Scrisori de regret de la transsexuali
Autor: Contra Curentului  |  Album: Contra Curentului  |  Tematica: Sexualitate
Resursa adaugata de victor_802006 in 26/02/2024
    12345678910 0/10 X
Sursa originală: www.contracurentului.com
Scrisori de regret de la transsexuali

de Dr. Robert Stoller

Acest articol a fost publicat cu titlul Experimentul transsexual în anul 1976. El explică de ce transsexualii regretă, în cele din urmă, operaţia de schimbare de sex.

O asemenea travestire

„Deşi reuşise de mult timp să treacă drept femeie, aceasta nu a rezolvat mizeriile rutinei vieţii ei; astfel că viaţa este plictisitoare, nu fermecătoare. După ce aparatul genital i-a fost îndepărtat şi a fost construit un vagin artificial, a raportat o mare plăcere şi orgasm la actele sexuale cu bărbaţi. Dar cu trecerea anilor, îi era tot mai dificil să atingă orgasmul. Părea posibil ca aceasta să fi fost parţial rezultatul unei inhibiţii, datorită sentimentului că, într-un fel, reţinuse înăuntrul corpului ei o parte din vechiul sine masculin. Fiecare act sexual nu era doar o experienţă erotică, ci şi un test al succesului transformării corpului ei şi deoarece penisul partenerului era acolo unde «el»… ea ca băiat încă trăia, pacienta nu se putea relaxa niciodată în siguranţa simțământului deplin al „feminităţii”… Dovada apărea la suprafaţă şi se putea vedea (nu doar bănui), că „băiatul” trăia încă adânc, înăuntrul ei şi că sentimentul prezenţei „lui” făcea imposibil pentru ca ea, în viaţa reală, să fie pe deplin penetrată într-un mod semnificativ din punct de vedere psihologic. Ea experimenta masculinitatea ca ocupând doar o mică parte în sentimentul sinelui, dar deoarece acea mică parte era un constituent, fiind un organ vital, nu putea fi extirpată… Nu se putea niciodată excita pe deplin, nu se putea niciodată abandona complet în nicio relaţie (non-sexuală sau sexuală) şi nu accepta niciodată, şi nu oferea intimitate în niciun ungher al profunzimilor ei, de teamă că s-ar intra în cea mai intimă parte a ei. Pe care nu încerca să o păstreze fiindcă era preţioasă; ar fi preferat să nu o aibă. Totuşi, ea a recunoscut că acea parte («el») nu putea fi îndepărtată.”

Dr. Stoler a spus:

„Undeva în tine însăţi îţi aminteşti că eşti diferită de alte fete, fiindcă ai început ca băiat şi spui… chiar dacă nu este evident pentru nimeni, nu poţi pierde complet amintirea acelui fapt.

Te caut pe tine – un sentiment pe care îl ai de a fi tu însăți. Acum, este o căutare foarte periculoasă pentru tine, pentru că nu ştii niciodată dacă vei da de băiatul care ai fost cândva… Nu vei putea spune niciodată: «Când eram fetiţă, cu siguranţă îi invidiam pe băieţi, vroiam să fi fost băiat…» Nu spui asta. Ceea ce spui este: «Când eram (nu că mi-am imaginat că eram), eram. Voi descoperi asta? Iar dacă descopăr asta, atunci înseamnă că în acel moment în care îmi amintesc, sunt din nou. »

Ştii, asta fac amintirile; ele ne fac să experimentăm din nou, în mică măsură. Dar ştii că este în ordine pentru o femeie să experimenteze din nou amintirea despre vremea era fetiţă… Când tu mergi în trecut, într-un anumit loc traversezi un pod care desparte o ţară de alta… Iar asta nu i se întâmplă nimănui altcuiva.

Aceasta reprezintă o problemă de identitate – nu numai că trebuie să fim noi înşine, ci trebuie să fim liberi să îi lăsăm pe alţii să ştie asta. Fără o astfel de libertate, transsexualul devine tot mai disperat, ştiind că pentru el nu va exista niciodată şansa de a se revela celor mai importanţi oameni… Chiar luând hormoni, făcând operaţie şi trecând drept femeie, efortul său nu este pe deplin un succes, datorită faptului că sentimentul de a fi fost – şi la un nivel mai profund de a fi încă – bărbat nu poate fi extirpat.

