Un subiect care mă frământă în ultima perioadă este despre mersul la psiholog și mulțimea de oameni care ajung să fie internați la psihiatrie. Să ne înțelegem de la bun început. În ceea ce urmează să scriu nu sunt incluși și oamenii din lume. Ei dacă nu îl cunosc pe Dumnezeu; pe Domnul care este Păstorul meu de atâția ani, eu îi înțeleg. Le înțeleg nevoia de a merge la un psiholog. Îi înțeleg că au frământări. Și eu am. Multe.

Suntem oameni, și asta ne ia tot timpul din lume. Cu toții avem căderi psihice, momente când te prăbușești la pământ și simți lacrimile fierbinți cum udă podeaua. De câte ori nu am trecut prin stări de genul ăsta... de asta nu judec. Ne pierdem nădejdea în rutina zilnică, darămite în furtuni. Așa că da, pe oamenii fără Dumnezeu îi înțeleg perfect. Ei nu îl au pe Domnul, Păstorul cel bun care niciodată nu a dus oile la psiholog. Și niciodată nu le va duce. El doar le paște în pășuni verzi și le duce la ape de odihnă.

Ce mă supăra pe mine este că pastorii care nu sunt păstori, au făcut și facultatea de psihologie. Să consilieze enoriașii și să le dea sfaturi de psihologi. Cât de mult să îți urăști oile ca să faci treaba asta? Doamne unde ești? Ce faci, plângi? Nu plânge Doamne că îmi rupi inima. Îți înțeleg dezamăgirea pentru că și eu sunt la fel.

Duminica trecută la biserică nici nu știu cum am reușit să rămân atât de inexpresivă, când unul din pastorii ăștia care bat oile până la sânge a zis: fraților- de ce mergeți la consiliere și la psiholog, la oamenii din lume? Nu e bine deloc să faceți treaba asta, dar dacă tot o faceți apelați la pocăiți cu studii în domeniu. Doamne, Tu ai auzit ce îndemn am primit duminica trecută la biserică? M-am simțit zidită ca Ana lu Manole, după vorbele astea.

Poate trecem prin ploaie și vânt până ajungem la biserică, și aici nu ma refer la ploaia din cer. Și totuși nu renunțăm, înaintam și ne forțăm să punem pas după pas cu speranța că o să auzim niște cuvinte de încurajare. Și ce crezi? Ajungem acolo și suntem bătuți bine. În primul rând pentru faptul că avem slăbiciuni, pentru că ne îndoim și avem căderi. Și în al doilea rând, pentru toate momentele când am căzut la pământ și am inundat podeaua cu o tonă de lacrimi. Doamne, dacă n-ai fi Tu să îmi ștergi lacrimile astea multe și să mi le aduni în burduful Tău, cu siguranță aș fi ajuns și eu la psiholog. Și după psiholog, psihiatrie cu ștreangul de gât sau legată de pat. Că așa fac Doamne oamenii cand ajungem la psihiatrie. Ne consideră nebuni și ne leagă de pat.

Doamne, Tu știi că nu suntem nebuni. Poate că am obosit și nu mai putem. Suntem copleșiți de încercări. Suntem greu încercați pentru că vrem să facem voia Ta. Oamenii își permit să inventeze tot felul de diagnostice și au făcut și secția de psihiatrie. Pentru noi oamenii. Tu Doamne știi din ce suntem făcuți, că doar Tu ne-ai creat. Durerea sufletului e cea mai mare durere. Doare de simți că te rupi în mii de bucăți. Pentru durerea de genul ăsta nu există medicație în spital.

E mai ușor să spui că omul e nebun și să îl legi de pat. Sunt nebună Doamne, cum să nu fiu? Cine mai e drept în lumea asta? Cine mai face voia Ta? Cine mai are timp de Tine, într-o lume unde avem tot ce ne trebuie iar Tu ești fix în plus. Tot ce ne trebuie, în afară de vindecare pentru durerea sufletului care doare atât de amar. Pelin dacă aș bea și n-aș simți gustul la cât de amar e sufletul. Doare tare. Și nu trece cu norofen din păcate.

Dacă pastorii ăștia și-ar fi dat viața pentru noi cu siguranță nu ne-ar fi aruncat în gura leilor. Dar cine să își dea viața și pentru ce, când ei nu ar renunța la colecta cea de toate zilele cu care s-au îmbogățit peste noapte. Ei doar vin la amvon și latră până transpiră, ca niște câini turbați legați de lanț. Tipă la noi și spun că e mustratrea Domnului. Ne judecă aspru pentru păcatele noastre și după ne trimit la psiholog.

Dragă pastore, dacă pe monitorul ăla din perete ai putea să ne vezi sufletul, tot la fel de turbat ai urla? Doar Satana e absolut insensibil la durerea noastră să știi. Și mă întreb, tu cine ești de fapt? Satana sau slujitorul Domnul. Aha, ești pastor! Uitasem. Acum înțeleg de ce ne trimiți la psiholog. Pentru că la rugăciunea ta, nici praful de pe tobe nu se mișcă. Rămânem la fel de bolnavi și îndurerați și după o mie de rugăciuni rostite de tine. Și dacă vezi că tu nu ai reușit, ne trimiți la psiholog. Am prins ideea. Gata. Mulțumesc!