lor nu s-a stins ci parcă s-a unit cu Lumina dinăuntru.

   Dar celelalte cinci... candelele lor erau stinse. Nu pentru că nu avuseseră cândva Lumină. Nu pentru că nu știuseră de Mire. Ci pentru că nu avuseseră untdelemn pentru vremea așteptării. Flacăra lor fusese... dar nu fusese păstrată.

   Și în clipa aceea s-a văzut ceva cutremurător: candela în mână nu era deajuns!

   Au început să bată la poartă. Nu mai era liniștea dinainte. Era o grabă, o teamă, o durere. Băteau și strigau: DOAMNE, DESCHIDE-NE! Nu strigau ca niște străine ci ca unele care credeau că aparțin, ca unele care se știau aproape, ca unele care nu înțelegeau de ce sunt afară.

   Dar răspunsul... nu a fost aspru, nu a fost rostit cu mânie, dar a fost de netrecut: NU VĂ CUNOSC PE VOI! Și acel NU VĂ CUNOSC nu era lipsă de informație... era lipsă de relație. Nu era că nu știa cine sunt... ci că nu erau unite cu EL.

   Și în clipa aceea în lumina aceea care descoperea totul, am simțit că privesc nu doar o pildă, ci o judecată tăcută asupra inimilor... asupra pregătirii... asupra a ceea ce este cu adevărat înăuntru atunci când nimeni nu vede. Și apoi, mi s-a arătat fiecare fecioară pe nume. Nu ca niște nume omenești... ci ca niște stări, ca niște chipuri ale inimii, ca niște feluri de a fi înaintea Lui. Și fiecare nume purta o descoperire. Și pe măsură ce le arăta începeam să văd nu doar fecioarele, ci oameni... frați... și parcă... chiar și pe noi... în oglinda aceea vie...

   Prima era CREDINȚA. Stătea dreaptă cu candelea ridicată sus nu ca să fie văzută ci ca și cum ar fi știut unde privește chiar și atunci când nu vede nimic înaintea ei. Nu își pleca ochii spre întuneric nici nu își măsura lumina după ce aveau celelalte, ci părea că trăiește dintr-o vedere care nu era a ochilor.

   Și Domnul mi-a spus: EA NU SE CLATINĂ NICIODATĂ!

   Chiar când nu vezi nimic, ea crede că EU SUNT ACOLO. De aceea candela ei nu se stinge.

   Și privind la ea am înțeles că nu flacăra o ținea aprinsă CI ÎNCREDEREA. Nu circumstanțele o hrăneau, nu liniștea din jur, nu siguranța drumului, ci o ancoră nevăzută adânc înfiptă în ceea ce nu se vede. Căci sunt mulți care cred că văd... dar ea credea când nu mai era nimic de văzut. Sunt mulți care stau când simt dar ea rămânea când nu mai simțea. Și atunci am văzut că untdelemnul ei nu era strâns într-o zi, nici într-un moment de aprindere ci în multe nopți tăcute în care a ales să creadă fără dovadă, să rămână fără sprijin, să stea fără răspuns. Nu se grăbea să întrebe: CÂND? Nu se tulbura: DE CE ÎNTÂRZIE? Nu se uita la celelate: DE CE ELE AU MAI MULT SAU MAI PUȚIN?

   Ea știa doar atât: EL VINE! Și acest EL VINE era îndeajuns să-i țină candela Vie. Și am văzut ceva și mai adânc, că în timp ce altele își verificau candelele, își mai potriveau flacăra, își mai numărau pașii, CREDINȚA nu se uita la candela ei ci la MIRE.

   De aceea nu se stingea pentru că nu se hrănea din sine ci din încrederea în El.

   Și în acea lumină am simțit o cercetare adâncă în mine: cât din lumina mea vine din ce văd și cât vine din ce cred? Cât din statornicia mea ține din liniște și cât rămâne în întuneric?