Nu există o zi fără teama de a fi descoperit sau fără lupta de a o scoate la capăt cu procesul de a trece drept femeie. Lupta nu se termină niciodată; te poţi apăra numai împotriva urgenţei din prezent.”

Răspuns la Experimentul transsexual

Pentru mine, articolul Dr. Stoller este unul din cele mai dure de citit pe site-ul vostru.

Chiar prin faptul că starea de a fi băiat nu poate fi extirpată, trăirea psihologică ca băiat şi tot bagajul său excedentar… și că transformarea nu este realizată după operaţia de schimbare de sex… Transformarea este un lucru continuu, iar sentimentul de a fi băiat blochează dăruirea de sine romantică, sexuală şi socială – chiar mai mult față de cei care sunt cei mai importanţi. Poate aţi descoperit motivul pentru care Calpermia şi Conway şi alte patru mii de site-uri trebuie să continue să posteze… Este o încercare fără sfârşit şi continuă de a trece drept femeie… Iar fiecare „succes” este ca o „reparaţie rapidă”… El opreşte anxietatea şi este un sprijin până la următoarea încercare de care este nevoie… În cele din urmă, el îi istoveşte pe oameni, încât ajung să se apere numai împotriva trecutului care trebuie să treacă, iar viitorul care trebuie să treacă le arată ostentativ că faptul de a fi băiat se manifestă… Cu alte cuvinte, starea de a fi băiat continuă să te lovească… Nu contează dacă tehnologia va deveni astfel încât feminitatea biologică normală să poată fi dobândită – ovare şi uter şi graviditate… Starea de a fi băiat este imprimată pentru totdeauna în amintiri… în mii şi mii de neuroni ai memoriei şi nu vei şti niciodată când „el” va apărea pe neaşteptate.

Este unul din cele mai triste lucruri pe care le-am citit pe site-ul vostru şi realmente mă distruge.

Simon

Prea târziu, prea târziu!

De fapt este prea târziu pentru mine, aproape opt ani prea târziu. Fiecare terapeut, psiholog şi psihiatru la care am fost vreodată mi-a spus că sunt transsexual. Ceea ce au neglijat ei să-mi spună este că urmându-le sfatul, voi pierde totul. Chiar şi grupurile de pe internet au făcut tot ce au putut pentru a mă împinge în această direcţie, nespunându-mi nici măcar o dată: „Ia-o mai încet, asigură-te că este bine pentru tine!” Îmi amintesc chiar de un grup care m-a învățat ce să îi zic psihiatrului pentru a primi o scrisoare de recomandare pentru operaţie.

Chiar şi când mi-am exprimat îndoieli, cu doar câteva zile înainte de operaţie, aşa-zişii mei prieteni m-au asigurat că era normal să reconsider alegerea şi că mă voi simţi mai bine odată ce totul se va termina. Dar nu a fost mai bine, a devenit mai rău. Deşi m-am aşteptat să fiu tratat diferit, nu m-am aşteptat niciodată să fiu tratat mai rău decât un câine. (Dar asta este o altă poveste.) De când mă aflu în tranziţie, am devenit persoană cu dizabilitate şi am un venit fix. Este un alt lucru cu privire la care au neglijat să mă avertizeze…

P. S. Dacă ajută pe cineva să nu facă aceeaşi greşeală ca mine, sunteţi bine-veniţi să folosiţi postările mele. Bineînţeles, dacă v-ar plăcea să intru în mai multe detalii, aş fi dornic să spun mai multe pe acest subiect. Dar mai presus de toate, vă rog, avertizaţi-i pe cititorii voştri să fie sinceri cu terapeuţii lor şi să nu le spună ce cred ei că vor să audă. Există oameni pe internet mai mult decât dornici să le spună altora ce să zică pentru a primi diagnosticul de „transsexual”, chiar dacă el nu este întru totul corect pentru ei.

Sunt la „serviciu” în acest moment şi chiar ar trebui să „lucrez”. Vă voi trimite întreaga mea poveste când ajung acasă, după întâlnirea cu terapeutul meu. Când pun cuvântul „serviciu” între ghilimele, o fac pentru că deşi am trei licenţe, lucrul la care mă descurc cel mai bine este o poziţie de voluntar la biblioteca unui colegiu. Deşi în prezent sunt acceptat aici, sunt acceptat mai mult ca „altceva”, decât ca bărbat sau femeie.

Aşa trăiesc, ca „altceva”, ca un non-sexual. Nu cred că mai există un sentiment real în încercarea mea de a fi „bărbat”. Va trebui să fac tot ce pot ca să supravieţuiesc aşa, să trăiesc cu greşelile mele şi să realizez că voi fi singur tot restul vieţii. Trimit o imagine a eului meu foarte „feminin”. Ce credeam? Eram un bărbat urât şi sunt o femeie şi mai urâtă.

Alice

Scrisori de regret pentru operaţia de schimbare de sex

Bună, iar harul Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos să fie cu voi!

Sunt un transsexual bărbat-către-femeie operat (de şase ani). Fusesem creştin înainte de tranziţie şi – laudă Domnului – m-am întors la El la începutul acestui an. Nu este nevoie să fac tranziţia înapoi către bărbat şi mă aflu într-un loc în care Dumnezeu mă foloseşte pentru Împărăţia Lui. Am un masterat în inginerie, dar El m-a chemat înapoi la colegiu ca să obţin licenţa în psihologie, pentru a le sluji celor bolnavi mintal din biserică.

Cred că aveţi o misiune grozavă şi vă rog să o continuaţi. Dacă ar fi să o iau de la început, nu mi-aş schimba sexul. Şi aş sfătui cu tărie pe oricine care ia în considerare opțiunea de a o face, să nu o facă.

Binecuvântări!

Dragă Bill,

Am citit articolele tale despre transsexualism şi mare parte din ceea ce am citit mi s-a aplicat. Sunt un transsexual în vârstă de treizeci și trei ani. Am opt ani de la operaţie şi cred că în ultimii patru ani am devenit tot mai nefericit din cauza situaţiei mele. Acum simt că încercarea mea de a fugi de „masculinitate” m-a dus în jos, pe un drum pe care mă simt foarte singur, nefericit, singuratic şi întristat – din cauza a ceea ce le-am făcut celor din preajma mea şi mie însumi.

Bănuiesc că mă simt prins în capcană fiindcă cei mai mulţi din familia mea m-au susţinut sau, în cele din urmă, au fost de acord cu persoana care am devenit, deci nu ştiu cum i-aş putea confrunta din nou pentru a le spune că ceea ce am făcut este o greşeală; ca să nu mai menţionez cum le-aş spune prietenilor mei, colegilor de serviciu şi altora, că tot ce am clădit în ultimii opt ani este o greşeală… o „faţă falsă”. Nici nu ştiu cum să explic asta cuiva.

Cred că oamenii care nu ştiu despre trecutul meu mă văd ca foarte rezervat, distant şi oarecum inabordabil.

Nu este vorba doar că sunt nefericit din cauza celui care sunt sau a ceea ce am devenit. În fiecare dimineaţă mă trezesc şi mă uit în oglindă, şi văd pe cineva care spune instantaneu că sunt ceea ce nu sunt! Faptul de a mă îmbrăca în haine potrivite cu „starea mea actuală” nu mă face să mă apropii de cel care sunt eu. Ies în oraş cu „prietenii” şi ascult poveştile, aventurile lor neînsemnate… şi pretind că sunt interesat de ceea ce spun ei, şi fac comentarii. Dar găsesc asta a fi complet absurd şi, nu în ultimul rând, de cel mai mic interes pentru mine, totuşi mă duc cu ei fiindcă sunt prietenii mei şi simt un fel de obligaţie pentru a le oferi suport.

Lucrez într-un birou al unei mari companii. După ce ajung acasă, de-abia aştept să scap de hainele pe care le port şi să îmbrac doar nişte blugi şi o cămaşă; să-mi dau părul pe spate şi să mă relaxez spunând: „Dumnezeule, ce bine mă simt să nu fiu în hainele acelea!” Este atât de ciudat, fiindcă am vie în amintire vremea când aşteptam de fapt cu nerăbdare să le port şi când aşteptam cu nerăbdare să trăiesc permanent ca femeie. Ei bine, dă-mi voie să-ţi spun că, după ce am făcut-o atâta timp, nu este ceva atât de lăudat cum m-am aşteptat sau cum am simţit eu că era.

Nu vreau decât să mă întorc la cine sau la ce eram înainte să se întâmple toate acestea! Mă poţi ajuta?

