Depresia - durerea sufletului
Autor: Ioan Ciobota  |  Album: Documentar radio  |  Tematica: Mărturii
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 30/03/2021
    12345678910 0/10 X
Depresia - durerea sufletului

   Câteva gânduri despre depresie:

M. O. : Tristeațea o purtam cu mine oriunde mergeam.

D. B. : Nu știam: eram disperată. Nu mai găseam nici o portiță.

Dr. Ioan Negrulescu: ESTE BINE SĂ LE SPUNEM TINERILOR CĂ ÎN ISUS CRISTOS GĂSIM CEL MAI PUTERNIC ANTIDEPRESIV. Fără EL nu găsim decât lacrimi în această viață, nu găsim decât disperare.

D. B: Ești nemulțumit tot timpul. Ești distrus.

S. M. : Aveam impresia că merg în iad, pur și simplu. Aveam impresia că doar un pas mă mai desparte de iad. Aveam senzația că totul arde în jurul meu.

Prof. Dr. Iosif Țon: DE CE SE AJUNGE ACOLO? Pentru simplul motiv că nu ne putem umple singuri golul pe care îl poate umple doar Dumnezeu.

M. O. Când trebuie să merg undeva sau când am de făcut ceva, trăiesc cu stresul că am de făcut ceva și atunci oboseala își spune repede cuvântul - nu mai sunt un om calm, iar uneori intervine și panica. Dar nu acasă, foarte rara se întâmplă acest lucru acasă. Doar dacă sunt foarte obosită și poate veni cineva care să mă obosească cu alte probleme, atunci e posibil.

Reporter: Depresia face parte din normalul vieții omului secolului al XXI-lea?

Pastor Ovidiu Bulzan: Din nefericire se pare că da. Pentru mine atât singurătatea, cât și nevoia de a avea o viață echilibrată, fac parte dintr-o combinație pe care Dumnezeu a așezat-o în viața noastră. Să-L căutăm pe El și să nu ne mulțumim după ce L-am găsit, să nu ne mulțumim până nu ne includem -construcția- numită -BISERICĂ-. Vreau să vă spun că bucuria mea cea mai mare este să constat că Dumnezeu este unitar. Aceleași legi care funcționează în estetică sunt legile care se aplică în arhitectură, în sculptură, în poezie, în artă în general. Aceleași legi le-a lăsat Dumnezeu să funcționeze și în armonia care ne integrează pe noi în noi înșine și pe noi în ansamblul mai mare, comunitar, din jurul nostru.

Reporter: Din ce cauză ai ajuns la depresie?

S. M. : Cred că una din cauze a fost izolarea. O altă cauză a fost lipsa încrederii în ceva sau Cineva dincolo de realitatea trecătoare.

Radiana Cordoș, consilier creștin: O altă cauză ar fi stresul sau pierderi foarte mari pe care nu le putem controla și compensa. De exemplu, moartea unei persoane dragi este un eveniment ieșit de sub controlul nostru și nu avem cum să controlăm lucrurile respective, nu putem schimba această realitate.

Reporter: Care au fost momentele cele mai triste în această perioadă de depresie și cum s-au manifestat? Ai început să mergi pe străzi sau te-ai închis în tine, n-ai mai vorbit cu nimeni, ai stat în întuneric?

D. B. : Momentele de depresie care au fost cele mai triste au fost însoțite de imposibilitatea de a vorbi - asta am pățit cu câțiva ani în urmă. Nu puteam să exprim ceea ce gândeam. Aveam formulat în cap, dar nu puteam să rostesc, mă bâlbâiam. Am avut o perioadă în care m-am bâlbâit cam trei luni de zile  Atunci plânegeam încontinuu pentru că mi-era frică la gândul că am să rămân așa. De la ce apornit atunci? De la o lovitură - am primit o palmă de la fostul meu soț și am dat cu capul de perete, apoi am făcut febră, tot în săptămâna aceea și brusc nu am mai putut vorbi. Atunci am fost foarte disperată că voi rămâne așa, că nu voi mai putea să lucrez, să-mi cresc copiii cum trebuie. Cam asta a fost cea mai dureroasă etapă din viața mea. Am luat foarte multe medicamente, am făcut foarte multă psihoterapie și am reușit să-mi controlez depresia cu timpul. Eu sufăr de depresie cam de 8-9 ani.

M. O. : MULTE SITUAȚII SE DATOREAZĂ OBOSELII ÎNDELUNGATE.

Lidia IIliesi: Cum s-a manifestat la tine?

M. O. : La început prin stări de agitație, insomnii, stări de tristețe care treptat cresc și te duc la urmă la starea de depresie.

Reporter: Ce este depresia și care sunt cauzele care duc la depresie? Cauze care țin de interiorul persoanei umane și nu de factori externi?

Prof. dr. Doina Cozme: Ca om de știință și totodată ca psihiatru clinician, practician, nu pot să mă gândesc că depresia este o realitate biologică. Cele mai noi cercetări au descoperit că depresia se datorează unor disfuncții în sistemul nervos central, legate de unele substanțe care conduc influxul nervos. Aceste substanțe se numesc NEUROTRANSMIȚĂTORI. Există o mare disfuncționalitate în sistemul de neurotransmițători, de tip serotoninergic și de tip noradrenergic. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că persoana depresivă, la un momnet dat, atunci când începe depresia, nu mai are suficientă serotonină sau nu mai are suficienți neurotransmițători noradrenergici în sistemul nervos central, adică exact acolo unde aceia ar trebui să fie prezenți să-și facă lucrul.

Prof. dr. Iosif Țon: Eu nu-mi pot umple golul pe care îl poate umple doar Dumnezeu. Aceasta ar trebui să fie lucrul fundamental pe care trebuie să-l înțeleagă oricine trăiește o depresie. La urma urmelor, totul se datorează faptului că există în tine un gol, pe care nu-l poate împlini nimic, nimic, decât Dumnezeu Însuși. PÂNĂ NU UMPLI GOLUL ACELA ORICE ALTCEVA AI FACE, tu tot neîmplinit, tot nefericit, tot fără putere vei fi.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 523
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni