Când ai mâncat ultima dată o prăjitură? Probabil că mănânci în fiecare zi ceva dulce. Toți facem asta. Pentru că ne permitem. Trăim o perioadă din viața asta când cel puțin acum ne permitem orice. Comenzi online, prăjituri de la cofetărie sau făcute în casă, încălțăminte de la Clarks, o tonă de rochii în șifonier, chiloți și absorbante la discreție. Am dreptate? Ți-ai imagina viața fără ele? -Nuu!

-Nici eu! Mai ales viața fără chiloți și absorbante. Cred că coșmarul meu cel mai mare ar fi să îmi vină menstruația, și să îmi curgă sângele în jos pe picioare pentru că nu am nici chiloți și nici absorbante. Și totuși coșmarul ăsta este realitate pentru multe femei. A fost și încă este. Dezumanizarea începe cu furtul de identitate. Ești femeie și e război? Și ce dacă! Nu este nimeni căruia să îi pese, cu excepția lui Dumnezeu.

Doar că deocamdată nu mai avem nevoie de El. Dacă vrem ceva, în secunda doi avem. Mă întreb unde mai e Dumnezeu în toată treaba asta. Adică ce rol mai are El? Sau mai avem nevoie de El când avem tot ce ne permitem? Avem confortul la un buton distanță. Îl reglăm cum vrem noi.

Unde mai e 'ce pofta mi-e de o cană de lapte" și Dumnezeu care îți cunoaște gândurile să îți trimită acasă o sticlă de lapte! Sau unde mai e 'Doamne, am și eu nevoie de o pereche de pantofi. Știi că n-am și mi-e rușine să mai ies în oraș în papuci'. Și Dumnezeu care îți cunoaște măsura îți trimite acasă o pereche de pantofi mărimea ta. Dumnezeu așa făcea când era lăsat să fie Dumnezeu în toate. Era bun Dumnezeu atunci! Dar acum e simplu, apelăm la Vinted când avem nevoie de pantofi și ne vine comanda acasă.

Într-o seară când ne-am pus la rugăciune înainte să plecăm din Northampton spre Coventry, nepoțica mea N care era lângă mine a zis: "Doamne, îți mulțumesc că azi am mâncat prăjitură". M-au biciuit cuvintele astea. Am amuțit și nu am fost în stare să zic nimic cât a ținut rugăciunea aia. Stând acolo pe genunchi gândul m-a dus la o scenă din filmul Pianistul.

Când un tată avea o singură caramea în mână, i-a desfăcut ambalajul- așa cum desfacem noi azi ambalaje mari cu tot felul de bunătăți care cântăresc zeci de kilograme- și cu mâinile tremurânde a tăiat în bucățele mici acea caramea și a împărțit-o cu soția și copiii lui. Îți poți imagina așa ceva? Ai mâncat vreodată o bucățică minusculă dintr-o caramea care oricum e destul de mică și așa întreagă? Dar cinci caramele ai mâncat singur de mai multe ori, cu siguranță! Au fost bune, da?

Mâncăm mult azi, foarte mult. Și nu ne gândim dacă mai e cineva din casă care ar trebui să mănânce și el. Ne asigurăm că băgăm în noi până nu mai putem să respirăm. Mâncăm ca și cum ar fi ultima zi din viața noastră. De trăit, nu trăim ca și cum ar fi ultima. Ci prima! Prima zi din viața noastră mă gândesc că ar trebui să ne comportăm ca un copil mic. Doar că nici asta nu facem.

N este un copil mic, care mi-a dat o lecție mare. Ea mănâncă atât cât îi trebuie pentru că stie că mama ei îi stă la dispoziție oricând. Și la sfârșit nu uită să îi mulțumească Domnului. Că a mâncat... O PRĂJITURĂ! Doamne, îți mulțumesc că azi am mâncat o prăjitură.

Când ai mulțumit Domnului ultima dată pentru că ai mâncat prăjitură? Sau pentru ce i-ai mulțumit aseară când te-ai rugat? Crezi că e prostesc să mulțumești pentru așa ceva? Pe mine N m-a învățat că în inocența și curăția inimii, să mulțumești chiar și pentru o prăjitură e o datorie. Dar noi credem că ni se cuvine totul și ne-am obișnuit să nu ducem lipsă de nimic.

Pâine uscată ai mâncat vreodată? Acum mâncăm prăjituri și ne alunecă bine pe gât. Confortul alunecă bine! E toboganul care poate să ducă sufletul în locuința morților dacă nu suntem atenți. Mâncăm din cele mai alese farfurii cele mai gustoase bucate. Suntem regi în propriile case. Stăm pe scaun la mese întinse cu cele mai bune mâncăruri pregătite de noi pentru noi. Ai grijă! Zic doar.

Să nu ajungi mai târziu să mănânci o conservă de fasole care e toată împrăștiată pe jos. Stând în genunchi și cu palmele sprijinite de pământ. Cu gura, direct ca animalele. Fără lingură sau furculiță (o scena tot din Pianistul, pe care nu pot să o uit toată viața). Vezi că tu ești rege acasă la tine, care nu mănâncă oricum. Sau ai uitat? Vrei să îți amintesc eu! Pune-ți inima și genunchii la rugăciune și mulțumește Domnului și pentru hârtia igienică din baie. Acum ai Zewa! Confort și pentru fund. Nu lăsa confortul să te înghită! Recunoaște-l pe Domnul în toate și nu uita niciuna din binefacerile Lui!