Andrea L

Bună, Bill! Ce binecuvântare adevărată să găsesc site-ul tău şi adevărul şi înţelegerea gentilă pe care le oferi.

Numele meu este Janet şi sunt un transsexual bărbat-către-femeie. Am cincizeci și unu de ani şi am făcut operaţie la vârsta de douăzeci și patru de ani. Am fost vreodată fericit? Nu, nu chiar.

Am crezut întotdeauna că dacă mă voi opera, voi putea în sfârşit să mă simt „normal” – ce glumă! Până nu L-am găsit pe Mântuitorul meu Isus cu un an în urmă, nu am simţit adevărata fericire. Întotdeauna am „crezut” că eram creştin – la urma urmei, am fost crescut ca baptist sudic şi am fost botezat la vârsta de unsprezece ani. Dar nu Îl acceptasem niciodată cu adevărat pe Isus ca Domnul şi Mântuitorul meu.

Crede-mă, am încercat atâtea modalități de a umple „golul”. Am simţit mereu, adânc în inima mea, un gol îngrozitor. Am fost alcoolic, dependent de cocaină; am încercat fiecare drog care există, am fost chiar foarte promiscuu (în încercarea zadarnică de a-mi „valida” sau „afirma” feminitatea). Am fost obsedat de posesiunile materiale, am fost stripteuză. Am fost model pentru Playboy, dar niciunul din aceste lucruri, niciunul nu mi-a adus fericire. În cele din urmă, am găsit pacea şi bucuria după care am tânjit mereu, prin credinţa mea în Isus.

Privind în urmă, văd în viaţa mea multe lucruri despre care ai vorbit:

  • un tată distant, îndepărtat, rece, neiubitor;
  • o mamă dominantă şi atractivă;
  • întotdeauna m-am simţit „diferit” de alţi băieţi/bărbaţi;
  • am fost un băiat efeminat; prin urmare, am fost chinuit şi evitat de alţii etc. etc. etc.

Văd acum că multe lucruri din copilăria mea m-au făcut să mă întorc înspre transsexualitate şi operaţia de schimbare de sex. Dar acum mă aflu într-un impas, fiindcă realmente nu văd cum aş putea trăi din nou ca bărbat.

Mă uit în oglindă şi mă gândesc cât de ridicol sunt – dar gândul de a trăi din nou ca „Jim” mă sperie şi îmi pare atât de străin. Am vorbit cu un pastor de la un radio odată şi i-am explicat situaţia, iar el a spus că m-ar fi consiliat să nu fac operaţia dacă aş fi venit la el înainte, dar că nu mai poţi lipi ouăle sparte, ca să zic aşa, şi că ar trebui să cer iertare de la Dumnezeu (m-am plecat pe genunchi şi am făcut-o), să fac un jurământ de celibat, ceea ce am făcut, şi să nu am nicio problemă cu decizia mea din trecut… şi să trăiesc tot restul vieţii concentrat pe Isus, ceea ce intenţionez. Ai alte sugestii?

Janet

Răspuns la Experimentul transsexual

Dacă cineva m-ar fi întrebat, cu ani în urmă, dacă voi regreta vreodată că am făcut o „schimbare de sex”, i-aş fi dat răspunsul categoric: „Nu!” Ştiam ce fac. Acum, privind în urmă, având mai multe informaţii şi experienţă, pot să spun că efectiv nu ştiam ce fac; dar acum cunosc mai multe despre adevăratele probleme, despre adevăratele motive pentru care noi, bărbaţii transgenderi, am crezut la un moment dat că viaţa ar fi mai bună dacă ne-am juca de-a îmbrăcatul ca femeile pentru tot restul vieţii.

Aleg să mă întorc la condiția de a fi bărbat, pentru că cel mai important aspect este că sunt cu adevărat bărbat şi nu pot să devin niciodată altceva decât bărbat; nici nu pot deveni cu adevărat femeie. Există lucruri adânc, în interiorul nostru, pe care o aşa-numită „schimbare de sex” nu le poate schimba niciodată… Iar să devin bărbatul care nu mi-am îngăduit niciodată să fiu, va fi un lucru plin de satisfacţii pentru mine. Va fi cu adevărat plăcut să nu mai trebuiască să pretind că sunt fată.

Alex

[Extras din Dr. Robert Stoller, Transsexual Regret Letters. Copyright © Robert Stoller. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www. help4families. com.]

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 375
Opțiuni