Noe i-a binecuvântat pe urmașii lui Sem și pe cei ai lui Iafet, dar a păstrat tăcerea în legătură cu urmașii lui Ham (Cuș, Mițraim și Put). Patriarhul L-a binecuvântat pe Dumnezeul lui Sem (Geneza 9:26). El s-a rugat ca Dumnezeu să lărgească locurile stăpânite de Iafet și ca acesta să locuiască în corturile lui Sem (Geneza 9:27).

          Națiunile care provin din Iafet (Geneza 10:1-5) s-au așezat de-a lungul Mării Mediterane, al Mării Negre și al Mării Caspice. De acolo s-au răspândit în mai multe locuri din lume. La ora actuală, descendenții lui Iafet ocupă Europa și regiunile caucaziene din Europa și din nordul Asiei. Mulți cercetători afirmă că și națiunile din Asia (China, Japonia, India, Filipine, Vietnam, Mongolia, India) îl au ca strămoș Iafet. [1] Astfel s-a împlinit profeția în legătură cu lărgirea locurilor stăpânite de Iafet.

          Popoarele care se trag din Sem (Geneza 10:21-31) sunt evreii, arabii, asirienii și arameii. Aceste națiuni ocupă Orientul Mijlociu (Israel, Siria, Liban) și zona Golfului Persic (Oman, Yemen, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite). [2] Patriarhul Noe L-a binecuvântat pe Dumnezeul lui Sem. Prin anumiți descendenți ai lui Sem (evreii), Dumnezeu și-a revelat Cuvântul Său, Biblia. Însuși Mesia avea să vină în lume pe linia genealogică a lui Sem (Luca 3:36). Chiar dacă unii urmași ai lui Iafet (grecii, romanii) au cucerit teritoriile locuite de evrei, națiunea Israel i-a cucerit pe aceștia din punct de vedere spiritual. Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă (Septuaginta) și Noul Testament a fost scris în limba greacă, limbă foarte cunoscută în Imperiul Roman. Chiar și creștinismul s-a răspândit în cadrul Imperiului Roman, datorită condițiilor prielnice din primul secol al erei noastre (pacea romană, drumurile mai sigure). Astfel, Iafet a locuit în corturile lui Sem, adică a beneficiat de binecuvântările spirituale venite de la evrei, care îl au ca strămoș pe Sem.

          Națiunile care provin din Cuș, Mițraim și Put sunt etiopienii, egiptenii, babilonienii și, cel mai probabil, toate popoarele africane. [3] După căderea Imperiului Babilonian în mâinile lui Cirus Persanul, populația a fost asimilată de către imperiile vecine. Astfel, babilonienii nu și-au păstrat identitatea națională. Celelalte popoare menționate în lista din debutul paragrafului se regăsesc pe harta lumii și în zilele noastre.

          Anumiți oameni susțin că blestemul lui Noe a cauzat culoarea neagră a pielii unor națiuni, justificând sclavia și rasismul. Întâi de toate, Noe nu l-a blestemat pe Ham, ci pe Canaan. Apoi, blestemul aruncat asupra lui Canaan nu are nimic de-a face cu culoarea pielii. Cantitatea de melanină este responsabilă pentru nuanțele diferite de piele. [4] Totodată, din picturile pe care le-au făcut egiptenii pentru mai multe grupuri de oameni deducem că urmașii lui Canaan aveau piele de culoare măslinie, în contrast cu urmașii lui Cuș care aveau pielea neagră. [5] Dar descendenții lui Cuș nu au fost blestemați. În altă ordine de idei, anumiți creștini evanghelici, precum William Wilberforce, au militat pentru abolirea sclaviei și chiar au reușit să interzică prin lege comerțul cu sclavi. La scurt timp după moartea lui Willbeforce, în urma eforturilor intense ale acestui credincios, parlamentul britanic a votat abolirea sclaviei. [5]  

          Națiunile binecuvântate de Noe (urmașii lui Sem și ai lui Iafet) s-au dezvoltat foarte mult la ora actuală. Însă popoarele care provin din urmașii lui Ham (Cuș, Mițraim și Put) și care locuiesc pe continentul african nu sunt atât de dezvoltate. Lipsa infrastructurii rutiere, educaționale și medicale dar și absența unei clase medii puternice (câțiva bogați și extrem de mulți săraci) reprezintă doar câteva dintre consecințele tăcerii lui Noe. Nici clima nu este cea mai prielnică în Africa, spre deosebire de alte regiuni ale globului care beneficiază de condiții mult mai bune de trai. Cuș, Mițraim sau Put nu au fost blestemați de Noe, dar nici nu au beneficiat de binecuvântările celorlalți fii ai patriarhului. Iată ce efecte poate produce lipsa binecuvântării!

          Când Isus Hristos se afla pe cruce, atârnat între cer și pământ, purtând păcatele întregii omeniri, Dumnezeu Tatăl a tăcut (Matei 27:46; Marcu 15:34). În ciuda acestui fapt, prin sângele lui Isus Hristos avem intrare liberă la Dumnezeu Tatăl. Jertfa lui Hristos reprezintă infrastructura care ni s-a pus la dispoziție pentru a intra în prezența lui Dumnezeu. Poate că urmașii lui Ham nu beneficiază de cele mai bune condiții de viață, le lipsește infrastructura în multe domenii. Dar Isus Hristos le oferă și lor această infrastructură care le facilitează accesul în prezența lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu este același, pentru toți urmașii lui Noe. Parafrazându-l pe apostolul Pavel, patriarhul Noe a fost făcut un suflet viu. Dar al doilea Adam (Isus Hristos) a fost făcut un duh dătător de viață (1 Corinteni 15:45). Patriarhul Noe este pământesc, dar Isus Hristos este ceresc (1 Corinteni 15:46). În Isus Hristos nu mai există iudei și greci, robi și stăpâni, semiți și iafetiți (Galateni 3:38). Poate că națiunile din Africa nu au cele mai bune condiții de viață. Însă mulți exponenți ai acestor popoare s-au întâlnit cu Isus Hristos și sunt mai fericiți decât cei care au mult mai multe lucruri materiale decât ei. Isus Hristos le-a dat dragostea Lui, bucuria mântuirii și pacea care întrece orice pricepere. Noe sau Adam nu au fost capabili să le dea astfel de lucruri, pentru că ei vin de pe pământ. Dar Cel ce vine din cer, Isus Hristos, are puterea de a reabilita orice om, într-un mod în care noi oamenii n-o putem face!

Bibliografie:

[1] Jonathan D. Sarfati, The Genesis Account, ediția 2018, pp. 635-639

[2] Jonathan D. Sarfati, The Genesis Account, ediția 2018, pp. 649-654

[3] Jonathan D. Sarfati, The Genesis Account, ediția 2018, pp. 639-646

[4] (15) Mai multe „rase de oameni”?- Resurse Creștine

[5] Jonathan D. Sarfati, The Genesis Account, ediția 2018, pp. 622-624